Autostrada Transilvania a ajuns să coste 13 milioane de euro/km, chiar dacă contractul iniţial prevedea costuri de 5,3 milioane de euro pentru un km de autostradă. Segmentul dintre Câmpia Turzii şi Gilău va fi dat în folosinţă în 1 decembrie, cu un an întârziere. Lucrările la Autostrada Transilvania vor continua în direcţia greşită, lăsând sectoarele dintre Turda şi Gilău şi cel dintre Suplacu de Barcău şi Borş fără o legătură între ele
Autostrada Transilvania, finalizată în 2018
De altfel, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a susţinut că în cazul în care fondurile disponibile pentru domeniul infrastructurii nu vor fi suficiente, Autostrada Transilvania ar putea fi terminată în 2018. „Dacă nu se vor investi în continuare fonduri în infrastructură ca şi în acest an, există posibilitatea ca să finalizăm lucrările la Autostrada Transilvania în 2018”, a susţinut Berceanu. Ministru a afirmat că proiectul trebuie continuat în direcţia Turda-Târgu-Mureş din cauză că pe acea porţiune sunt disponibile terenurile, deşi lucrările ar trebui continuate înspre vama Borş. În momentul de faţă, Bechtel efectuează lucrări pe două din cele opt sectoare ale Autostrăzii Transilvania, însă aceste sectoare nu sunt legate între ele. Sectorul 2B Câmpia Turzii-Gilău ar trebui să fie legat de celălalt sector pe care se efectuează lucrări, 3C Suplacu de Barcău-Borş, prin intermediul începerii lucrărilor la sectorul 3A, Gilău-Mihăieşti, şi 3B, Mihăieşti- Suplacu de Barcău. Autorităţile nu doresc legarea acestor sectoare, astfel încât autostrada va fi construită pe porţiuni separate între ele. Radu Berceanu a explicat că în următoarea fază se doreşte continuare autostrăzii pe sectorul dintre Turda şi Târgu Mureş. Cel mai probabil ministrul Transporturilor are în plan legarea Clujului de Târgu-Mureş prin Autostrada Transilvania pentru ca sectorul dintre Târgu Mureş şi Braşov să fie concesionat companiei Bechtel. În cadrul vizitei sale la Cluj, Berceanu a explicat că a negociat cu numeroşi reprezentanţi ai Bechtel despre concesionarea segmentului respectiv. „Cel puţin în perioada următoare lucrările la Autostrada Transilvania trebuie să se concentreze pe porţiunea care duce la Târgu-Mureş. Am avut discuţii cu diverşi reprezentanţi ai Bechtel, de la cei din judeţul Cluj, până la oficialii mai înalţi ai companiei însă discuţiile nu s-au concretizat încă. Dorim semnarea unui acord public-privat pentru ca o societate, fie ea Bechtel, fie altă companie, să construiască segmentul dintre Târgu Mureş şi Braşov pentru că nu vor fi bani de la bugetul de stat şi pentru aceste lucrări”, a explicat Berceanu.
Emil Boc apelează la divinitate
Premierul Emil Boc a declarat că speră că divinitatea va fi de partea autorităţilor pentru a finaliza cei 42 de kilometri de autostradă dintre Turda şi Gilău în acest an până în 1 decembrie. „Sperăm că cineva de sus ne va ajuta în finalizarea celor 42 de kilometri de autostradă până la 1 decembrie. Mai avem nevoie doar de zece zile în care să nu plouă, din cele 30 rămase până la perioada când trebuie să dăm în folosinţă acest sector”, a declarat Emil Boc în cadrul unei vizite pe aliniamentul Autostrăzii Transilvania. De asemenea, Premierul consideră că direcţionarea a numeroase fonduri către infrastructură a produs efecte care vor fi benefice cetăţeanului. „Anul acesta am acordat 20% din buget către proiectele de infrastructură şi se poate spune că finalizarea celor 42 de kilometri de autostradă reprezintă un efect vizibil pentru cetăţean. Sperăm că şi anul viitor vom putea acorda o mare parte a bugetului infrastructurii pentru că investiţiile în acest domeniu reprezintă o ieşire din criză”, a continuat Boc. Primul-ministru a vizitat şi centura Cluj Est şi a susţinut că în acest an clujenii vor putea circula pe 42 de kilometri de autostradă, dar şi pe centura Vâlcele-Apahida.
Tiberiu Hrihorciuc
din pacate vadim spunea asta de cand sa semnat contractul prostilor,dar voi l-ati facut nebun