Autostrada ce va lega Bucureştiul de vama Borş va avea 585 de km şi va fi terminată în 2012
De 1 decembrie s-au inaugurat primii 42 de km din Autostrada Transilvania, ce leagă Turda de Gilău
Anul viitor se vor inaugura alţi 48 de km din Autostrada Transilvania

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a lansat ipoteza că românii ar putea circula în 2012 pe o autostradă ce va lega capitala de Borş, localitate de frontieră cu Ungaria. Astfel, planurile sunt ca până în 2012 în România să se încheie lucrările la aproximativ 585 de km de autostradă, în condiţiile în care în şapte ani au fost finalizaţi doar 42 de km. Această idee vizează, de fapt, unirea a patru proiecte, trei dintre ele fiind în diverse stadii de construire, iar al patrulea fiind enunţat pentru prima dată în cadrul vizitei din Cluj-Napoca. Astfel, „mega-proiectul” autostrăzii Bucureşti-Borş este compus din autostrada Bucureşti-Ploieşti, ce măsoară 62 de km şi care va fi terminată în 2010, autostrada Ploieşti-Comarnic, care ar măsura aproximativ 50 de km urmând a fi construită cel mai probabil între 2010 şi 2012, autostrada Braşov-Comarnic, care are o lungime de 58 de km care este construită în sistem de concesiune de către compania Vinci şi Autostrada Transilvania, care măsoară 415 kilometri, din care au fost terminaţi doar 42 de km, după cinci ani de lucrări. Berceanu a fost prezent împreună cu premierul Emil Boc de Ziua Naţională a României la inaugurarea celor 42 de kilometri din Autostrada Transilvania dintre Turda şi Gilău. „În 2012 pot exista toate speranţele ca întreaga porţiune de la Bucureşti până la graniţă Borş prin intermediul legăturii cu Autostrada Transilvania să fie terminată”, a declarat Berceanu. De asemenea, în cadrul vizitei de pe şantierul Autostrăzii Transilvania reprezentanţii Guvernului au susţinut că anul viitor doresc finalizarea a încă 48 de km din Autostrada Transilvania, 12 între Turda şi Câmpia Turzii şi 36 între Suplacu de Barcău şi Borş.  

840 de km de autostradă „pierduţi” de România
Emil Boc a declarat că în cazul în care s-ar fi construit 42 de km de autostradă în fiecare an după revoluţie, în momentul de faţă România ar fi avut 840 de km de autostradă inauguraţi. „În luna aprilie foarte mulţi zâmbeau când ziceam împreună cu ministrul Berceanu că vom finaliza cei 42 de km de autostradă, iar astăzi promisiunea a fost realizată. Gândiţi-vă că dacă în toţi aceşti ani de după revoluţie se inaugurau cel puţin 42 de kilometri de autostradă pe an, câţi kilometri de autostradă ar fi avut România astăzi. În 2009, chiar dacă avem cel mai greu an din punct de vedere economic, din 1933 încoace, am reuşit să dăm românilor câteva lucrări care spun la sine despre performanţă”, a declarat Emil Boc.

Anul viitor, încă 48 de kilometri

Berceanu a promis pentru anul viitor că vor fi inauguraţi încă 48 de km din Autostrada Transilvania. De asemenea, chiar dacă în luările de cuvânt precedente ministrul Transporturilor a promis că următoarea direcţie în care va înainta autostrada va fi Târgu-Mureş, Berceanu a înţeles că de fapt logic ar fi să lege judeţul Cluj de graniţă şi respectiv sectoarele în care s-au început lucrările, 2B şi 3C. „Pentru un ministru al Transporturilor lucrările vorbesc de la sine şi că nu trebuie neapărat să adauge foarte multe lucruri. Cred că banii sunt cu atenţie drămuiţi şi guvernul se interesează de aceste lucrări foarte mari. La Autostrada Transilvania a fost un interes care pune în mişcare foarte multe lucruri: aici au fost de relocat utilităţi, de mutat linii de înaltă tensiune, conducte magistrale de apă, de gaz. Asta înseamnă conexiuni între diverse ministere şi de aceea această implicare a tuturor miniştrilor aduce foarte multe în viteza şi calitatea lucrărilor. Anul viitor pe Autostrada Transilvania pot fi terminaţi 48 de km: 12 kilometri între Turda şi Câmpia Turzii şi 36 pe tronsonul 3C (n.r. Suplacu de Barcău-Borş). Dacă vor fi bani mai mulţi vom înainta mult mai mult cu lucrările, astfel încât în 2011 să terminăm 180 de kilometri de autostradă. Urmează legătura dintre porţiunea 3C şi această porţiune, astfel încât până în 2012 poate să existe autostradă de la Tâgu-Mureş la graniţă”, a explicat Berceanu.  De asemena, ministrul Transporturilor s-a mai răzgândit într-o privinţă: dacă la precedenta vizită pe aliniamentul Autostrăzii Transilvania, acesta declara că un kilometru de autostradă costa 13 milioane de euro, la vizita de marţea trecută, km de autostradă „s-a ieftinit”, ajungând la doar  11 milioane euro. „La câmpie se poate lucra cu şase milioane de euro pentru un kilometru. Însă aici, preţul mediu pe kilometru a fost de 11 milioane de euro”, a sugerat Berceanu.

Concesiunea autostrăzii, negociată în ianuarie

Discuţiile pentru concesionarea segmentului de autostradă dintre Târgu-Mureş şi Braşov au fost reprogramate pentru luna ianuarie a anului viitor. Gazeta de Cluj v-a prezentat în numerele precedente că anumite clauze ale viitoarei colaborări au fost stabilite deja, respectiv durata concesiunii. Astfel, cel mai probabil, Bechtel va administra respectivul tronson pentru 40 de ani, timp în care o mare parte a banilor obţinuţi din taxele de autostradă să intre în conturile Bechtel, taxă care va fi instituită pe toată lungimea autostrăzii. „Când autostrada o să fie gata de la Braşov la Borş vom putea vorbi şi de taxe. Discuţiile noastre cu Bechtel merg într-o direcţie comună pentru a putea finanţa altfel decât de la bugetul de stat porţiunea Braşov-Târgu-Mureş. Discutăm despre posibilitatea ca dumnealor să vină cu o formulă de credit furnizor, de concesiune. După prima jumătate a lunii ianuarie vom relua discuţiile cu Bechtel. În prima lună a anului viitor e necesar să discutăm ce facem în 2010, ce se face până în 2012 şi să stabilim termenii la Târgu-Mureş-Braşov pentru că ar fi păcat să nu meargă în paralel anumite lucruri”, a explicat Berceanu.

Finalizarea autostrăzii a costat 30 de milioane de euro

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu a recunoscut că finalizarea Autostrăzii Transilvania pentru 1 decembrie a costat statul român 30 de milioane de euro. De altfel, Bechtel mai are de primit încă 70 de milioane de euro de la statul român, sumă ce reprezintă restanţe la plată pentru anumite lucrări. Astfel, compania americană are de primit în total 100 de milioane de euro. „Noi recunosc că uneori nu ne-am ţinut de cuvânt faţă de Bechtel la timp, însă am revenit. În momentul de faţă sunt nişte facturi de 100 de milioane de euro care trebuie plătite”, a declarat Radu Berceanu.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.