Autorul crimei de la Punte, inca in libertate dupa 12 ani (II)

„Crima de la punte”, până la rezolvarea acesteia, dacă va fi vreodată clarificată, va atârna ca o piatră de moară de gâtul celor responsabili de acest lucru – Poliţie şi Parchet. Dar după cum se mişcă lucrurile acum, se pare că nimeni nu este interesat de acest fapt, de identificarea unui asasin, care se mişcă liber printre noi şi care ar putea repeta crima făcută în urmă cu 12 ani, în orice moment. Au fost cazuri similare care au fost rezolvate chiar şi după trecerea unui număr mai mare de ani, dar se pare că asemenea lucruri se întâmplă mai mult în cărţi şi filme poliţiste. Acolo, întâlnim oameni dedicaţi meseriei, anchetatori adevăraţi, buni profesionişti, care nu au linişte până când criminalul nu ajunge în spatele gratiilor, ceea ce nu este cazul, în viaţa reală, în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Dezinteres cras din partea anchetatorilor

Pe parcursul discuţiei pe care am avut-o la sediul redacţiei „Gazeta de Bistriţa” cu fostul poliţist Alexandru Archiudean, tatăl Susanei Sanda Băloiu, acesta ne-a relatat mai multe secvenţe ale unor situaţii care denotă cel puţin un dezinteres cras în ceea ce priveşte modul în care a fost anchetată crima a cărei victimă a fost fiica lui. Archiudean, fără doar şi poate, dă dovadă de o anumită doză de subiectivism, lucru explicabil, fiind vorba de propriul lui copil.

Alexandru Archiudean, fost poliţist, constatând că ancheta bate pasul pe loc, a încercat după puterile lui să o facă se mişte din loc, să-i determine pe cei în drept să-şi facă treaba. Astfel, s-a dus la colonelul Puiu Nistor, şeful Serviciului Judiciar, cum se numea pe vremea aceea Serviciul de Investigaţii Criminale, şi i-a sugerat acestuia să fie făcută o confruntare între el şi ginere, Andrei Savin Băloiu, pe care îl bănuia şi îl bănuieşte şi acum că nu ar fi străin de moartea fiicei lui. Colonelul Puiu Nistor a fost surprins de această propunere şi după câteva momente de pauză, l-a întrebat: „De ce vrei să scoţi castanele din foc cu mâna noastră?”. De faţă la această discuţie era şi colonelul Trifan, un subordonat a lui Puiu Nistor, care la rândul lui, l-a atenţionat pe Archiudean, spunându-i: „La noi să nu mai vi cu asemenea chestii!”. Fostul poliţist a părăsit şocat biroul. Chiar şi după atâţia ani de la momentul respectiv, nu-i ies din minte cuvintele celor doi, altfel nişte profesionişti de clasă. Nici acum, după trecerea atâtor ani nu reuşeşte să înţeleagă atitudinea celor doi poliţişti şi mesajul pe care aceştia au dorit acesta să i-l transmită.

Procurorul de caz habar nu avea despre dosar

În maratonul de aflare a adevărului privind descoperirea ucigaşului fiicei lui, pe la începutul lui 2009 a făcut o vizită la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. A intrat în audienţă la unul din şefii acestei structuri. Nu-şi aminteşte numele celui cu care a stat de vorbă, dar la finalul discuţiei acesta i-a spus: „Domnule Archiudean, la atâţia ani de la uciderea fiicei dumitale, chiar şi dacă am obţine dovezi clare privind autorul faptei, care judecător crezi că va pronunţa o condamnare în acest caz?”. A părăsit biroul respectiv convins că se bate cu morile de vânt, dar nu s-a dat bătut. Nu mult timp după aceea, l-a căutat pe procurorul de caz, pe cel care se ocupă sau ar trebui în mod normal să se ocupe de „Crima de punte” – procurorul Dragoş Nicolescu. Acesta, din spusele lui Alexandru Archiudean, se pare că habar nu avea de existenţa unui caz privind uciderea Susanei Sanda Băloiu, acum 12 ani, în iulie 1997. Lui Archiudean i-au trebuit câteva minute bune să-l facă pe procuror să înţeleagă problema pentru care a venit la el. Omul a plecat aşa după cum a şi venit, poate un pic şi mai dezamăgit de interesul autorităţilor în cazul unui omor rămas cu autor necunoscut (AN).

Zeci de demersuri

Alexandru Archiudean ne-a mai povestit şi de demersurile pe care le-a făcut în toţi aceşti ani, la diferite instituţii ale statului, cu intenţia de a face ca lucrurile să se mişte.

Astfel, la data de 20 aprilie 1999 a trimis o plângere ministrului de Interne de la vremea respectivă, Constantin Dudu Ionescu, apoi pe 28 aprilie, acelaşi an, la IGP – Direcţia Poliţiei Judiciare. A continuat în anul 2000, în 21 februarie, la directorul SRI, în aceeaşi zi expediind o altă adresă din nou la MI, aceluiaşi ministru, Constantin Dudu Ionescu, dar şi cotidianului Evenimentul Zilei, pe numele lui Ion Cristoiu, şi procurorului General al României, Mircea Criste. În 14 martie 2000 revine din nou cu o petiţie la Ministerul de Interne şi la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. O lună mai târziu, pe 4 aprilie, din nou la MI, la IGP, Direcţia Poliţiei Judiciare şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

În anul 2001, în luna octombrie, trimite concomitent plângeri la Guvernul României şi din nou la directorul SRI. În martie 2002, prin deputatul Emil Rus, adresează o interpelare în plenul Camerei Deputaţilor, iar în octombrie, prin senatorul Ioan Aurel Rus, o interpelare în Senat. În aprilie 2003, deputatul Emil Rus depune o interpelare în plenul Camerei Deputaţilor, şi multe alte petiţii sunt adresate unor autorităţi locale.
În afara presei care a mediatizat cazul în scopul sensibilizării celor în drept să se apuce de treabă, toate demersurile făcute pe la diferite instituţii ale statului au rămas fără nici un efect. Cazul este dosit într-un dosar oarecare la IPJ BN, peste care se aşterne praful şi anii. Din spusele lui Alexandru Archiudean, la ora actuală cazul este repartizat inspectorului principal Paul Andreica din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ BN.

Bătută în faţa blocului

Alexandru Archiudean, după cum am arătat, a fost poliţist şi are habar cu ce „se mănâncă” o anchetă într-un caz de crimă, iar demersurile făcute credem că ar putea interesa pe cei care se ocupă de caz. Potrivit acestuia, fiica lui a fost scoasă din apartamentul în care locuia, apoi a fost târâtă pe trotuarul din faţa blocului, unde a fost bătută până ce a ajuns în comă şi strânsă de gât. După aceasta a fost trasă pe sub conducta de gaz metan care trece pe taluzul râului Bistriţa şi aruncată în vegetaţia de pe malul apei. Din investigaţiile lui Alexandru Archiudean, rezultă că agresiunea s-a petrecut sub ochii a trei martori oculari.

Un strigăt de femeie disperată

Unul dintre aceşti martori, Ileana K., care locuia pe aceeaşi scară cu victima, la etajul 1, declară următoarele: „Am auzit un zgomot puternic, cum a fost trântită uşa de la scara blocului care este din metal, urmat de un strigăt de femeie disperată, apoi un strigăt mai răguşit, parcă ar fi fost cineva ţinut de gură. Am văzut că victima era trântită pe trotuar, lângă un stâlp de lumină din faţa blocului şi vroia să se ridice. Dar criminalul îi aplica lovituri, iar victima cădea din nou la pământ, gemea şi nu se putea ridica. Aceasta era în noaptea de 24 spre 25 iulie 1997, în jurul orei 03.00. În dimineaţa zilei respective m-am dus la locul crimei şi am văzut o baltă de sânge, urme de târâre şi urme de încălţăminte, cum criminalul a tras victima peste stradă, de la locul crimei, pe sub conducta de gaz şi până la apa râului Bistriţa. Pe trotuarul de pe lângă malul apei, la circa 5 m de urmele de târâre, era o geacă bărbătească cu pete de sânge şi care a fost luată de măturătorii de stradă, în dimineaţa zilei de 25 iulie 1997, în jurul orei 06.00”.

„Am strigat la criminal”

Un alt martor ocular, Mariana D., care avea apartamentul tot la etajul 1, alături de cel al Ilenei K., face o declaraţie identică cu a acesteia. Gheorghe B. care locuia într-un apartament situat la etajul 3, declară: „Am văzut victima, era bătută de criminal, am strigat la el. Datorită acestui fapt a prins victima de gât, cu mâna stângă a tras-o peste stradă, pe sub conducta de gaz, a lăsat-o în apa râului Bistriţa, după care (n. r. – criminalul) a trecut apa pe malul celălalt al râului, apa fiind mică până la genunchi.

Unii cunosc criminalul

Martorul Gheorghe B. i-a spus lui Alexandru Archiudean că martora Mariana D. ar cunoaşte cine-i criminalul, dar din anumite motive refuză să-i dezvăluie identitatea.

Un alt martor, identificat mai târziu, o anume doamnă Cudur, care locuia în acelaşi bloc cu victima ar fi afirmat: „Dacă nu am spus ce ştiu despre comiterea crimei până acum, acuma este prea târziu să spun şi îmi este frică, că de la închisoare se dă drumul repede celor vinovaţi”.

Nu s-a făcut nimic pentru elucidarea cazului

Tatăl victimei, Alexandru Archiudean nu poate să nu-şi pună şi să nu pună anumite întrebări legate de circumstanţele omorârii fiicei lui.

Cum este posibil, se întreabă tatăl victimei, ca o crimă comisă sub ochii a trei martori oculari, cu suficiente probe materiale, pete de sânge, urme de târâre, urme de încălţăminte, o geacă bărbătească cu pete de sânge, toate lăsate la locul crimei, să nu se poată descoperi autorul crimei? Tot Alexandru Archiudean, încearcă să dea o explicaţie la această întrebare, retorică, bineînţeles. „Nu s-a făcut cercetarea la locul faptei, nu s-au făcut investigaţii care să ducă la identificarea martorilor. Martorii oculari, au fost identificaţi de mine în data de 27 iulie 1997. De asemenea nu s-a făcut nici cercetarea criminalistică, amprentarea şi cercetarea cu mijloace criminalistice”, spune Archiudean.

Mesaj telefonic înregistrat de SRI

Alexandru Archiudean, mai arată că în noaptea crimei, 24 spre 25 iulie 1997, la locuinţa fiicei lui, s-ar fi transmis un mesaj telefonic, recepţionat în prima parte de fiica victimei, Andreea Băloiu, în vârstă de 12 ani. La telefon ar fi fost soţului victimei, Andrei Savin Băloiu. Conţinutul mesajului telefonic ar fi fost următorul: „Andreea, tata la telefon. Unde este mama? Spune-i să vină la telefon şi să ia… iar tu aşteaptă, căci mama se întoarce de îndată”. Mesajul, spune Alexandru Archiudean, ar fi fost înregistrat de SRI Bistriţa-Năsăud. Tatăl victimei spune că a obţinut această informaţie de la anume Constantin Valea din Sânmihaiul de Câmpie, iar acesta a făcut afirmaţia că ar fi primit-o de la colonelul Dumitru Pop şi cololnelul Petru Mureşan, foşti ofiţeri activi ai SRI BN, în prezent pensionari.

Alexandru Archiudean este de părere că în acest dosar s-a lucrat cu reţinere sau poate frică. Face această afirmaţie în urma unei discuţii avute cu colonelul Puiu Nistor, şeful Serviciului Judiciar, care l-a solicitarea de a purta o discuţie cu soţul victimei, Savin Andrei Băloiu, faţă în faţă cu acesta, i-ar fi refuzat această cerere.

Relaţiile celor doi soţi, ignorate total

Curios este faptul că anchetatorii, au ignorat stabilirea naturii relaţiilor dintre cei doi soţi, Susana Sanda şi Andrei Savin, faptul că acesta era extrem de gelos, iar pe fondul acestei gelozii a fost plecat o perioadă de timp în Germania. Soacra victimei, Ileana Băloiu, la un moment dat a insistat ca în apartamentul soţilor Băloiu, să fie primiţi pentru a locui, fiica ei Zenovia şi concubinul acesteia, Pavel Dan. Cei doi, cu ceva timp înainte au locuit în Bucureşti la un unchi, Cornel Cioară. Zenovia Băloiu (Jena), după venirea din Bucureşti, neavând un loc de muncă, a solicitat cumnatei sale, Susana Sanda Băloiu să o angajeze la firma ei şi a soţului ei, o mică afacere de prelucrare a deşeurilor textile, la care aveau trei angajaţi, dar şi să locuiască la ea în apartament. A fost refuzată şi acest fapt a creat anumite tensiuni în familia Băloiu. Conform lui Alexandru Archiudean, cu două zile înainte de comiterea crimei, în noaptea de 22 spre 23 iulie 1997, Andrei Savin Băloiu ar fi participat la un chef cu mai multe persoane la restaurantul „Ştefan”, unde ar fi cheltuit două milioane de lei, revenind acasă abia dimineaţa, pe la ora 07.00. Aceste aspecte nu au fost, însă, reţinute de anchetatori.

În data de 24 iulie 1997, Andrei Savin Băloiu, cu o maşină a firmei, a plecat după marfă la Satu-Mare.

Alexandru Archiudean mai arată că, în seara zilei de 24 iulie 1997, Susana Sanda Băloiu a vorbit cu părinţii ei la telefon, la Sânmihaiu de Câmpie, pentru a-i întreba dacă în 25 iulie se ţine târgul de ţară din comună, deoarece doreşte să vină şi să cumpere un viţel. Deşi au aşteptat-o pe Sanda să vină la târg, aceasta nu şi-a putut ţine promisiunea, corpul ei zăcând aruncat la câţiva metri de locuinţa sa, în vegetaţia de pe malul râului Bistriţa.

A întrebat de nevastă

În 25 iulie, în jurul orei 18.20, Andrei Savin a dat un telefon la Sânmihai şi a vorbit cu soacra sa, Anişca Archiudean, pe care a întrebat-o dacă soţia lui, Sanda nu a venit la ei, cu contabila firmei, Dana, deoarece nu a găsit-o acasă, la întoarcerea lui de la Satu-Mare, iar Andreea, fiica lor, care s-a trezit pe la 9.00, nu a găsit-o pe maică-sa în apartament. La orele 19.00, după ce a venit acasă, Anişca Archiudean şi-a informat soţul despre telefonul ginerelui şi de faptul că Sanda nu este acasă. În aceeaşi seară, soţii Archiudean au telefonat la Bistriţa şi au vorbit cu nepoata Andreea, Savin nefiind acasă. Primele cuvinte spuse de Andreea la telefon, fără a fi întrebată, au fost „nu s-au certat”. De aici au dedus că în dimineaţa zilei de 23 iulie, când Savin a venit de la chef, de la „Ştefan”, cei doi soţi s-au certat, iar Andreea a fost instruită de tatăl ei să nu spună despre acest lucru. Bunicul i-a spus nepoatei Andreea, ca atunci când vine tatăl ei acasă, să le dea un telefon pentru a afla amănunte despre Sanda. Andrei Savin Băloiu nu a mai revenit cu niciun telefon în seara zilei de 25 iulie.

A refuzat să îşi caute soţia

În dimineaţa zilei următoare, în 26 iulie, Alexandru Archiudean i-a telefonat ginerelui său şi l-a întrebat dacă Sanda a revenit acasă, iar la negaţia acestuia a luat maşina şi a venit la Bistriţa. În apartamentul celor doi soţi i-a găsit pe părinţii lui Andrei, care nici ei nu ştiau nimic de soarta Sandei. I-a întrebat pe aceştia dacă nu au chestionat vecinii de pe scară, dacă au văzut-o pe Sanda. La răspunsul lor negativ, l-a rugat pe Andrei să meargă împreună şi să-i întrebe pe vecini despre dispariţia Sandei, dar a fost refuzat.

A tăiat orice legătură cu familia Archiudean

Un alt fapt, pe care Alexandru Archiudean îl consideră cel puţin ciudat, este comportarea ulterioară a lui Andrei Savin Băloiu. Astfel, acesta a refuzat cu înverşunare să se deplaseze la Sărata, la locul unde a fost descoperit cadavrul Susanei Sanda Băloiu, dus de apă, în vederea identificării. Mai mult, după înmormântarea victimei, Andrei Savin Băloiu a izolat-o pe fiica Andreea de bunicii din partea mamei, Alexandru şi Anişca Archiudean, nemailăsând-o pe aceasta să-i viziteze. Nu după mult timp, Andrei Savin Băloiu şi-a vândut apartamentul în care a locuit şi a trăit cu Sanda, cumpărându-şi altul, în altă zonă a Bistriţei. După o anumită perioadă de timp acesta s-a recăsătorit.

Cu siguranţă, articolul publicat în numărul trecut al „Gazetei de Bistriţa”, la 12 ani de la uciderea Susanei Sanda Băloiu, nu a avut darul să facă săptămâna trecută fericită pentru cei care ar trebui să facă tot ceea ce depinde de ei pentru descoperirea asasinului. Demersul nostru jurnalistic are un singur scop – determinarea celor în drept să se apuce de treabă, cu profesionalism, în vederea identificării ucigaşului.

În acest sens, din dorinţa de a veni în sprijinul celor care anchetează cazul, am prezentat câteva din cercetările făcute de tatăl victimei, Susana Sanda Băloiu, Alexandru Archiudean. Poate că mediatizarea acestui caz să ducă la ceva, la depistarea unui fir care să permită relansarea anchetei. Nu se poate ca un asasin să nu fie descoperit şi deferit justiţiei.

Încheiem cu speranţa că, măcar acum în al 12-lea ceas, la 12 ani de la omorârea Susanei Sanda Băloiu, cei în drept, să-şi facă treaba şi să treacă la anchetarea crimei şi la descoperirea criminalului.

Zaharia Cotoc