În Parlamentul European, va fi votată, miercuri, rezoluţia privind aderarea Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen. În acest context, europarlamentarul român din Partidul Popular European Eugen Tomac a solicitat Parlamentului European să deschidă o acţiune împotriva Consiliului European la Curtea de Justiţie a UE pentru respingerea admiterii României şi Bulgariei în Schengen, scrie stiridiaspora.ro.
Compatriotul său din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, Cristian Terheş, a cerut Comisiei Europene să se alăture iniţiativei. „Din 2011, Comisia susţine că ambele ţări sunt pregătite să adere la Schengen. Preşedintele Ursula von der Leyen dispune de mijloacele legale pentru a forţa Austria şi Ţările de Jos să admită ambele ţări în zona de liberă circulaţie”, a subliniat Terheş.
„Dorim ca ambele state să rămână în afara Spaţiului Schengen, după ce au făcut atât de mult pentru integrarea europeană? Nu este corect şi nimeni nu trebuie să susţină acest lucru. Nu putem stigmatiza cetăţenii europeni. Nu am încurajat niciodată să existe o dublă calitate a cetăţenilor europeni – unii care au privilegii mai mari şi alţii care nu au privilegii. Exact această realizare este în prezent în privinţa Schengen! Nu putem închide uşile Bulgariei şi României. Nu doresc să-i stigmatizez pe aceşti cetăţeni! Nu sunt mai puţin cetăţeni decât restul: germani, francezi, austrieci, olandezi”, a declarat Europarlamentarul bulgar de la Renew Europe, Ilhan Kiuciuk.
De precizat că ONG-ul Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice a depus o petiie care stă la baza rezoluției care va intra miercuri la votul final din plenul Parlamentului European. Proiectul de rezoluție acuză Austria, în termeni foarte duri, de faptul că produce pierderi financiare masive în România și Bulgaria, prin refuzul de a ale permite celor două țări intrarea în spațiul Schengen. Austria este acuzată de discriminare și i se sugerează Comisiei Europene să ofere compensații daunelor produse celor două țări.
Se subliniază inclusiv faptul că s-au produs daune climei, date fiind noxele degajate la granițele unde milioane de mașini așteaptă ore în șir controalele.
Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice, condusă de Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și fost președinte al Autorității UE de Reglementare în domeniul Energiei (ACER), cere inclusiv ca aderarea României și Bulgariei să fie acceptată până la finalul anului 2023.