
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, s-a prezentat astăzi la sediul instituției. El a fost întrebat de un reporter Antena3 ce părere are de faptul că Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare în dosarul procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești.
„La mulți ani de 8 martie!”, a fost reacția procurorului Lazăr, refuzând să răspundă la întrebarea reporterului tv.
Laura Codruța Kovesi a fost audiată ieri la Secția pentru investigarea magistraților. Ea a fost pusă sub acuzare în dosarul procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești. Kovesi a fost pusă sub acuzare pentru represiune nedreaptă în dosarul procurorilor de la DNA Ploiești. În acest dosar, Onea și Negulescu sunt sub control judiciar.