Augustin Lazăr susține că DNA și DIICOT au nevoie de o reorganizare, menționând că procurorii vulnerabili trebuie să părăsească structurile de parchet. Procurorul general al României susține că un magistrat nu ar trebui să ocupe aceeași funcție o perioada prea mare de timp.
„Am propus să existe mandate pentru procurorii structurilor specializate. Nu numai pentru DNA, dar poate și pentru DIICOT. Exerciți un mandat 3-4 ani și pe urmă îți reorientezi activitatea. Nu e recomandabil să lucrezi numai într-un loc și cu atât mai puțin într-un loc care este expus și care poate genera o stare de oboseală de confuzie. În perioada următoare, după ce ați remarcat, unii procurori au fost revocați din DNA pentru anumite conduite care nu sunt în regulă. Iar în perioada următoare e posibil ca și alte persoane să părăsească DNA, dar nu numai DNA. Într-o manieră similară se produc lucrurile și la o altă structură a Ministerului Public, la DIICOT. Unele persoane care au obosit, care din diverse considerente revin la unități. Nu înseamnă că îi dăm afară de la Ministerul Public, revin la parchetele de la care au plecat. În timp ce alții care s-au dovedit a fi vulnerabili pot fi revocați și chiar se recomandă ca actuala conducere a DNA ca cei care au unele vulnerabilități să facă demersurile necesare pentru a părăsi DNA. Nu are nevoie DNA și DIICOT de sute de procurori”, a declarat Augustin Lazăr la Digi24
Domnul Lazar, va bucurati de toata simpatia atator oameni de bine, dar intelegeti faptul ca daca in toate structurile de jos pana sus si in toate „puterile ” din stat, sefii tuturor structurilor sunt numiti politic si unsi cu „mirul sfant „al … „nanasului „… niciodata acesti sefi si aceste institutii de fortza publica nu vor avea credibilitatea onestitatii, legalitatii, cinstei si corectitudinii actiunilor pe care aceste structuri le executa , mai mult ori mai putin prin „sesizarea din oficiu „si … sau exclusiv prin acest „denuntz calomnios ” … infractiune care a fost intentionat abrogata de politruci, ca procurorii ( magistratii in general ) sa poata fi implicati in jocuri politice , prin care se „trage „cate un dosar penal … celui care „stanjeneste … pana „… „trece valul „… fara sa „patzeasca „nimeni ceva anume …
Despre ce vorbim ?