În dosarul mafiei fierului, cunoscut şi sub numele de dosarul Hidra, a avut loc vineri un nou termen de judecată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Unul dintre inculpaţii din dosar, Antonio-Cosmin Bocşan a fost audiat de instanţă. Ancheta a demarat în 2006 şi a fost instrumentat de procurorii DIICOT Hunedoara, Diana Pecincu şi Mircea Adrian. În 2007, 52 de persoane au fost trimise în judecată.
În cadrul dosarului au lucrat atât Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba care acum este arestat preventiv, dar şi Laura Codruţa Kovesi.
Cei 52 de inculpaţi şi 32 de învinuiţi din cadrul dosarului Hidra nu şi-au aflat verdictul pe fond după 6 ani de zile, iar cauza este actualmente rejudecată pe fond la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Magistratul care judecă cauza este chiar şeful secţiei penale, Alexandru Dorin Petrişor. Deşi în cadrul rechizitoriului nu se arată faptele pentru care sunt acuzaţi doi din cei 52 de inculpaţi – Gabriel Adrian Deac şi Emanuel Nicolae Constantin -, procurorii DIICOT nu vor să refacă rechizitoriul, deşi acest lucru le-a fost cerut în cadrul unui proces penal de un judecător din România.
Cu un număr atât de mare de inculpaţi, dosarul este unul extrem de complex, iar un verdict final pare că va fi pronunţat într-un viitor ceva mai îndepărtat.
Conform actelor de la dosar, multe dintre indicii arată că grupul infracţional ar fi furat doar într-o singură zi, pe 30.08.2005, 18 tone de fier.
Costurile din cadrul dosarului Hidra au fost evaluate la 97.141 de lei, iar în acest tarif este inclus costul interceptărilor făcute de SRI, dar şi consumabile pentru Ministerul Public. De altfel, dosarul este plin de greşeli, unul dintre exemple fiind faptul că nu au fost citaţi toţi învinuiţii, iar aceştia pot cere încă un termen pentru a se relua procedura.
Un singur inculpat a dat declaraţii, doi s-au prelevat de dreptul la tăcere
Chiar şi la ultima înfăţişare, care a avut loc pe 29 noiembrie, nu s-au prezentat toate părţile citate în dosarul nr. 2161/112/2007.
Cel puţin şase dintre cei 52 de inculpaţi din acest dosar au fost „protagoniştii” altor dosare penale, astfel că aceştia sunt privaţi de libertate. Cinci din cei şase arestaţi au fost vineri prezenţi în sala de judecată. Pe lângă aceştia, trei inculpaţi – Bocşan Antonio, Tămărjan Victor şi Grozav Nicolae – au fost prezenţi pentru prima dată de la începerea judecării acestui dosar în sala de judecată pentru a fi audiaţi.
Trebuie să menţionăm că în acest dosar circa 30 dintre inculpaţi sunt apăraţi în instanţă de un singur avocat din oficiu.
Celor trei inculpaţi li se aduc acuzaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat sau aderare la un grup infracţional organizat, furt calificat cu consecinţe grave în formă continuată, luare de mită (Bocşan Antonio şi Tămărjan Victor), dare de mită (Grozav Nicolae).
Tămărjan Victor şi Grozav Nicolae s-au prevalat de dreptul la tăcere, astfel că cei doi nu au mai făcut alte declaraţii în faţa judecătorului, în afara celei pe care au dat-o procurorilor în timpul anchetei.
Se declară nevinovat
În schimb, chiar dacă într-o primă fază a spus că nu are nimic de declarat în afara celor spuse în timpul urmăririi penale, Bocşan Antonio a preferat să răspundă întrebărilor, atât celor adresate de judecător, cât şi ale procurorului. Acesta a ţinut însă să precizeze că îşi menţine prima declaraţie.
Din cele declarate în instanţă de Bocşan, acesta a fost angajatul unei firme de pază din Galaţi – WBC Security SRL Galaţi (care avea contract de pază cu Combinatul siderurgic Hunedoara, la acea vreme) răstimp de aproximativ un an. Mai precis, în primele opt luni el a asigurat paza unui depozit de explozibili. Cu două trei luni înainte de a fi depistat furtul de fier din fostul Combinat siderurgic Hunedoara, Bocşan a fost mutat de la depozit să asigure paza în perimetrul uzinei.
Înainte de a fi angajat la firma de pază, Bocşan a fost, timp de 11 ani, angajatul combinatului siderurgic, ca şef de formaţie.
Bocşan susţine că lucrurile în ceea ce priveşte asigurarea pazei în perimetrul combinatului nu au fost tocmai în regulă, în sensul că, pe lângă faptul că suprafaţa care trebuia păzită era foarte întinsă, mare parte din gardul împrejmuitor nici nu exista. În plus, pe timp de noapte nu sistemul de iluminat lăsa de dorit, astfel că oricine ar fi vrut să pătrundă în incinta fabricii ar fi putut să o facă foarte uşor, apărat de întunericul nopţii, şi să „fure ca-n codru”.
Bocşan a mai precizat că atât el cât şi alţi colegi de ai săi au adus la cunoştinţa conducerii combinatului aceste probleme, practic fisuri în asigurarea pazei, însă nu s-a luat nicio măsură. De asemenea, el a mai precizat că nu o dată a asigurat paza împreună cu angajaţi ai Jandarmeriei, atunci când serviciile acestora au fost solicitate şi chiar au avut parte de evenimente neplăcute când persoane certate cu legea au încercat să fure fier din combinat.
„Ar trebui să existe rapoarte în acest sens şi nume de indivizi, atât la Jandarmerie şi Poliţie, dar şi la firma la care am fost angajat, dacă aceasta le-a mai păstrat. Rapoartele pe care le făceam eu pe schimb, le înaintam la conducerea societăţii noastre (WBC Security SRL Galaţi)”, a afirmat Bocşan.
Potrivit celor susţinute de bărbat în instanţă, el nu a avut cunoştinţă ca vreunul dintre colegii săi de la firma de pază, sau alţi angajaţi din cadrul combinatului să fi primit mită pentru a ajuta la sustragere de fier din fabrică.
Instanţa a dorit să ştie şi despre legăturile cu ceilalţi inculpaţi prezenţi în sală, acuzaţi de furt. Bocşan însă a susţinut că îi cunoaşte, indicându-i totodată, doar pe doi dintre ei „din vedere”, fără să le ştie şi numele. Unuia dintre cei doi indicaţi, Bocşan îi cunoştea doar porecla: Endre (n. r. – este vorba de inculpatul Raita Anrei).
Un nou termen în acest dosar a fost stabilit pe 24 ianuarie 2014, dată la care au fost citaţi alţi 10 inculpaţi, din totalul de 52 din acest dosar.
Liana Mureşan
redactie@gazetadebistrita.ro