Doi tineri din județul Mureș sunt anchetați de polițiștii bistrițeni pentru comiterea unei înșelăciuni, după ce au achiziționat de la un tânăr din Bistrița un ATV, pe care nu l-au mai plătit. Ca să fie credibili, cei doi s-au prezentat bistrițeanului ca fiind administratorii unei firme și i-au arătat un ordin de plată fals.

Cei doi mureșeni, în vârstă de 24 de ani, au fost identificați, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Unul dintre aceștia a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cei doi au fost depistați de polițiști în urma investigațiilor efectuate într-un dosar penal de înșelăciune și sunt bănuiți că l-ar fi indus în eroare pe un tânăr de 30 de ani, din Bistrița, cu privire la efectuarea unei plăți care reprezenta contravaloarea unui ATV.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit la data de 9 august 2019, bărbatul de 30 de ani le-ar fi vândut celor doi ATV-ul, în valoare de 4.500 de euro, fiind stabilită de comun acord plata prin transfer on-line. Totodată, mureșenii ar fi pretins că sunt administratorii unei societăți comerciale, care în realitate nu există, și ar fi prezentat un ordin de plată care ulterior s-a dovedit a fi fals„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

ATV-ul în cauză a fost găsit pe raza județului Mureș în posesia unei terțe persoane, fiind indisponibilizat până la clarificarea situației.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, urmând a fi dispusă o soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.         

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.