Joi, 2 septembrie, la sediul Jandarmeriei bistriţene, a fost organizată revista de front a unităţii. Cu această ocazie au fost prezentaţi cadrelor inspectoratului, tinerii aboslvenţi ai instituţiilor militare de învăţământ nou încadraţi în muncă, odată cu finalizarea studiilor de specialitate – un
ofiţer şi 7 subofiţeri. 

Tot în cadrul adunării cadrelor, a avut loc şi acordarea Brevetelor – Semnul Onorific în Serviciul Patriei, la împlinirea a 15 ani de activitate în slujba cetăţeanului. Au fost acordate cu această ocazie,  18 brevete pentru ofiţerii şi subofiţerii din cadrul inspectoratului care au împlinit 15 ani de activitate în domeniul militar. Un astfel de brevet a fost acordat şi unui subofiţer care a împlinit un sfert de secol de activitate continuă în cadrul acestei instituţii. Acţiunea desfăşurată joi se înscrie în cadrul programului organizat cu ocazia zilei de  1 septembrie, când s-au împlinit 117 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale în România.

 

 

Tot cu ocazia Zilei Jandarmeriei Rurale, la Bistriţa va fi organizată şi Cupa Presei la Tir – ediţia de toamnă, care va reuni reprezentanţii mass-mediei locale sau centrale, în faţa ţinţelor din poligonul de tragere, aceasta fiind o activitate deosebit de apreciată de către participanţi. Acţiunea va avea loc joi, 9 septembrie, de la ora 10.00.

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.