Au muncit în Franta si au luat teapa

Migratia fortei de munca provenita din România a început practic odata cu evenimentele din Decembrie 1989. Deschiderea granitelor a facut ca românii sa cucereasca pur si simplu occidentul. Începutul a fost mai timid, prin asa zisul comert cu sacosa sau cu valiza catre fosta Yugoslavie, dupa care au urmat în aceasta adevarata invazie Ungaria si Turcia. Au venit la rând ofertele de munca aduse de diversi samsari din Israel, Germania, Italia si Spania.

Conform unor statistici, cel mai mare flux de migratie internationala catre Italia provine din Moldova, Spania fiind împartita de ardeleni si de cei din sudul tarii.

Franta nu a fost o tinta a migratiei fortei de munca, în primul rând datorita legislatiei extrem de severe din aceasta tara. Maramuresenii au fost cei care au cutezat sa încerce si cucerirea acestei tari occidentale, fiind urmati de un numar destul de mare si de bistriteni. Ca în Occident nu umbla câinii cu colaci în coada, stau marturie rândurile care urmeaza si aduc în prim plan patania unui grup de bistriteni. Acestia au ajuns pe cai obscure în Franta, au fost exploatati pâna la sânge si au luat o teapa de proportii atunci când trebuiau sa primeasca banii pentru munca depusa.

Împins de nevoi

Aventurile acestor oamenii împinsi de nevoi si de saracie sa-si ia lumea în cap pentru a câstiga niste bani ca sa poata supravietui în România constituie, o data în plus, un semnal de alarma pentru cei care se arunca cu capul înainte, atrasi de niste câstiguri iluzorii.

Nelu R., domiciliat în Livezile, este de meserie electrician auto. Viata nu a fost niciodata blânda si usoara cu el. Dorinta de a câstiga niste bani pentru repararea casei l-a împins sa accepte fara rezerve propunerea a doi frati din Livezile, Dragos si Daniel S., care de ceva timp îsi fac veacul prin Franta. Si asta în ciuda faptului ca omul mai avea un stagiu de munca petrecut în conditii deosebit de vitrege prin Spania.

Nelu R. nu poate invoca faptul ca nu stia cum merg treburile pe piata muncii în strainatate. Stia la ce se expune. Propunerea venita din partea celor doi, zugravita în cele mai luminoase culori si combinata cu dorinta de a câstiga niste bani buni, l-au cucerit pe Nelu R., care a dat curs ocaziei ivite. S-a gândit ca de data aceasta va fi mai bine. În data de 2 iulie, pozând în turist, a ajuns în Franta, la Chambery, un oras apartinând de prefectura Savoie, în regiunea Ron-Alpi.

Orasul este construit la intersectia drumurilor dintre Burgundia, Elvetia si Italia, un nod important de cale ferata pe ruta Lyon-Torino. Este situat între râurile Bauges si Chartreuse, având o populatie de circa 55.786 de locuitori. La nord de Chambery este lacul Bourget, cel mai mare lac natural din Franta.

Turistul nostru de ocazie, alaturi de alti câtiva conjudeteni nu au avut timp nici macar sa admire orasul, unul din cele mai frumoase din acea parte a Frantei, cu câteva obiective de referinta pe harta turistica a zonei – Castelul Chambery, Catedrala Saint François de Sales, Biserica Notre-Dame, Muzeul Savoie, Muzeul Charmetts etc. Dupa câteva ore de odihna, au intrat direct în pâine, cum se spune.

Lucrurile au fost de la bun început neclare. Din discutiile purtate cu alti colegi de suferinta, aflati în aceeasi situatie precum cei nou veniti, Nelu R. a aflat ca patronul francez, Pierre Gouyom ar avea ceva probleme cu legea franceza. Acesta, dupa o practica bine cunoscuta si pe la noi, desi era patronul unei firme legale, practica din greu munca la negru. În urma unor controale ale fiscului francez, Gouyom a fost amendat si a primit o interdictie de a se mai implica în afaceri care priveau constructiile. Dupa aceeasi metoda cunoscuta si pe la noi, francezul a continuat sa se implice în afaceri din greu, dar de data aceasta departe de ochii si bratul lung al legii.

Pentru a nu fi depistati, cei care munceau la negru au fost cazati într-o localitate numita Oyanox, la 140 km de Chambery. Conditiile erau mai mult decât mizerabile, ceva asemanator cu baracile în care erau cazati muncitorii sezonieri de la fostele ferme de stat socialiste din România. Dar ce nu face românul pentru a câstiga niste bani mai buni? Strânge din dinti, rabda si se roaga la Cel de Sus pentru niste vremuri si o viata mai buna.

Li s-a promis marea cu sarea

Desi la început, povesteste Nelu R., prin intermediul celor doi frati Dragos si Daniel S., li s-a promis ca li se vor întocmi documente legale, spunându-le sa-si pregateasca pasapoartele pentru a face niste xerocopii, operatiunea a fost amânat si data uitarii. La începutul activitatii a fost stabilita doar o întelegere verbala, care nu a fost niciodata materializata într-un document scris, privind programul de lucru si pretul orei de munca prestate. De comun acord, s-a ajuns la întelegerea ca ora de munca în intervalul 08.00-17.00 sa fie platita cu 8 euro, iar dupa ora 17.00 cu 10 euro. Perioada respectiva era considerata munca suplimentara. Pe santier au muncit de toate de toate, în ceea ce presupune munca în constructii, pe palierul finisare. Au montat rigips, au pus gresie si faianta, au facut zugraveli de interior etc. Nu au fost mirati de faptul ca în fiecare loc în care au lucrat au fost folositi numai la lucrari de interior. Erau instruiti sa nu stea la vedere, sa nu-i vada vecinii, jandarmii sau politistii, sau inspectorii de la primarie. Au executat diferite lucari, în special case de locuit în Grenoble, Chambery, Anemas, si Aix-les-Bailes. Ca sa strânga niste bani, Nelu R. si-a impus un regim de hrana mai mult decât spartan, o cana de lapte si o bucata de pâine dimineata, iar în timpul zilei o bucata de salam cu pâine. Dupa aproximativ o luna si jumatate de munca dusa pâna la epuizare, a fost sunat de sotia, ramasa acasa în Livezile.Omul era chemat de urgenta acasa, deoarece una dintre fiice avea o problema grava de sanatate. A apelat la unul dintre cei doi frati, pentru a-si capata banii pentru munca prestata. Împreuna cu Dragos S., care tinea si un fel de pontaj, au calculat ca pentru o luna si jumatate de munca si în functie de orele prestate i se cuvenea suma de 2.800 euro.

Cu o mie mai putin

Cu chiu si vai, într-o duminica, s-a întâlnit cu patronul francez si cu cei doi consateni la o discoteca din Chambery, o locatie în curs de finisare. Dupa mai multe discutii purtate, patronul a fost de acord sa-l plateasca. A înteles acest lucru mai mult din gesturi, deoarece discutia s-a purtat în franceza între patron si cei doi frati, limba pe care nu o cunostea. La un moment dat, patronul a intrat cu acestia dupa tejghea, iar când a iesit a dat mâna cu el si a plecat în graba .Dragos S. i-a spus ca totul s-a rezolvat, ca a primit banii, care sunt într-un plic la el. Îsi aduce aminte de respectiva întâlnire, deoarece era sarbatoare, 15 august, Sfânta Marie. Surpriza neplacuta a intervenit dupa, când într-un loc mai izolat, Dragos S. a scos plicul cu bani si i l-a înmânat. Dupa ce a numarat banii, Nelu R. a constatat ca sunt numai 1.800 euro, nu 2.800, dupa cum a fost întelegerea. Cerând explicatii lui Dragos, acesta i-a însirat o poveste o poveste cusuta cu ata alba: ca a fost zi de sarbatoare, ca patronul nu a putut scoate mai multi bani de la banca, ca restul sumei de bani, 1.000 euro, îi va primi a doua zi, marti. A venit si ziua de marti, dar cu toate ca a insistat pe lânga cei doi frati, livezeanul nu a reusit sa vada mia de euro. Din cauza agravarii situatiei de acasa, barbatul a fost obligat sa plece spre România, nu înainte de a i se promite ca în cel mai scurt timp îsi va primi banii. De la venirea în tara, cu toate interventiile facute atât pe lânga fratii Dragos si Daniel S., cât si pe lânga patronul francez, Nelu R. nu a mai reusit sa intre în posesia sumei de 1.000 de euro, bani pe care considera ca trebuie sa-i primeasca pentru munca depusa în conditii de adevarat sclavagism. Mai mult, francezul nici macar nu-i mai raspunde la telefon.

Alti trei tepuiti

În aceeasi situatie cu Nelu R. se afla înca un consatean de-al sau, Vasile Fabian, care si el, în aceeasi perioada, a fost tepuit cu 1.000 de euro. De asemenea, anul trecut, pe aceeasi filiera a fratilor Dragos si Daniel S., au mai fost plecate doua persoane la munca în Franta – Cristian I. si Marin I. La întoarcere, acestia nu au primit, fiecare, suma de 1.500 euro, suma pe care cei doi se chinuiesc în zadar sa o capete. În afara de promisiuni, care niciodata nu au fost onorate, toti cei pagubiti asteapa cu speranta ca pâna la urma vor intra în posesia banilor care li se cuvin.

Situatia nu este deloc roz pentru acestia. Daca reclama aspectele relatate mai sus autoritatilor din România, nu ar avea niciun rezultat, deoarece niciunul nu poate dovedi cu documente ca a lucrat. Rezultatul ar fi similar si daca ar înainta o reclamatie autoritatilor franceze. Legal, ei nu pot demonstra ca au muncit din greu în Franta.

OVIDIU TUDORAN