
Trei suceveni, care au furat câteva sute de metri de cablu de telecomunicații de pe niște stâlpi din Ciceu Mihăiești, au ajuns după gratii pentru 30 de zile. Prejudiciul cauzat de cei trei se cifrează la 36.000 lei.
După ce au fost depistați, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 9-15 februarie, pe timpul nopții, cei trei suceveni, cu vârste cuprinse între 31-39 de ani, s-ar fi deplasat cu un autoturism din județul Suceava în localitatea Ciceu Mihăiești din Bistrița-Năsăud, de unde ar fi tăiat de pe stâlpi și sustras aproximativ 900 de metri de cablu de telecomunicații. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost estimat ca fiind de peste 36.000 de lei.
Ulterior, cei trei suceveni au fost duși în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beclean, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
„În baza disp. art. 223 alin. (2), art. 226, art. 202 alin. 1 ?i 3 Cod procedură penală, admite propunerea P. J. B.. Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.02.2025, până în data de 29.03.2025 inclusiv, a inculpatului L. V., cercetat pentru săvârşirea infrac?iunii de furt calificat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal (3 acte materiale comise în datele de 09/10.02.2025, 12/13.02.2025 şi 14/15.02.2025). Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.02.2025, până în data de 29.03.2025 inclusiv, a inculpatului P. S.-C., cercetat pentru săvârşirea infrac?iunii de furt calificat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal (3 acte materiale comise în datele de 09/10.02.2025, 12/13.02.2025 şi 14/15.02.2025). Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 28.02.2025, până în data de 29.03.2025 inclusiv, P. T.-D., cercetat pentru săvârşirea infrac?iunii de furt calificat, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal (3 acte materiale comise în datele de 09/10.02.2025, 12/13.02.2025 şi 14/15.02.2025)”, a decis judecătorul de drepturi și libertăți de la Beclean.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată în 48 de ore de la pronunțare.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș, în vederea documentării activității infracționale și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.