La o zi de când a primit acreditarea de la Ministerul Sănătății, laboratorul amenajat în incinta Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud este funcțional. Primele teste efectuate cu aparatul Real Time PCR de către echipa DSP Bistrița-Năsăud, au fost deja validate de un alt laborator din Cluj-Napoca, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
„Este vorba de teste realizate în paralel cu un laborator clujean cu experiență în testarea pentru Covid-19. După ce echipa de la Bistrița a finalizat cele 9 teste, marți seara au venit și rezultatele testării paralele de la laboratorul clujean, care au validat integral rezultatele obținute de echipa de la Bistrița. Din cele 9 probe prelevate de la tot atâtea persoane, s-au obținut 3 rezultate pozitive, 5 negative și unul neconcludent. Rezultatul neconcludent obținut atât de laboratorul de testare de la Cluj, cât și de cel de la Bistrița pe mostrele prelevate de la același pacient nu înseamnă altceva decât că încărcătura virală a probei a fost prea mică și că este nevoie de repetarea testării„, au precizat reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
Pe parcursul zilei de miercuri, echipa de testare pentru Covid 19 de la DSP Bistrița – doctorul în biochimie Mohamed Attya, biochimiștii voluntari Alina Rus și Vlad Andrei Moldovan, alături de medicul de laborator al DSP, Felicia Borgovan – va testa alte 10 mostre de la 10 persoane, iar capacitatea de testare va crește progresiv de la o zi la alta.