Semnarea acordului între PSD şi PNL, pentru susţinerea, de către liberali, a domnului Mircea Geoană, în turul II, mi-a prilejuit citarea acestui vers eminescian şi câteva reflecţii.
În primul rând, nu am sentimente de desconsiderare faţă de opţiunea fiecărui alegător. Regula de bază a fiecărei democraţii este aceea că oamenii au drept la opinie, consemnată şi prin votul dat, iar majoritatea decide. În ceea ce priveşte liberalii, am în familie simpatizanţi ai PNL, iar unul, cu siguranţă, a fost sau mai este membru al acestei formaţii. Alte rude au votat şi vor vota cu PSD-ul, şi aceasta nu constituie vreun motiv să fiu în relaţii proaste cu ele. Gestul lui Crin Antonescu, care i-a oferit sprijin lui Geoană, surprinde numai prin rapiditatea lui. Compromisul, discutabil, este o caracteristică a multor liberali, începând de la Gheorghe Tătărescu şi până la Radu Câmpeanu. Cât va ţine această construcţie politică, (PSD plus PNL şi, probabil, UDMR), în perspectiva că domnul Geoană va fi preşedintele ţării, este, totuşi, o necunoscută. România nu are cultura coabitării politice, ca, de exemplu, în Germania. Cei 20 de ani de viaţă democrată demonstrează acest lucru.
Ceea ce nu trebuie omis este faptul că trebuie să ne aşteptăm, cel puţin în prima jumătate a anului 2010, la o perioadă foarte grea. Cine îşi pune speranţe că alegerea unuia sau a altuia dintre cei doi competitori în fruntea României va rezolva majoritatea necazurilor, îşi face iluzii. Viitorul preşedinte, care va fi cunoscut în seara zilei de 6 decembrie, sau în prima parte a zilei următoare, ar trebui să se gândească la cele spuse de Churchill, în 1940, în Parlamentul britanic, că pe englezi îi aşteaptă sânge, lacrimi şi sudoare – citez din memorie. Noi nu suntem în stare de război cu Germania, dar şi criza economică şi morală este un adversar redutabil, cu o mulţime de victime.
Constituirea „triplei alianţe” este o lovitură puternică adusă lui Traian Băsescu, şi nu cred că acesta mai are atuurile pe care le-a avut când Parlamentul l-a suspendat, când consultarea populară a infirmat punctul de vedere al parlamentarilor, chiar dacă şi acum adversarii sunt aceeaşi. In pofida acestei situaţii, mai puţin favorabile decât în trecut, actualul preşedinte îşi păstrează şanse – chiar diminuate – să rămână încă 5 ani la Cotroceni, deoarece beneficiează de rezultatul favorabil al Referendumului cu privire la reforma Parlamentului. Dacă va reuşi, va trebui să ţină seama concret şi nu abstract, de greşelile trecutului. Ca atare, va trebui să coabiteze cu puterea legislativă, chiar şi atunci când majoritatea parlamentarilor îi sunt ostili.
Abstrăgând de sentimentul de amărăciune şi de dezamăgire al multor simpatizanţi PNL, îndeosebi al tinerilor, cărora li se pare că au fost trădaţi de Crin Antonmescu, mi se pare că înţelegerea PSD – PNL are un scop concret evident. Menţinerea influenţelor grupurilor de interes economic, ce se află în spatele celor două partide, care au fost cam deranjate în ultimii 5 ani. Când aceste grupuri vor intra în conflict ireductibil, atunci şi personajul Klaus Johannis va dispărea de pe scena publică, aşa că nu îl văd premier şi în anul 2012. În seara zilei de 24 octombrie a.c., am aflat, de la un post de televiziune, prin vocea unui fost şef de serviciu special postdecembrist, că generalul Iulian Vlad, fostul Şef al Departamentului Securităţii Statului până în 1989, împreună cu Caraman, de la spionajul extern al României de dinainte şi imediat după Revoluţie, s-au întâlnit cu Adrian Năstase şi Dinu Patriciu, personaje foarte influente pe scena politică. Dacă informaţia se confirmă, mi se pare că dedesupturile vieţii politice sunt mult mai importante decât ceea ce se vede la Antena 3 şi Realitatea TV.
Ca un final de comentariu, aş vrea să scot în evidenţă un aspect esenţial: până la urmă, alegătorul, la urnă, nu votează cu cine-i spune Crin Antonescu sau Marko Bella, ci cu acela pe care îl consideră că va răspunde mai mult aspiraţiilor sale.
În primul rând, nu am sentimente de desconsiderare faţă de opţiunea fiecărui alegător. Regula de bază a fiecărei democraţii este aceea că oamenii au drept la opinie, consemnată şi prin votul dat, iar majoritatea decide. În ceea ce priveşte liberalii, am în familie simpatizanţi ai PNL, iar unul, cu siguranţă, a fost sau mai este membru al acestei formaţii. Alte rude au votat şi vor vota cu PSD-ul, şi aceasta nu constituie vreun motiv să fiu în relaţii proaste cu ele. Gestul lui Crin Antonescu, care i-a oferit sprijin lui Geoană, surprinde numai prin rapiditatea lui. Compromisul, discutabil, este o caracteristică a multor liberali, începând de la Gheorghe Tătărescu şi până la Radu Câmpeanu. Cât va ţine această construcţie politică, (PSD plus PNL şi, probabil, UDMR), în perspectiva că domnul Geoană va fi preşedintele ţării, este, totuşi, o necunoscută. România nu are cultura coabitării politice, ca, de exemplu, în Germania. Cei 20 de ani de viaţă democrată demonstrează acest lucru.
Ceea ce nu trebuie omis este faptul că trebuie să ne aşteptăm, cel puţin în prima jumătate a anului 2010, la o perioadă foarte grea. Cine îşi pune speranţe că alegerea unuia sau a altuia dintre cei doi competitori în fruntea României va rezolva majoritatea necazurilor, îşi face iluzii. Viitorul preşedinte, care va fi cunoscut în seara zilei de 6 decembrie, sau în prima parte a zilei următoare, ar trebui să se gândească la cele spuse de Churchill, în 1940, în Parlamentul britanic, că pe englezi îi aşteaptă sânge, lacrimi şi sudoare – citez din memorie. Noi nu suntem în stare de război cu Germania, dar şi criza economică şi morală este un adversar redutabil, cu o mulţime de victime.
Constituirea „triplei alianţe” este o lovitură puternică adusă lui Traian Băsescu, şi nu cred că acesta mai are atuurile pe care le-a avut când Parlamentul l-a suspendat, când consultarea populară a infirmat punctul de vedere al parlamentarilor, chiar dacă şi acum adversarii sunt aceeaşi. In pofida acestei situaţii, mai puţin favorabile decât în trecut, actualul preşedinte îşi păstrează şanse – chiar diminuate – să rămână încă 5 ani la Cotroceni, deoarece beneficiează de rezultatul favorabil al Referendumului cu privire la reforma Parlamentului. Dacă va reuşi, va trebui să ţină seama concret şi nu abstract, de greşelile trecutului. Ca atare, va trebui să coabiteze cu puterea legislativă, chiar şi atunci când majoritatea parlamentarilor îi sunt ostili.
Abstrăgând de sentimentul de amărăciune şi de dezamăgire al multor simpatizanţi PNL, îndeosebi al tinerilor, cărora li se pare că au fost trădaţi de Crin Antonmescu, mi se pare că înţelegerea PSD – PNL are un scop concret evident. Menţinerea influenţelor grupurilor de interes economic, ce se află în spatele celor două partide, care au fost cam deranjate în ultimii 5 ani. Când aceste grupuri vor intra în conflict ireductibil, atunci şi personajul Klaus Johannis va dispărea de pe scena publică, aşa că nu îl văd premier şi în anul 2012. În seara zilei de 24 octombrie a.c., am aflat, de la un post de televiziune, prin vocea unui fost şef de serviciu special postdecembrist, că generalul Iulian Vlad, fostul Şef al Departamentului Securităţii Statului până în 1989, împreună cu Caraman, de la spionajul extern al României de dinainte şi imediat după Revoluţie, s-au întâlnit cu Adrian Năstase şi Dinu Patriciu, personaje foarte influente pe scena politică. Dacă informaţia se confirmă, mi se pare că dedesupturile vieţii politice sunt mult mai importante decât ceea ce se vede la Antena 3 şi Realitatea TV.
Ca un final de comentariu, aş vrea să scot în evidenţă un aspect esenţial: până la urmă, alegătorul, la urnă, nu votează cu cine-i spune Crin Antonescu sau Marko Bella, ci cu acela pe care îl consideră că va răspunde mai mult aspiraţiilor sale.
Adrian Man
25 noiembrie 2009