Home Societate Au dat iama în trotinetele electrice din Prundu Bârgăului! Patru tineri, reținuți...

Au dat iama în trotinetele electrice din Prundu Bârgăului! Patru tineri, reținuți de polițiști

Patru tineri din județul Mureș au fost reținuți de polițiști, după ce au furat cinci trotinete electrice din anexa unei gospodării din localitatea Prundu Bârgăului. Trotinetele aparțin unei firme din comună, prejudiciul cauzat cifrându-se la 15.000 lei.

Sâmbătă, 17 iunie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că dintr-o anexă gospodărească din localitatea Prundu Bârgăului au fost sustrase cinci trotinete electrice împreună cu acumulatori, care aparțin unei societăți comerciale, cauzându-se astfel un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei.

În urma activităților de cercetare în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au identificat persoanele bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, este vorba de patru tineri din județul Mureș, față de care a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Tinerii urmează să fie prezentați Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Totodată, prejudiciul cauzat, în valoare totală de aproximativ 15000 de lei, a fost recuperat în totalitate și predat administratorului societății comerciale.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în vederea documentării faptei și stabilirii participației penale.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version