Deputaţii Iurişniţi Cristina-Ionela, Pană Adriana-Doina, Sighiartău Rober-Ionatan, Simionca Ionuţ şi Suciu Vasile- Daniel sunt parlamentarii din mandatul 2016-2020 pe care bistriţenii i-au trimis în Parlamentul României. Aceştiasunt cei care apără interesele judeţului Bistriţa-Năsăud. Am aflat câteva lucruri în legătură cu averile şi veniturile pe care le deţin parlamentarii de Bistriţa-Năsăud, din declaraţiile de avere pe care aceştia le-au completat.

 

Iurişniţi, fără economii, fără datorii

Potrivit documentului pe care aleasa USR l-a completat în iunie 2018, aceastadeţine un apartament de 63 de m.p., dobândit în anul 2008, în urma unui partaj voluntar. Aceasta a precizat că deţine şi un autoturism Renault Symbol.

Din postura de deputat USR, Cristina Iurişniţi a încasat în anul 2017 o indemnizaţie în valoare de 86.998 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 7.249 lei venit lunar

Totodată, de pe urma activităţii sale de profesor la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa, Cristina Iurişniţii a a mai încasat, în 2017, 9.779 lei. Din declaraţia acesteia,  rezultă că nu are economii sau datorii.


Afla mai multe detalii cumparand editia tiparita a Gazetei de Bistrita.

1 COMENTARIU

  1. Nopoi, eu nu vad nimic neobisnuit . Si dumneaei face parte din categoria ” politrucilor ” … care ne „pudaresc ” fel si chip , atat de ” cea ” cat si de ” hais ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.