Pe raza orasului Năsăud, la data de 1 februarie a avut loc un incident mai putin plăcut.
În incinta unui magazin au pătruns două persoane cu fețele acoperite care prin amenințarea agentului de vânzări au sustras o sumă de bani.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadul Poliţiei oraşului Năsăud şi poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, care au stabilit că în urma amenințării cu un spray, posibil paralizant, cei doi indivizi ar fi sustras din casa de marcat aproximativ 1.000 de lei şi mai multe cartele telefonice, după care ar fi părăsit în fugă incinta magazinului.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, în vederea identificării şi depistării autorilor.