Zeci de amenzi au fost aplicate luni de poliţiştii din Bistriţa-Năsăud pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, în speciale la trecerile la nivel de cale ferată. Totodată, opt conducători auto au rămas fără permise de conducere.
„Ieri, 31 august a.c., polițiștii structurilor rutiere împreună cu cei de la transporturi au organizat și desfășurat acțiuni pentru reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor rutiere, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, din județul nostru.
Cu această ocazie, 23 de polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, Biroului Rutier și formațiunilor rutiere orășenești au desfășurat controale privind respectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație ce se impun în aceste zone„, transmite IPJ BN, într-un comunicat.
Astfel, polițiștii au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale, dintre care 12 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. De asemenea au fost reținute opt permise de conducere, trei dintre acestea fiind pentru încălcarea legislației în vigoare privind trecerea la nivel cu cale ferată.
„Polițiștii vă recomandă să respectați regulile de circulație și să manifestați o atenție sporită atunci când sunteți participanți la traficul rutier!„, subliniază sursa citată.
sursa foto: Transilvania Reporter
Noi acesti oameni simpli care santem jăcmăniți zi de zi de acesti milițieni le recomandăm să tragă la răspundere pe acei care sânt responsabili de aceste pasaje fără bariere,neiluminate,fara vizibilitate din cauza boschetilor unde uni chiar au plătit cu viata nu să se laude cate amenzi au dat si cate permise au reținut,sant o rusine pentru această țară