A fost comparat cu celebrul pilot german Manfred von Richthofen, pe care dealtfel si l-a ales ca model. Asul aviatiei austro-ungare Godwin von Brumowski a luptat în Primul Razboi Mondial fiindu-i omologate 40 de victorii. S-a adaptat greu noilor realitati de dupa prima mare conflagratie. A revenit pentru foarte scurt timp la Reghin si a încercat sa exploateze – dar fara prea mult succes – o ferma din Transilvania. Casatorit în timpul razboiului cu o unguroaica din Reghin, cu care a avut doi copii, a divortat câtiva ani mai târziu. La mijlocul deceniului trei al secolului trecut, Brumowski s-a stabilit definitiv la Viena revenind la prima sa mare dragoste: aviatia.
Aviatia austro-ungara a fost organizata dupa modelul celei germane, iar o serie de piloti militari ai acesteia au beneficiat de instructaje realizate alaturi de instructori militari germani. A fost si cazul lui Godwin von Brumowski. Desi începuturile au fost timide si în cadrul aviatiei germane, aceasta arma s-a bucurat de o foarte mare atentie din partea conducatorilor ei. |nceputurile au fost facute de "Serviciul Aerian a Armatei Imperiale Germane" – predecesorul Luftwaffe – institutie fondata în 1910.
Richthofen, modelul lui Godwin von Brumowski
Manfred von Richthofen, supranumit “Baronul Rosu” – dupa culoarea rosie în care îsi va vopsi la un moment dat unul din avioanele sale preferate – s-a nascut la 2 mai 1892, la Kleinburg, în Silezia, într-o familie nobiliara prusaca. A urmat scoala militara si a fost încadrat într-un regiment de cavalerie. La începerea Primului Razboi Mondial, în iulie 1914, von Richthofen a efectuat operatiuni de cercetare, atât pe frontul de Vest, cât si pe cel de Est. Transferat ulterior, la cererea sa, în cadrul Serviciul Aerian, începând din mai 1915 si pâna în august 1915, i s-au încredintat doar zboruri de recunoastere deasupra frontului de Est. Transferat din nou în martie 1916 pe frontul Champagne – unde a înregistrat si prima sa victorie asupra unui pilot francez pe care l-a doborât – Richthofen a fost încadrat în escadrila Kampfgeschwader 2, zburând pe un aparat Albatros B.II. Zburând pe un Fokker Dr. I triplan, avion a carui caracteristica – trei aripi paralele – avea sa-i aduca celebritatea, von Richthofen l-a vopsit într-un rosu aprins realizând cu el cele mai multe victorii din scurta sa viata terminata înainte de a împlini 26 de ani. |n 1917, dupa cea de-a 16-a victorie, Richthofen a primit cea mai înalta distinctie militara germana, medalia Pour le Merite. Tot atunci a fost înaintat la gradul de comandor al escadrilei Jasta 11, din care faceau parte o serie întreaga de asi ai aerului german, multi dintre ei fiind antrenati chiar de von Richthofen.
Acum 90 de ani: “Kaputt!” (“S-a sfârsit!”)
La nici 25 de ani, în luna aprilie 1917, Richthofen a doborât doar într-o singura luna 22 de avioane ale Antantei. De aici încolo a început legenda. Pe 21 aprilie 1918, în timp ce urmarea un aparat Sopwith Camel, Richthofen – pilotul cu peste 80 de victorii la activ – a fost interceptat si lovit din spate de un alt Camel, condus de capitanul Arthur Brown. Ranit, von Richthofen a continuat sa zboare si apoi a reusit sa faca o aterizare perfecta, lânga satul Vaux-sur-Somme, într-un sector controlat de Fortele Aeriene Australiene. Potrivit martorilor oculari, înainte de a muri, Richthofen care mai respira înca dupa ce a aterizat, ar fi spus, calm, lucid, dar ferm si împacat cu soarta sa: „kaputt” („s-a sfârsit”), dupa care a închis ochii pentru totdeauna. Admirat si temut atât de camarazii de arme, cât si de adversari, von Richthofen s-a bucurat atât în timpul vietii, dar mai ales dupa moarte de un adevarat cult, comparabil doar cu cel al feldmaresalul Erwin von Rommel.
Brumowski, artileristul devenit aviator
Nascut la data de 26 iulie 1889, la Wadowitz, în Polonia, Brumowski a absolvit în 1910 Academia Tehnica Militara de la Modling. La începerea razboiului, a participat ca ofiter de artilerie la primele operatiuni ale armatei austro-ungare. |n iulie 1915, la cererea sa, a fost mutat la fortele aeriene, în cadrul unitatii “Flick 1” de la Cernauti, iar în martie 1917 a preluat comanda unei unitati de elita a aviatiei, “Flick 41 J”. Aceasta a fost prima unitate de aviatie de vânatoare a armatei austro-ungare. Avându-l drept model pe celebrul “Baron Rosu” si zburând pe un Albatros D3, Godwin von Brumowski a doborât între 9 octombrie 1917-iunie 1918, un numar de 14 avioane. Unitatea de aviatie pe care o conducea era usor de recunoscut dupa fuselajul pe care era pictat un craniu alb pe un fond negru. Era de fapt o moda la acea vreme ca pilotii sa-si aleaga un semn de recunoastere puternic personalizat. |n octombrie 1918, Brumowski a primit comanda tuturor escadroanelor de aviatie austro-ungare de la Isonzo. La sfârsitul razboiului, Brumowski a fost pilotul austro-ungar cu cele mai multe aparate doborâte, 40 la numar, fiind considerat un adevarat erou, dar în acelasit timp si un as al aviatiei austro-ungare.
De la Reghin la Viena
Casatorit în timpul razboiului cu Elteto Baba, o unguroaica din Reghin cu care a avut doi copii, dupa razboi, Brumowski a revenit pentru scurt timp în acest oras. |ncerca sa se adapteze la noile conditii create de sfârsitul Primului Razboi Mondial, într-un imperiu dezmembrat si pe ruinele caruia aparusera statele nationale. Aviatorul deblocat nu reusea sa se adpateze, iar acest lucru a fost demonstrat si de insuccesul în administrarea unei ferme din Transilvania. Traia drama personala a miilor de ofiteri germani si austro-ungari crescuti într-un anume spirit, cel al maretiei imperiale, si care vor alimenta cu dramele si resentimentele lor miscarile de extrema dreapta ce vor lua nastere în Europa interbelica. A parasit Transilvania si s-a stabilit la Viena, iar în 1935, din ordin guvernamental a preluat comanda {colii austriece de aviatie din Langendebarn. Un an mai târziu, pe data de 3 iunie 1936, în timpul unei demonstratii aviatice la Schipol, lânga Amsterdam, a murit într-un tragic accident de aviatie. A fost îngropat în cimitirul eroilor din Viena, unde i s-a ridicat un monument, iar {coala de aviatie din Langendebarn îi poarta si azi numele. De onoare si comemorari se bucura însa si azi.
În loc de concluzii
Într-un articol publicat de dr. Valeriu Avram luam cunostinta de destinul nefericit al unui pilot român, Vasile Niculescu, pilot care se remarcase atât pe cîmpurile de lupta ale Primului Razboi Mondial, dar si ulterior. Dupa razboi cazuse prizonier la bolsevici în timpul unei misiuni de recunoastere, dar fusese eliberat dupoa aproape un an de captivitate. Vasile Niculescu a mai lucrat un timp în armata – fusese trecut la armata de uscat – pentru ca ulterior sa treaca în rezerva sfârsind în cele din urma într-un trist si nemeritat anonimat, la 24 aprilie 1981. Vasile Niculescu, alaturi de cpt. Victor Precup, au fost cei care au trecut Carpatii în zbor, pe data de 23 noiembrie 1918, la o înaltime de 2600 de metri, ducând de la Bacau la Blaj documente ale guvernului regal român autoritatilor române din Transilvania, organizatoare ale momentului 1 decembrie 1918. Dupa ce a parasit haina militara, Vasile Niculescu a trait pâna aproape de 90 ani, practicând meseria de ceasornicar. Gândindu-ma la Richthofen si Brumowski, n-am putut sa nu remarc cu amaraciune faptul ca în timp ce alte natii, eroilor lor, le ridica monumente, le organizeaza comemorari si-i trec în cartile de aur ale istoriei lor nationale, despre Vasile Niculescu si altii ca el, azi sunt putini românii care mai stiu câte ceva. Cinste acelor natii care stiu sa-si cinsteasca eroii, indiferent care ar fi acelea.
(Parte din aceste informatii au fost obtinute din cartea “Sub semnul lui Marte. Militarii Reghinului”, de dr. Dorin-Ioan Rus)
Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com
Avioanele "Serviciului Aerian a Armatei Imperiale Germane" – predecesorul Luftwaffe – au fost folosite la început doar pentru misiuni de recunoastere aeriana. Cea mai mare atentie a fost acordata avioanelor de vânatoare, aceea în cadrul careia s-au remarcat "asi ai aerului" precum Manfred von Richthofen, renumit în rândurile aliatilor ca "Baronul Rosu", Ernst Udet, Hermann Göring, Oswald Boelcke (considerat primul tactician al luptelor aeriene), Max Immelmann (primul aviator care a fost decorat Pour le Mérite, cea mai înalta decoratie imperiala germana pentru bravura, si totodata cel care a facut ca acest ordin sa fie numit "Blue Max"), precum si Werner Voss. La fel ca si marina germana, infanteria folosea dirijabile Zeppelin pentru bombardarea tintelor militare si civile din Franta, Belgia si din Regatul Unit. Toate aparatele de zbor germane si austro-ungare foloseau ca semn distinctiv crucea de fier pâna la începutul anului 1918. O cruce greceasca, negru pe alb, a devenit dealtfel însemnul fortelor aeriene germane. Dupa înfrângerea Germaniei, în noiembrie 1918, fortele sale aeriene au fost desfiintate ca urmare a prevederilor Tratatului de pace de la Paris-Versailles, acelasi lucru întâmplându-se si cu fortele aeriene austriece.
Aviatia militara româna a luat fiinta în anul 1910, iar primul avion militar de conceptie si constructie româneasca a fost proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu fiind realizat la Arsenalul Armatei. Inginerul Aurel Vlaicu a studiat la {coala Superioara Politehnica Regala Bavareza din Munchen si a devenit astfel primul pilot al armatei române. În ziua de 27 septembrie 1910, în cadrul manevrelor militare care s-au desfasurat în sudul României, el a desfasurat un zbor de recunoastere între localitatile Slatina si Piatra Olt. România, devenea a doua tara din lume dupa Franta, care întrebuinta avionul în timpul desfasurarii unor manevre militare. Pilotii militari români au fost pregatiti în cadrul Complexului Aeronautic de la Chitila (lânga Bucuresti), înfiintat la 20 noiembrie 1909 de generalul Mihail Cerchez. Primii piloti brevetati aici au fost sublocotenentii din arma geniului Stefan Protopopescu si Gheorghe Negrescu. Între anii 1911-1912 s-au înfiintat 3 scoli de zbor civile la Chitila, Cotroceni si Baneasa-Bucuresti unde s-au brevetat si piloti militari, iar prin Înaltul Decret Regal nr. 1953 din 8 aprilie 1912, Ministerul de Razboi a înfiintat Scoala militara de pilotaj la Cotroceni-Bucuresti. La izbucnirea primului razboi mondial, România s-a declarat neutra, situatie în care s-a aflat timp de doi ani.
La intrarea României în razboi împotriva Austro-Ungariei, la data de 14 august 1916, Corpul de Aviatie Român avea în serviciu 44 de avioane, 97 de piloti si 84 de observatori aerieni, iar fiecare din cele 4 armate române au primit câte un grup aerian. Marele Cartier General Român a cerut Frantei trimiterea unei misiuni militare care a sosit în România în octombrie 1916. Aviatia s-a dovedit foarte utila executând sute de misiuni de recunoastere si bombardament, aeronautica militara romana obtinând 28 de victorii (23 de avioane germane si austro-ungare au fost doborâte de artileria antiaeriana si 5 de aviatori). |ntre anii 1916-1917, România a achizitionat din Franta si din Marea Britanie 322 de avioane. La 1 ianuarie 1917, aviatia a fost reorganizata, înfiintându-se Directia Aeronauticii din Marele Cartier General Român, comandata de locotenent colonelul aviator De Vergnette Delamotte, maiorul aviator Constantin Fotescu devenind seful Sectiei de aviatie. Aviatia militara organizata pe 3 grupuri aeronautice dispunea în iulie 1917 de 150 de avioane grupate în 12, apoi în 14 escadrile. Aviatorii si-au adus o mare contributie în desfasurarea marilor batalii din august-septembrie 1917, luptând pâna în anul 1919 si obtinând 83 de victorii aeriene (alte 50 de avioane inamice au fost doborâte de artileria antiaeriana).
"… Sunt cu sufletul înaltat de amintirea glorioaselor zile din iarna anului 1918 si nu-mi lipsesc câteva lacrimi din ochii obositi. Da, mult stimate domnule locotenent aviator, sunt acelasi Ionel Pop, care la 23 noiembrie 1918, a alergat într-un suflet sa va primeasca si sa va îmbratiseze pe Câmpia Libertatii din Blaj unde ati aterizat. Nu se uita marele fapte ale unui zburator-erou. |l uita numai politicienii, cei care au luptat pentru România Mare nu pot sa fac asa ceva. Iar dumneavoastra ati contribuit din plin la Marea Unire. {i asta nu se uita!" (Fragment dintr-o scrisoare din 1 noiembrie 1967 a dr. Ionel Pop – fost membru al Consiliului National Român Central din Transilvania – adresata pilotului Vasile Niculescu)
