Aşteptând Naşterea Domnului pe Valea Sălăuţei

Acum mai păstrăm doar câteva dintre obiceurile de odinioară, când bucuria Naşterii lui Iisus aduna cete de colindători pe uliţele satelor.

Lăsatul Secului

În confesiunea ortodoxă, la mijlocul lunii noiembrie se sărbătoreste Lăsatul Secului, prilej de reculegere pentru credincioşii care se pregătesc de curăţenie trupească şi sufletească pentru 40 de zile. Este ultima zi în care se poate mânca "de dulce", după această dată începând propriu-zis Postul Crăciunului, care durează pînă în 24 decembrie inclusiv.

Postul Crăciunului

În această perioadă a anului, locuitorii de pe Valea Sălăuţei tocmai au terminat de coborât animalele din munţi – unde acestea au stat peste vară, au isprăvit muncile ce ţin de perioada toamnei, şi încet se strâng pe lîngă casele lor, unde se pregătesc trupeşte şi sufleteşte de venirea Prasnicului Crăciunului.

Aceasta este perioada în care se taie porcii din gospodării, se duce carnea la afumat în podul casei, căreia i s-au astupat în prealabil toate deschizăturile, pentru ca nu cumva fumul care de acum va ieşi în pod, să iasă prin acoperiş.
În trecut, singurele petreceri la care credincioşii luau parte erau şezătorile, însă chiar dacă obiceiurile s-au pierdut în negura timpului, în unele sate de pe Valea Sălăuţei, ţărăncile se mai adună încă în şezători pentru a toarce lâna, pentru a ţese sau pentru a desfăca porumbul.

În trecut şezatorile puteau fi organizate, în zilele lucrătoare, la una sau mai multe case, şi erau de mai multe feluri. Ele puteau să aibă un caracter de întrajutorare, când mai multe femei sau tinere participau la torsul cînepii sau al lânii unei gospodine, lucru care se repeta la casa fiecărei participante, sau puteau să fie întîlniri în cadrul cărora fiecare participantă îşi torcea propriul material.

Şezătorile aveau loc în serile tuturor zilelor lucrătoare, locul de desfăşurare fiind anunţat din timp. Gospodina în casa căreia avea loc întrunirea se pregătea cu băutură şi mâncare şi anunţa flăcaii, în cazul în care aceştia nu se informau singuri de mersul şezătorilor. Casa era dereticată şi se pregăteau mai multe laiţe sau scaune necesare torcătoarelor.

Odată cu lăsarea întunericului, femeile porneau cu furca de tors către casa în care avea loc şezătoarea. În cazul în care şezătoarea avea drept scop întrajutorarea, după sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia în mod egal cantitatea pe care o aveau de tors în acea noapte. Când şezătoarea era doar un simplu prilej de întrunire comunitară, fiecare îşi aducea de acasă ceea ce avea de tors.

În şezătoarea odată începută, participantele făceau schimb de informaţii referitoare la viaţa satului şi comentau evenimentele cele mai importante petrecute în propria comunitate sau în localităţile învecinate, apoi se rosteau ghicitori, zicale, proverbe, se cânta sau se rosteau balade, ce s-au păstrat până în zilele noastre, transmise fiind pe această cale.

În cadrul acesta instituţionalizat, fetele erau integrate şi consacrate în colectivitatea femeilor, începând să-şi însuşească, cu această ocazie, deprinderi practice şi spirituale.

Ajunul Crăciunului

În dimineaţa Ajunului de Crăciun, fetele şi femeile nu au voie să iasă din casă ori să meargă în vizită, până cînd un bărbat va intra în gospodăria lor şi va ajuna. Ajunatul constă în pronunţarea de către această persoană a unei urări:

”Ajun, Ajun,
Cum aţi ajuns Sfântul Ajun,
Aşa s-ajungeţi şi Ziua de Crăciun,
Cu bine şi cu sănătate!”.

După ce acest bine-vestitor a rostit urarea, este cinstit de gazda casei, iar abia pe urmă, spre miezul zilei, femeilor le este permis să iasă din case.

În seara de Ajun, bătrîna casei, cu o tavă pe care este aşezată tămâie fumegând, afumă toate camerele casei, cămările, şura, grajdul, beciul, podul casei, iar tuturor membrilor acelei gospodării le face în frunte semnul crucii cu o bucată de usturoi, rostind printre buze un descântec doar de ea ştiut.

Dereticările prin case s-au terminat deja, bradul de Crăciun este împodobit, familia s-a reunit în casa părintească şi în jurul mesei îmbelşugate, aşteaptă colindatori de toate vârstele care să le vestească Naşterea lui Iisus.

Ziua de Crăciun

Dimineaţa de Crăciun, înainte de a se intra în biserică, ţiganii ceteraşi trec pe la casele sătenilor, pentru a-i cinsti cu urări şi melodii cântate la vioară, după cum e placul şi gustul fiecărei gazde. Gazdele, la rândul lor, răsplătesc pe ţigani cu băutură, mâncare şi bani.

Biserica în această zi sfîntă este plină de credincioşi, mulţi dintre ei, îmbrăcaţi chiar în straie populare, păstrate cu grijă de femeile din sat.
După ce slujba se termină, toţi se îndreaptă spre casele lor pentru a lua masa de Crăciun. Odată cu venirea serii, se organizează grupuri de colindători care pornesc spre casele rudelor, ale prietenilor, pentru a le vesti Naşterea Domnului.

Cozonacii sunt făcuţi, ţuica şi vinul, prăjiturile şi mâncărurile din carne de porc şi nu numai, murăturile, sunt toate pe mese şi aşteaptă să fie sacrificate, după un post pe care mulţi dintre sateni l-au ţinut.

Anul Nou

În Ajunul Anului Nou, la fel ca în Ajunul de Crăciun, există anumite practici ale localnicilor care se aseamănă oarecum. Diferenţele se vor simţi spre seară, în versurile colindelor, care de această dată sunt diferite faţă de cele de la Crăciun.

Acum se scot din nou straiele populare din lăzile de zestre – încă păstrate -, se merge la biserică, unde preotul, după săvârşirea slujbei, va enunţa toate evenimentele importante din anul proaspăt încheiat, proiectele duse la bun sfârşit, precum şi cele viitoare şi, nu în ultimul rând, va anunţa străzile de pe care se va porni cu Crucea, căci, se apropie Boboteaza, o altă sărbatoare importantă în viaţa Creştinătăţii şi plină de simbolistică.

Mihaela Mocanu