Escrocii de la Codec se întorc din nou cu o seamă de lucrări pe tărâmul clujean şi nu numai şi reintră în postura de „favoriţi” ai banilor publici. Asociatul a doi dintre „părinţii” Codec, Claudiu Cupcea, va construi un parking pe Aleea Băişoara, o clădire  a Inspectoratului Şcolar Judeţean(ISJ) Cluj şi restaurarea halei agroalimentare din cartierul clujean Grigorescu. O sumă mică pentru hală, 730.000 de lei, o sumă „frumuşică” pentru parking, 4,6 milioane de lei şi o sumă colosală pentru clădirea ISJ, 19 milioane de lei. Sperăm că oamenii din judeţul Cluj nu plătesc pe acelaşi sistem cum s-au plătit amenzile pentru Codec, 49% pentru firmă şi restul pentru stat. După ce au câştigat 12 milioane de euro în mai puţin de un an cu Codec, cei de la Construdava vor să câştige 6 milioane de euro pe sistemul „rapid” în doar un an de zile

Lucrările la hala agroalimentară de cartier din Grigorescu au fost adjudecate asocierii dintre societăţile Construdava şi Stoneco de către Comisia de licitaţie a Primăriei Cluj-Napoca. Cele două societăţi asociate au cerut cel mai mic preţ, 730.000 de lei (circa 170.000 de euro).

Asocierea dintre Stoneco şi Construdava a mai câştigat două contracte importante cu Primăria Cluj-Napoca, pentru amenajarea locuinţelor sociale de pe Taberei şi Cojocnei şi pentru construirea pieţei din cartierul Grigorescu.

Asociaţia Construdava – Stoneco a câştigat anul trecut licitaţia pentru construcţia parkingului de pe Băişoara cu o ofertă de peste 4,6 milioane de lei. Parcarea supraterană va fi ridicată în termen de un an şi va oferi 358 de locuri de parcare, clădirea urmând să aibă demisol, parter, două etaje şi terasă.

Din Codec în IMO sub “umbrela” lui Iosif Pop se mai regăsesc printre acţionari Vasile Dan, Mircea Ilea, Radu Ster, Sorin Ghite, Valentin Nicola sau Vasile Sabau.

6 milioane de euro în 24 de luni

Cupcea Cristian Claudiu, administratorul şi proprietarul Construdava, sunt asociaţia într-o construcţie în Baia Mare cu doi dintre “capii” afacerii Codec, Ilea Vasile Mircea, Ster Radu Voicu, dar şi cu Petru Dănuţ Perta.

Săptămâna trecută au început lucrările la noua clădire a Inspectoratului Şcolaj Judeţean(ISJ) Cluj. Investiţia este estimată la şase milioane de euro şi se va realiza pe o perioadă de 24 de luni. Investiţia se va realiza pe un teren viran de pe Strada Argeşului şi va îngloba o sală de sport multifuncţională şi un bazin de înot la standarde internaţionale.

„Este o investiţie foarte importantă pentru comunitatea clujeană, mai ales pentru tineri. E o lucrare foarte complexă, inovativă pentru Cluj”, spune în presa locală Claudiu Cupcea, administratorul firmei Construdava, constructorul obiectivului.

„E un moment fericit pentru noi, sperăm că această activitate să se încadreze în timpul prevăzut de lege. Aşteptam această zi de luni bune”, a declarat inspectorul şcolar general Anca Hodorogea.

Potrivit proiectului, construcţia complexului ar urma să se încheie peste 24 de luni, dar reprezentanţii Construdava spun că obiectivul ar putea fi predat chiar mai repede: în cel mult un an.

Tema de proiectare a construcţiei de la Baia Mare în care sunt asociaţi  doi dintre “capii” afacerii Codec, Ilea Vasile Mircea, Ster Radu Voicu, dar şi cu Petru Dănuţ Perta şi cu proprietarul Construdava, Claudiu Ciupcea, urmăreşte soluţionarea anumitor probleme legate de organizarea urbanistică şi funcţionalitatea zonei aflate la intersecţia dintre artera majoră de circulaţie V. Alecsandri cu strada  nou propusă Mărăşeşti, precum şi corelarea unor documentaţii şi  planuri de urbanism aprobate  de către administraţie succesiv , cu studii  de fezabilitate şi urbanism realizate de către Primăria Municipiului Baia Mare şi aflate în curs de aprobare.

Asociaţia Construdava – Stoneco a câştigat anul trecut licitaţia pentru construcţia parkingului de pe Băişoara cu o ofertă de peste 4,6 milioane de lei. Parcarea supraterană va fi ridicată în termen de un an şi va oferi 358 de locuri de parcare, clădirea urmând să aibă demisol, parter, două etaje şi terasă. După parkingul de cartier din Mănăştur, de pe Primăverii, şi cel în construcţie din cartierul Mărăşti, acesta este cel de-al treilea parking de cartier care va fi amenajat în municipiu. “Deocamdată, circulaţia din zonă nu se va modifica. Mă refer la accesul autobuzelor la staţia de capăt de linie. După darea în folosinţă a parkingului, se vor face corecţii de trafic la intersecţia din zona Aleea Băişoara”, a explicat primarul Sorin Apostu.

Profit de 12 milioane euro

 
Dacă s-ar fi dorit ca afacerea Codec să fie perfect legală, ar fi trebuit urmărit tot procesul de licitaţie, prevăzut de legea achiziţiilor publice.  Astfel, ar fi trebuit realizat un protocol cadru între Poliţie şi Consiliul Judeţean pentru a stabili condiţiile în care se va realiza acest proiect. Odată protocolul realizat, primăriile trebuiau să înceapă procesul de licitaţie. Adică, să întocmească un studiu de oportunitate, un caiet de sarcini şi să aştepte cel puţin doi ofertanţi. Dacă la primele două licitatii nu se prezenta decât o firma, a treia dată se trecea la negociere directă. Ori acest lucru nu s-a făcut, Consiliul Judeţean, condus la acea vreme de Marius Nicoară impunând primăriilor din judeţ să semneze contractul fără a face licitaţie. Scopul: ajutarea camarilei liberale să pună mâna pe cât mai mulţi bani din vistieria statului. În urma calculelor, la aproximativ un an de la montarea primului radar, în conturile Codec SA au intrat nu mai puţin de 12 milioane euro. Mai mult decât atât, Consiliul Judeţean şi Poliţia nu aveau ce să discute cu societatea Codec în condiţiile în care această societate avea statut de competitor pentru un serviciu oferit din bani publici.  

Şefii banilor

Firma clujeană Codec este una din societăţile de casă a PNL Cluj, patronii săi fiind apropiaţi ai preşedintelui PNL Cluj, Marius Nicoară. SC Codec SRL face parte dintr-un grup de firme (Codec Electronics Prod SRL, Codec Internet SRL şi SC Codec SRL) care are ca obiect de activitate promovarea de servicii în industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii. Acţionariatul acestor firme este format în exclusivitate din cei mai bogaţi clujeni care au avut acţiuni în cadrul Astral şi, momentan, principalul lor obiect de activitate se regăseşte în cadrul afacerilor imobiliare sau finanţe. Sorin Ghite este unul dintre aceşti actionari. Pâna la vânzarea Astral Telecom, Ghite a fost preşedintele Consiliului de Administraţie. El mai este acţionar la Banca Transilvania, unde deţine 1%, având interese în cadrul grupului financiar IMO Finance. Un alt beneficiar al amenzilor primite de vitezomani este Dan Pop Baldi, unul dintre fondatorii companiei de telecomunicaţii Astral Telecom. Acesta este asociat cu Bela Urasi şi cu Valentin Nicola, de asemenea acţionari în cadrul SC Codec, într-un proiect imobiliar dezvoltat în centrul orasului Cluj-Napoca. Acesta activează în domeniul afacerilor imobiliare prin compania sa, Terimob Invest, achiziţionând cladirea de birouri City Business Center din Cluj-Napoca, administrată de către Target Investments. La SC Codec mai este acţionar şi Valentin Nicola, tot fondator al TV Cablu (Astral). Şi el este implicat în IMO Finance, Banca Transilvania şi în alte investiţii imobiliare în Cluj şi Bucureşti. Averea lui era estimată la circa 55 milioane de dolari. Bela Urasi, un alt “proprietar” al camerelor de monitorizare a circulaţiei este acţionar în cadrul a doua firme de construcţii şi la Banca Transilvania. În sectorul imobiliar dezvoltă proiecte împreuna cu Valentin Nicola şi Nicolae Dan Pop Baldi. Urasi mai deţine acţiuni la alte două firme de construcţii, dar şi la IMO Finance.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.