Asociația de Vânătoare Montana Coșbuc a omului de afaceri Pavel Sângeorzan pare să nu mai scape de probleme. După ce acum ceva ani vânătorii săi au fost prinși că momesc urșii cu cai în agonie, s-a descoperit că acesta deținea o crescătorie ilegală de mistreți. Acolo, de ani de zile ar fi fost ținute zeci de animale în captivitate. Culmea, anul trecut, asociația a început demersurile pentru a intra în legalitate cu crescătoria de mistreți, însă Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a spus NU!

Asociația de Vânătoare Montana Coșbuc a început demersurile pentru înființarea unei crescătorii de vânat anul trecut în primăvară. Atunci a solicitat prima dată emiterea acordului de mediu la Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud.

Aceasta se dorea a fi amenajată în localitatea Romuli, în extravilan, în locul numit Zăvoaiele Borcutului. Prima solicitare adresată APM a fost depusă în martie anul trecut, revenindu-se cu o completare în luna septembrie a anului 2020.

Vara aceasta, după ce a dat timp asociației să își completeze documentația depusă și să obțină avizele necesare, Agenția pentru Protecția Mediului a refuzat să emită acordul de mediu pentru acest proiect. Asta pentru că asociația nu s-a grăbit să completeze dosarul depus la APM.

Cu alte cuvinte, asociația avea nevoie de evaluarea impactului asupra mediului a proiectului. De asemenea avea nevoie și de un aviz de la Agenția Națională pentru Arii Protejate, întrucât crescătoria de vânat era pe teritoriul unei arii protejate, în Parcul Național Munții Rodnei, la granița cu județul Maramureș.

Prin adresa nr. 8297/05.08.2020 pentru continuarea procedurii, s-a solicitat completarea documentației cu: memoriu de prezentare refăcut, punctul de vedere al autorității competente pentru gospodărirea apelor, punctul de vedere/avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Prin adresa nr. 5796/17.05. 2021 au fost solicitate din nou completări și s-a stabilit termenul de completare de 17.06. 2021. Până la data aceasta, completările solicitate nu au fost depuse”, se arată în motivarea deciziei de respingere a Agenției pentru Protecția Mediului.

Se pare că asociația voia practic să intre în legalitate. Asta pentru că asociația ar deține o crescătorie de mistreți în zonă de ani de zile, doar că aceasta era clandestină și evident ilegală. Aceasta s-ar întinde pe nu mai puțin de 30 de hectare de teren.

Despre crescătorie s-a aflat anul trecut, după o serie de scandaluri în care a fost implicația asociația. Culmea, la doar câteva luni după ce s-a aflat de crescătoria ilegală de mistreți, asociația a început demersurile pentru „legalizarea” sa. Acest lucru încă nu s-a întâmplat, APM respingând solicitarea.

Controversatul Pavel Sângeorzan e în spatele asociației de vânătoare

În spatele Asociației de Vânătoare Montana Coșbuc se află controversatul om de afaceri Pavel Sângeorzan. Pentru anul trecut, Societatea de Vânătoare Montana Coșbuc, pe care funcționează asociația cu același nume a raportat o cifră de afaceri 0 și un profit brut de 6.661 de lei. Cheltuielile totale ar fi ajuns anul trecut la 225.608 lei, iar veniturile la 232.269 de lei.

Pavel Sângeorzan a devenit om de afaceri după Revoluție, după ce în perioada comunistă a fost magazioner. A început să facă bani din lemn și din materiale de construcție. Și-a deschis inclusiv un PECO.

Acum câțiva ani îl vizitau chiar anchetatorii de la IPJ care-l întrebau de achizițiile de material lemnos efectuate de SC Sălăuța SRL și SC Sălăuța Petrol SRL (societățile sale) în perioada 2011 – 2014.  Cercetările făcute atunci au scos în evidență faptul că aprovizionările efectuate de la 13 firme erau fictive.

Pavel Sângeorzan a mai intrat în atenția mass-media inclusiv cu excentricitățile sale. De exemplu și-a pictat chipul în biserica din Coșbuc. Acum doi ani, însă a generat un adevărat scandal, după ce a folosit un cal, pe jumătate mort, pentru a momi vânatul din Parcul Național Munții Rodnei, acolo unde și voia să amenajeze o crescătorie de vânat.

În toamna anului 2019, pe rețelele de socializare a început să circule o filmare care înfățișa un cal în agonie, care era lăsat pradă urșilor din Munții Rodnei.  Se întâmpla în apropierea localității Romuli. Imaginile care au fost făcute publice de Agent Green mai înfățișau un vânător, membru al Asociației de Vânătoare Montana Coșbuc, care trage dintr-o remorcă calul în agonie. Animalul este mai apoi lăsat în pădure ca momeală pentru urși.

De altfel, totul se întâmpla într-o pădure administrată de Asociația de Vânătoare Motana Coșbuc, condusă de Pavel Sângeorzan. În fondul de vânătoare respectiv, Pavel Sângeorzan și-a ridicat inclusiv o cabană de vânătoare.

Primarul Monița recunoaște că practica barbară e veche…

La acea dată, Ioan Monița primarul comunei Romuli, care este și vânător și inginer silvic, a recunoscut că sacrificarea unui animal pentru atragerea unui mamifer mare este o practică curentă a braconierilor. Mai mult, acesta ar fi spus că autorul moral al acestei fapte nu ar fi la prima abatere.

„Ăsta e clar caz de braconaj. Iar faptul că animalul era și viu, asta deja e de o cruzime rară. Deci eu așa zic, că se va lăsa cu sancțiuni mari. Și cine crede că s-a terminat totul și poate sta liniștit să își revină. Că nu e gata. A luat prea mai amploare totul”, declara pentru presa locală în apropierea evenimentului primarul Ioan Monița.

Monița brava atunci și spunea că se pune problema retragerii licenței asociației. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat. Lucrurile s-au potolit cu câteva amenzi date de mai multe instituții ale statului vânătorilor găsiți responsabili pentru torturarea animalului.

Ba mai mult, după această întâmplare a mai fost folosit, câteva luni mai târziu un alt cal drept momeală pentru urși, pe o altă suprafață deținută de asociația lui Sângeorzan. Atunci a ieșit la iveală faptul că aceasta a împrejmuit, ani de zile, fără autorizații 30 e hectare de teren, pe care a ținut captivi zeci de mistreți pentru vânat.

Potrivit unor informații furnizate la începutul anului trecut de prefectul Stelian Dolha, în crescătoria respectivă ar fi fost ținuți în jur de 70 de mistreți. Se pare că omul de afaceri Pavel Sângeorzan a recunoscut existența crescătoriei, susținând însă că e vorba de doar 17 mistreți.

Cei de la Newsweek.ro arătau un an mai târziu cum reușește Pavel Sângeorzan să își facă de cap tocmai în Parcul Național Munții Rodnei. La un timp după ce s-a potolit scandalul, Pavel Sângeorzan postează pe contul său de Facebook o fotografie cu o capră neagră împușcată, avându-l alături, cu o pușcă în mână pe un membru al Consiliului Științific al Administrației Parcului Național Munții Rodnei, Ioan Păcurar, profesor la USAMV Cluj-Napoca. Se înțelege astfel cum i se tolerează aceste practici lui Sângeorzan.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

  1. Informatia nu este noua. Toti din zona stiau ce se intampla acolo de ani de zile. Autoritatile la fel. Articolul confirma doar teoria : toata lumea stie si nimeni nu face nimica…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.