Asociatia Comunitatii Romanilor din Serbia, adusa in pragul falimentului
Comunitatea Romanilor din Serbia (CRS) a lansat un apel public difuzat de Romanian Global News, in care arata ca justitia din Serbia a anuntat falimentul acestei asociatii, desi era inca intr-un proces de inregistrare, potrivit cadrului legal din tara vecina. Astfel,demersurile legale pentru preinregistrarea si inceperea functionarii CRS a fost amanate de contestatia schimbarii conducerii asociatiei, iar la momentul solutionarii acesteia in instanta, organizatia apare pe lista persoanelor fizice aflate in procedura de faliment.
In septembrie 2010, cetatenii de nationalitate romana, membrii ai Comunitatii Romanilor din Serbia au hotarat se reintoarca aceasta asociatie in cadrul legal si transparent de functionare, respectand legile si procedurile ale Republica Serbia. Primul pas a reprezentat schimbarea conducerii precedente, „care pe langa actiunile nedemocratice si o conducere absolutista, a compromis minoritatea noastra si a adus cea mai importanta organizatie romaneasca in pragul falimentului, din cauza datoriilor care s-au acumulat in secret si incalcand Statutul asociatiei”, arata in apel public reprezentantii CRS.
Cu jalba la imparatie
Adunarea CRS a ales noua conducere pe data de 12.09.2010, si a adoptat noul Statut conform legislatiei pe data de 26.09.2010, predand toata documentatia Agentiei pentru Registrele Economice (APR). „APR impune presedintelui schimbat, care intre timp a trimis o instiintare catre APR ca a fost schimbat ilegal si nestatutar apeland la un Statut inexistent, sa inceapa procesul la tribunalul din Varset. In felul acesta APR blocheaza preinregistrarea CRS pana la terminarea procesului de la tribunalul din Varset, chiar daca APR nu este competent sa impuna cuiva sa inceapa un proces la tribunal, si nici sa amane decizia, scuza fiind tribunalul. In decursul de un an de zile, reprezentantii CRS depun doua plangeri la Ministerul Administratiei Locale si a Minoritatilor. Ministerul aproba ambele plangeri insa APR nu ia in considerare plangerile castigate la Minister, care este institutia superioara APR, si in felul acesta depunem si a treia plangere”, povestesc mai departe membrii asociatiei romanesti.
Ministerul nu a raspuns insa plangerii in termenul legal, motivand de fiecare data cand au fost interpelati de CRS ca procesul initiat la tribunalul din Varset este inca pe rol. Pe data de 27.12.2011 Tribunalul din Varset da o sentinta, care ajunge la CRS doua luni mai tarziu, pe data de 23.02.2012, prin care respinge acuzarile lui Ion Cizmas, fostul presedinte al asociatiei si adopta cererile CRS.
Datorii de 3 milioane de dinari
„Deci este terminat si procesul din Varset, aceasta Sentinta ar fi fost ultimul obstacol pentru preinregistrarea CRS si inceperea functionarii CRS, suntem si mai departe in imposibilitatea sa ne preinregistram, deoarece Ministerul invoca plangerea depusa de Ion Cizmas in fata Curtii Supreme. Pe data de 04.02.2012, cotidianul Politika publica anuntul privind persoanele fizice, care intra in procedura de faliment, printre care si CRS cu o datorie de peste 3.000.000 dinari doar impozite neplatite, organizatia noastra este acum in procedura de falimentare. Daca si pe mai departe se continua refuzul preinregistrarii asociatiei noastre, unica solutie pentru a salva cea mai veche si cea mai importanta organizatie a romanilor din Serbia, conform legilor in vigoare, CRS se va stinge pentru totdeauna”, arata reprezentantii asociatiei.
Astfel ca apelul Comunitatii Romanilor din Serbia este adresat in primul rand autoritatilor sarbe, dar si celor romanesti, care pot interveni pentru a solutiona aceasta problema, sa permita, potrivit legislatiei in vigoare, preinregistrarea, pentru ca activitatea organizatiei sa poata demara. In finalul apelului, membrii CRS arata ca dreptul la o asemenea asociatie este unul din drepturile elementare care sunt garantate tuturor cetatenilor Serbiei, indiferent de apartenenta nationala.
Diana Gabor