Din 15 iulie, în funcţie de tipul locuinţei pe care o deţine, fiecare român va trebui să plătească 10 sau 20 de euro pe an pentru a-şi asigura imobilul împotriva dezastrelor.
După aproape doi ani de la apariţia legii privind asigurarea obligatorie a locuinţei, astăzi va fi emisă şi prima poliţă, relateaza Romania liberă.
Asigurarea va costa 10 euro pe an în cazul locuinţelor de tip B (cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic) şi 20 de euro pe an în cazul locuinţelor de tip A (care au structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic sau chimic), iar valoarea asigurată va fi de 10.000 sau 20.000 de euro.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), organismul care va asigura despăgubirea asiguraţilor în caz de daună, are ca acţionari 13 companii de specialitate care vor vinde în nume propriu asigurările obligatorii. Cele 13 companii sunt Astra Asigurări, Groupama, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, Credit Europe, ABC Asigurari, Certasig, City Insurance şi Platinum. Dintre acestea, Astra, Platinum şi Groupama deţin câte 15% din acţiuni, adică participaţia maximă acceptată. Capitalul social al PAID este de 4,6 milioane de euro. Potrivit estimărilor unor reprezentanţi ai Pool-ului, până la finele anului aproximativ 25% din locuinţele din România vor fi deja asigurate, urmând ca în următorii doi-trei ani ponderea să ajungă până la 80%.
Potrivit legii, toate locuinţele din România vor fi asigurate, inclusiv cele aflate în patrimoniul statului (clădirile de protocol, sediile Poştei etc.) şi locuinţele private care au deja o asigurare facultativă. Fac excepţie de la regulă doar locuinţele „cu bulină", adică cele cu risc seismic ridicat, care vor fi asigurate doar în urma reconsolidării. Potrivit reprezentanţilor PAID, pentru persoanele asistate social care nu îşi pot permite plata primei va contribui statul. În cazul în care un proprietar refuză să îşi asigure locuinţa, va fi sancţionat cu amendă între 100 şi 500 de lei, adică oricum mai mult decât valoarea primei.
Cum asigurarea obligatorie acoperă maximum 20.000 de euro, o mare parte a proprietarilor de locuinţe vor fi puşi în situaţia de a contracta şi o altă asigurare, dacă vor să acopere o eventuală daună totală. Atenţie, valoarea obligatorie nu se scade din suma totală. Totuşi, potrivit unui studiu al GFK, mai mult de 35% din români ar opta şi pentru o asigurare facultativă. Mai mult de 40% apreciază obligativitatea asigurării ca o măsură potrivită.