Cristian Berari, directorul general adjunct al postului local de televiziune AsTv, ne-a acordat un interviu în plin ceas aniversar. Postul de televiziune a împlinit noua ani de activitate pe plan local, iar de la începutul acesti an emite si în localitatile Beclean, Nasaud si Sângeorz Bai. Datorita unei echipe puternice a reusit sa treaca peste greutatile perioadei de început si sa se impuna în presa bistriteana, ajungând la un nivel de multi invidiat.

Gazeta: Câti ani de activitate are postul de televiziune AsTv?

Cristian Berari: Pe data de 11 aprilie am împlinit noua ani de activitate. Am sarbatorit doar în familie cu echipa AsTv, dar anul viitor când vom împlini zece ani de la înfiintare vom sarbatori cu tot poporul.

Gazeta: Cum a fost perioada de început, primii ani?

Cristian Berari: Primii ani au fost foarte, foarte frumosi, dar totusi destul de grei pentru ca nu avea cine sa ne învete. Trebuia sa învatam din mers. Aveam un director care terminase doar o facultate de profil tehnic, iar partea de reporteri si realizatori nu prea o stapânea. Acestea se faceau doar dupa cele vazute la Tele7ABC, acesta era reperul lui care ni l-a transmis si noua. În timp unii dintre noi am evoluat si am terminat facultati de profil, jurnalismul, dar la un moment dat am observat ca se cam bateau cap în cap „retetele”. Era total diferit de ceea ce ne învata atunci fostul director, dar în timp am evoluat si am reparat micile diferente. Acum ne putem compara cu televiziuni mari, pe unele chiar le întrecem, totusi înca încercam sa ne apropiem de ceea ce înseamna televiziune profesionista locala europeana…înca încercam.

Gazeta: Care este cea mai mare realizare a postului de televiziune AsTv?

Cristian Berari: Cea mai mare realizare a postului este ca exista dupa o perioada de noua ani, fara sa fie acuzata de nimeni ca a facut partypriuri sau ca este televiziunea PD-ului, PSD-ului, UDMR-ului sau PRM-ului. Noi suntem cu toti si cu nimeni, fapt pentru care credem ca am gasit reteta succesului. Nu trebuie sa te vinzi politicienilor, suntem prieteni cu toti si dusmani cu toti si atunci poti fi echidistant.

Gazeta: Ati avut parte si de esecuri?

Cristian Berari: Esecuri au fost, dar nu foarte mari. Esecuri mici de genul, ca pregatesti o emisiune cu un invitat foarte bun, îi faci promo, iar persoana în cauza te suna cu trei ore înainte de emisiune sa te anunte ca nu mai poate ajunge, sub pretexul ca trebuie sa plece urgent la Bucuresti.

Gazeta: Câteva cuvinte despre echipa…

Cristian Berari: Echipa înseamna totul. Din 20 iunie, de când am luat frâiele managemantului As Tv în calitate de director general adjunct, am încercat sa pun pe primul loc omul. Pâna atunci a existat o anumita teama între sefi si slujbasi, pentru ca s-a mers cam mult pe penalizari, asta în conditiile în care salariile din presa sunt cele care sunt. Nu sunt comparabile cu cele de la Bucuresti.Totusi punând omul pe primul loc am reusit sa aduc persoane de valoare. La ora actuala avem 22 de realizatori de emisiuni cu 22 de emisiuni diverse, care satisfac cel putin 22 de gusturi. M-as declara multumit, daca ar învata toti sa vorbeasca foarte bine limba româna. Limba româna este pentru mine cea mai importanta, restul sunt detalii. Avem din pacate doua sau trei persoane care nu stapânesc asa cum cred eu ca ar trebui sa stapâneasca limba, însa restul nu au probleme si asta se vede în modul în care conduc o emisiune. E foarte greu sa vorbesti liber corect, ori cât de bun ai fi tot mai gresesti. Toata lumea greseste, dar sunt multumit, nu foarte multumit, doar multumit.

Gazeta: Care este emisiunea cu cele mai mari audiente?

Cristian Berari: Este clar, fara falsa modestie, ca este vorba despre emisiunea de investigatie jurnalistica „Unde-i adevarul?” A prins înca de la început, nu datorita mie ci retetei emisiunii, fiind foarte cautat acest gen de presa. Au încercat sa-i schimbe denumirea, au si reusit denumind-o „Ancheta AS”. Eu personal nu am agreat niciodata aceasta denumire si m-am suparat foarte tare, când directorul de programe s-a impus si a schimbat denumirea în Ancheta. Denumirea emisiunii a fost suportata pâna când a plecat fostul director, dupa care am reusit sa-l conving pe domnul Rotaru ca „unde-i adevarul” este un titlu mult mai potrivit. De exemplu primarul Vasile Moldovan a considerat ca titlul „Ancheta AS” nu se potriveste emisiunii, fapt pentru care de cele mai multe ori a refuzat sa vina la emisiune. Dupa ce i-a fost schimbata denumirea nu ne-a mai refuzat.

Gazeta: În ce localitati emite postul de televiziune AsTv?

Cristian Berari: Emiteam doar în Bistrita, dar începând cu data de 1 ianuarie 2008 au mai luat fiinta înca trei posturi. Acum emitem în Beclean, Nasaud si Sâgiorz Bai. Suntem singura televiziune locala din judetul Bistrita Nasaud care are patru licente distincte.

Gazeta : Dorinte la ceas aniversar…

Cristian Berari: Sa învete toti colaboratorii la fel de bine limba româna ca si toti ceilalti. Sa aiba mai multe idei de stiri ,aici ma refer la toti colegii, care sa fie stiri care bat mai mult spre investigatii, asa cum si-a dorit-o din totdeauna domnul Rotaru. Vreau ca reporterii AsTv sa fie reporteri, iar în viziunea mea un reporter este o persoana care investigheaza. Astfel stirile vor fi mult mai bune, deoarece nu se vor opri doar la o simpla relatare. De asemenea îmi doresc sa putem patrunde în toate comunele judetului. Acum avem 30 de comune în care se receptioneaza postul nostru de televiziune, iar pâna la aniversarea de 10 ani sper sa reusim sa patrundem si în celelalte.

Iulia Balazs

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.