Senatorul liberal Dorin Dobra face greşeli după greşeli. După ce a declarat „sub puterea onoarei” că a votat în Senat pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a colegului său de partid Varujan Vosganian, au apărut în media anumite dovezi că de fapt Dorin Dobra a făcut chiar invers. Reacţia senatorului a fost însă nulă la acuzaţiile care i s-au adus, nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat. Şi cum la români orice minune ţine trei zile, povestea votului dat de Dobra în cazul lui Vosganian a fost uitată. Numai că senatorul a ţinut morţiş să îşi dea în petic şi a scos-o din nou în scenă, Dobra jucând rolul victimei unui aşa-zis complot. Ţinta lui a fost însă nu să îşi dovedească nevinovăţia, ci să arate cu degetul către şeful său de partid Stelian Dolha, care ar fi capul unui complot împotriva sa.
Dorin Dobra a candidat pentru un fotoliu de senator graţie susţinerii lui Ioan Ţintean, cel care în 2012 se afla în fruntea liberalilor bistriţeni. De ales, Dobra a fost ales nu datorită marilor sale merite ca om politic, ci datorită votului masiv dat de bistriţeni USL-ului. Vorba multor bistriţeni: şi Costan (notoriul cerşetor care îşi face veacul în faţa sediului fotului PDL de pe pietonal) dacă ar fi candidat din partea USL, în orice colegiu, ar fi fost votat şi ar fi ajuns parlamentar!
Odată cu plecarea lui Ioan Ţintean din fruntea PNL BN în funcţia de prefect al judeţului, Dorin Dobra a început să viseze la şefia organizaţiei. Numai că nu i-au prea ieşit jocurile de culise, fiindcă simpatia membrilor de partid pentru Stelian Dolha a fost mai mare decât pentru el.
Dobra, cu gândul la şefia de partid
Senatorului Dobra nu i-a trecut însă prea uşor gustul amar, chiar dacă a fost consolat cu funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale liberale. Tensiunile dintre el şi Stelian Dolha au existat în permanenţă, cu toate că acestea nu au devenit foarte vizibile dincolo de zidurile sediului de partid.
A venit însă vremea alegerilor europarlamentare, moment în care miza unor rezultate foarte bune a fost una extrem de mare în PNL, în condiţiile în care liderul de la centru de la acea vreme, Crin Antonescu a impus un targhet mult prea ridicat pentru potenţialul real al liberalilor, de minim 20%. Evident, structurile din teritoriu au fost nevoite să îşi asume obţinerea unor procente, şi nu mici, la respectivele alegeri. La nivel de Bistriţa-Năsăud, targhetul asumat de Dolha s-a ridicat la 14,4%. Dobra, în lumea lui, s-a vrut mai tare şi a ridicat ştacheta pentru municipiu la 20%. În timp ce Dolha a obţinut peste ceea ce şi-a propus în urma alegerilor – 16,96%, Dobra a fost cu mult sub procentele promise – doar 12,3%. Drept urmare, Dolha a rămas în funcţie, în timp ce Dobra şi-a dat demisia de onoare, preşedinţia organizaţiei municipale fiind preluată de Sorin Hangan.
Surse din interiorul PNL BN susţin însă că rezultatul slab obţinut de Dobra în municipiu la europarlamentare a fost unul intenţionat, în speranţa de a-l trage în jos pe Dolha şi a-l face să plătească cu funcţia. Nu şi-a imaginat vreodată senatorul că în judeţ liberalii vor obţine rezultate extraordinar de bune, la Sângeorz Băi fiind de peste 33,5%.
A rămas fără funcţie după europarlamentare
După europarlamentare a urmat o perioadă de aparentă acalmie în PNL Bistriţa-Năsăud, asta când, la nivel central, s-au pus bazele alianţei între liberali şi democrat-liberali.Şi a început freamătul în partid, mulţi dintre liberali fiind speriaţi de ceea ce avea să urmeze şi mai ales de perspectiva pierderii unor funcţii în organizaţiile din teritoriu, fiindcă totul trebuia reorganizat. Cu acest laitmotiv la bază, odată cu ordonanţa traseismului, mulţi dintre liberali au dezertat spre gaşca lui Tăriceanu, plecat între timp din partid.
Dorin Dobra nu a plecat, deşi nu i-a surâs ideea de a fi partener cu organizaţia condusă de Ioan Oltean. A încercat însă să tragă sfori şi să îşi impună acoliţii în structurile de conducere, dar nu i-au ieşit calculele.
Jocuri de culise
În urmă cu mai bine de o săptămână, senatorul Dobra a încercat să scurtcircuiteze organizaţia liberală din Bistriţa-Năsăud, profitând de povestea votului din Senat cu privire la Vosganian şi fotografiile apărute în presă care arătau că de fapt el a acţionat invers decât a afirmat şi a jurat în numele onoarei.
Subit, jurnaliştilor bistriţeni le-a fost remis un interviu acordat unui reporter anonim de un liberal din Sângeorz Băi, Dacian Măgurean pe numele lui, interviu prin care s-a dorit „spălarea” lui Dorin Dobra. Măgurean a afirmat în interviul respectiv că o parte din membri Biroului Politic PNL i-ar fi cerut să prelucreze o captură video în care apărea Dobra introducând o bilă în urna neagră. Numai că acelaşi Măgurean nu spune clar dacă i s-a cerut să falsifice imagineaastfel încât votul lui Dobra să apară altfel decât acesta a susţinut sau doar să clarifice pur şi simplu imaginea, astfel încât să se vadă culoarea bilei introdusă de senator în urnă. Iar Măgureanu mai spune ceva ciudat, cum că a fost convins că respectiva imagine prelucrată de el nu va fi niciodată făcută publică.
În acest punct se ridică nişte semne de întrebare. Dacă Măgurean a prelucrat imaginea doar cât să devină vizibilă culoarea bilei, fără să o falsifice, care e problema că a fost făcută publică? Dacă era convins Măgurean că nu va fi făcută publică, şi fotografia ar fi rămas într-adevăr în interiorul partidului, care ar fi fost rostul falsificării acesteia? Cui ar fi folosit? „Am crezut că se doreşte clarificarea acelei situaţii apărută la nivelul organizaţiei şi nimic mai mult”, spune Măgurean în interviu.
Dacă fotografia este un fals, aşa cum se doreşte a fi acreditată ideea publicului, cum poate fi lămurită o situaţie precum cea în care s-a aflat Dobra? Mai mult decât atât, Măgurean nu spune numele persoanelor care i-au cerut să prelucreze imaginea cu pricina. Păi dacă se doreşte aflarea adevărului, atunci de ce nu se merge până la capăt cu nume şi prenume?
Faza pe Sîngeorz-Băi
Faptul că s-a dorit de fapt a fi arătat cu degetul liderul PNL BN, Stelian Dolha, reiese din ceea ce a urmat imediat după transmiterea interviului către presa bistriţeană. Senatorul Dobra a convocat o conferinţă de presă în care s-a arătat „consternat, şocat şi revoltat” de o aşa zisă maşinaţiune pusă la cale de colegii săi de partid cu scopul de a-l discredita.
„De aceea îl întreb astăzi, de data aceasta public, pe președintele PNL BN, Dolha Nechita Stelian: Ai cunoștință sau cea mai mică implicare în toată această mașinațiune?”, a şi-a încheiat Dobra, declaraţia, precizând totodată că nu va răspunde la nicio întrebare a jurnaliştilor. Şi nici nu a răspuns.
La o zi distanţă, jurnaliştii bistriţeni primesc pe e-mailuriun document de la o adresă care părea a fi a Organizaţiei PNL Sîngeorz Băi, de fapt o scrisoare deschisă adresată lui Stelian Dolha, prin intermediul căreia liberalii sîngeorzeni i-ar aduce o serie de reproşuri, şi nu puţine. Cele mai importante ar fi menţinerea lui Maxim Pop în sânul partidului deşi acesta ar fi dezertat la PLR, dar şi creditul prea mare acordat şefului organizaţiei locale din Sângeorz-Băi, Daniel Naroş, care şi-ar fi „demonstrat limitele”. În schimb, şi aici e partea cea mai interesantă, presupuşii semnatari ai scrisorii se arată indignaţi de înlăturarea lui Dacian Măgurean din structura de conducere a organizaţiei locale, „un militant al partidului cu atitudini civice sănătoase”.
„În cadrul organizaţiei Sîngeorz- Băi am propus, conform statutului, radierea din registrul membrilor PNL a domnului în cauză, fiind vorba despre o situaţie similară cu a foştilor consilieri judeţeni PNL. Dumneavoastră aţi considerat nestatutară acea şedinţă, dar vă putem demonstra că şedinţa a fost statutară şi o putem dovedi pe baza listei de prezenţă. Mergând mai departe aţi invocat faptul că, datorită lipsei semnăturii şi a ştampilei, acea adeziune nu a fost înregistrată la partidul în cauză. Dar ceea ce a apărut în presă dovedeşte din nou faptul că susţineţi un neadevăr. Nu înţelegem de ce nu acceptaţi că Pop Maxim nu mai poate fi, cel puţin o perioadă de timp conform statutului, membru PNL. Sau să fie vorba despre interese de altă natură? Mai devreme sau mai târziu, adevărul tot se va afla… (…)
Ne manifestăm indignarea faţă de felul în care aţi înlăturat din structura de conducere a organizaţiei PNL de la Sîngeorz-Băi pe d-nul Măgurean Dacian, un militant al partidului cu atitudini civice sănătoase manifestate de-a lungul timpului în peisajul public al oraşului nostru şi de calităţile căruia ar fi trebuit să vă convingeţi şi dumneavoastră pe parcursul campaniei electorale din luna noiembrie a anului trecut. (…)
A continua să susţineţi personaje politice care şi-au demonstrat limitele (Naroş Daniel, Pop Maxim ) şi a crea o structură de conducere politică a noului PNL în jurul acestor persoane, eliminând progresiv persoanele mai incomode şi cu opinii diferite, reprezintă, în opinia noastră, o greşeală politică pe care va trebui să vă o asumaţi , în calitate de lider al organizaţiei judeţene şi pentru care, la un moment dat, veţi da socoteală”, se precizează în scrisoare deschisă adresată lui Stelian Dolha.
Scrisoare către Dolha, semnată de pedelişti
Scrisoarea cu pricina nu era semnată de absolut nimeni, în locul semnăturii fiind specificat doar atât: Sîngeorz-Băi, Martie 2015. După ce conducerea de partid reacţionează şi susţine că respectiva scrisoare redactată în numele organizaţiei locale din Sîngeorz Băi ar fi un fals.
La scurt timp, a fost trimis jurnaliştilor un tabel cu aşa numiţii semnatari ai scrisorii deschise, 29 la număr. Însă din acest număr total al semnatarilor, doar cinci persoane sunt membri ai vechiului PNL, alte patru sunt membri nou veniţi în partid, după „naşterea” noului PNL, iar diferenţa sunt membri ai vechiului PDL.NICIUNUL însă dintre liberalii semnatari ai scrisorii, printre care se află şi Dacian Măgurean, nu este membru în Biroul Politic Local PNL (vechiul) Sîngeorz Băi. În schimb regăsim nu mai puţin de 12 membri ai Biroului Politic Local PDL (vechiul) Sîngeorz-Băi. Mai pe româneşte spus, foştii democrat-liberali sîngeorzeni îl trag de urechi pe Stelian Dolha, care deţine momentan şi funcţia de copreşedinte al structurii locale de partid, alături de Ioan Oltean, pe probleme care ţin NUMAI de bucătăria internă a vechiului PNL.
Iată şi care democrat-liberalii – membri în BPL PDL (vechiul) – care au semnat scrisoarea deschisă adresată lui Dolha: Runcan Anton Claudiu (care este şi consilier judeţean), Cârcu traian, Sfrengeu Cătălin, Niculai Ioan, Bota Ioana, Luci Elena, Vlad Ana, Ciociu Alexandr, Andresi Marian, Buga Ioan, Cristurean Ioana şi Pop Sandu.
Cu gândul la localele de anul viitor
Dar să lămurim partea cu aşa numita înlăturare a lui Dacian Măgurean din structura de conducere, fiindcă sunt aspecte foarte interesante. Măgurean, în calitate de vicepreşedinte al PNL Sîngeorz-Băi, este cel care a pus la cale excluderea lui Maxim Pop din partid, fără vreo aprobare de la judeţ. Pentru reuşită, el s-a folosit de noii colegi de partid, proveniţi din aripa democrat-liberală, mai precis de preşedintele organizaţiei locale a PDL, Claudiu Anton Runcan, deşi era împotriva prevederilor statutare.
Până la fuziunea deplină a celor două partide – PNL şi PDL – în teritoriu, mai ales când vine vorba de excluderile unor membri, fiecare birou politic din cele două îşi rezolva propriile probleme. Astfel, Maxim Pop putea fi exclus doar prin propunerea BPL PNL (vechiul) Sîngeorz Băi care ar fi urmat să fie aprobată de Biroul Politic Judeţean al PNL (vechiul). În schimb, aşa cum am precizat mai sus, la aşa zisa excludere a lui Maxim Pop au participat şi democrat-liberalii. Când conducerea judeţeană liberală a aflat de ceea ce s-a întâmplat la Sîngeorz Băi, a anulat tot, iar organizaţia locală a rămas fără preşedinte şi vicepreşedinte, astfel că Măgurean şi-a pierdut funcţia.
Potrivit surselor noastre, miza lui Dacian Măgureana fost şi este una cu bătaie lungă – candidatura la alegerile locale de anul viitor. Inclusiv scrisoarea deschisă face parte din scenariu. De altfel Măgurean a candidat pentru funcţia de primar al oraşului Sîngeorz-Băi în 2012, dar din postura de independent, la acea vreme nefiind membru de partid, printre contracandidaţi aflându-se şi Maxim Pop, care este bine-văzut printre cetăţenii urbei. Din cauza acţiunilor sale nesăbuite, susţin sursele noastre, lui Dacian Măgurean i se pregăteşte excluderea din partid. Pe de altă parte, democrat-liberalii care au semnat scrisoarea adresată lui Dolha se pare că au fost aspru apostrofaţi de şeful lor direct, Ioan Oltean.