Un agent economic din Bistrița a fost depistat de către jandarmi în timp ce avea expuse spre comercializare peste 30.000 de materiale pirotehnice, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.
Jandarmii au ridicat în vederea indisponibilizării cele 30.490 materiale pirotehnice – în valoare de 22.628 lei, iar actele de sesizare au fost predate către Biroul Arme și Muniții din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în vederea continuării cercetărilor, informează IJJ Bistrița-Năsăud.
Au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de “operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 alin. 1 lit. a, în conformitate cu legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.
Jandarmii avertizează că, atât astfel de acțiuni cât și activități preventive pe această linie, sunt organizate pe toată perioada sărbătorilor de iarnă pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul materialelor pirotehnice.