Irina Elena Goagă, angajată la unul dintre penitenciarele din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a făcut o serie de dezvăluiri despre cum în cadrul ANP funcționează o structură care adună informații secrete fără să fie supusă controlului guvernamental. Este vorba despre Direcția Prevenirea Criminalității și Terorismului care întocmește rapoarte pentru Ministerul Justiției. După ce a dezvăluit neregulile din cadrul acestei direcții, Goagă a fost demisă din funcție.
În cadrul ANP funcționează Direcția Prevenirea Criminalității și Terorismului care continuă activitatea SIPA, fostul serviciu secret al Ministerului Justiției.
Irina Elena Goagă a sesizat faptul că această direcție nu este controlată de Parlamentul României și a fost dată afară.
”Deși Direcția Prevenirea Criminalității și Terorismului din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor este axată pe culegerea de informații de securitate națională, activitatea acesteia este reglementată doar de decizii interne și încalcă prevederi legale prevăzute de legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României și anume: nu este controlată de Parlamentul României, nu este reglementată prin lege și nu este coordonată și organizată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Informațiile obținute în cadrul structurii ilegale sunt redactate, prelucrate, de către personalul DPCT (Direcția Prevenirea Criminalității și Terorismului),pe rețele informatice implementate ilegal, neautorizate, nesecurizate, confecționate artizanal și care nu îndeplinesc condițiile minime de protecție a sistemelor de date”, arată femeia într-o sesizare.
”Deoarece am refuzat în scris la data de 2 martie 2018 continuarea activității profesionale in condițiile ilegale pe care tocmai vi le-am prezentat, factorii de conducere și de execuție din cadrul DPCT (Direcția Prevenirea Criminalității și Terorismului), ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor) și ai Penitenciarului Bacău au exercitat asupra mea sistematic în perioada care a urmat acțiuni de hărțuire psihică, comportamente infracționale grave cu caracter repetitiv și frecvent, acte de intimidare, care s-au finalizat cu sancționarea mea, prin intermediul unei comisii de disciplină, declarată neconstituțională de către CCR (Curtea Constituțională a României) in 2015, cu destituirea mea din sistemul administrației penitenciare”, mai spune Goagă.
Șefii au vrut să o declare nebună
Ea spune că ”primit adrese fără temei legal de a mă prezenta intr-o zi la psihologul de personal din cadrul Penitenciarului Bacău și în alte două zile diferite la Serviciul de Psihologie a Personalului Rahova din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea evaluării psihologice.
Am fost sechestrată de câteva ori în unitate în afara și in timpul orelor de program din dispoziția scrisă și verbală a directorului unității si a directorului adjunct educative. Am apelat serviciul 112 si de fiecare data am depus plângeri la Secția de Poliție inclusiv în legătură cu comportamentul unui echipaj de poliție sosit la fața locului.
Astfel la un apel 112 pe care l-am efectuat am fost amendată, de un echipaj al politiei cu doua amenzi de 500 lei și respectiv 250 de lei pentru că am apelat în mod nejustificat serviciul 112, pentru că am refuzat să ofer date cu privire la obiectul sesizării și am refuzat să dau relații pentru stabilirea identității. În realitate, motivațiile membrilor echipajului din procesele verbale de amenda exced cadrului legal.
Am fost amendată cu suma de 700 de lei de o echipă de la Inspectoratul de Jandarmi Bacău care s-a prezentat în penitenciar deși aceasta nu are competențe profesionale de intervenție in penitenciare. Echipa de jandarmi a fost chemată in penitenciar de către conducerea unității ocazie cu care am fost scoasă cu forța din unitate de către membrii acesteia. Conducerea unității a chemat și serviciul de ambulanță in unitate pentru ca eu sa fiu supusă unei diagnosticări medicale cu titlu de obligativitate. Echipa de jandarmi și ambulanța au fost chemate in același timp deoarece mă deplasam pe o alee de acces a penitenciarului, deplasare care mi-a fost interzisă si întreruptă de un cordon uman format din salariați ai unității, la dispoziția conducerii Penitenciarului Bacău. Pe perioada desfășurării evenimentelor de mai sus am fost filmată cu camera care aparține echipei operative din penitenciarul Bacău, cameră care este destinată exclusiv filmărilor in situația unor incidente operaționale și critice în care sunt implicați deținuții.
În perioada aprilie –octombrie 2018 nu am primit drepturi salariale cuvenite.
Niciun procuror interesat de subiect
”În perioada 27.09.2018-12.10.2018 nu am mai fost lăsată să intru in unitatea penitenciară de către o comisie, constituită de directorul Penitenciarului Bacău,care mi-a comunicat, printr-un geam exterior din Punctul de control nr. 1, că a primit dispoziție de la directorul unității să mi se interzică accesul în penitenciar. La data de 12.10.2018 printr-o decizie emisă de factori de conducere ai Penitenciarului Bacău, am fost înștiințată în scris că mi-au încetat raporturile de serviciu fiind sancționată cu “destituirea din sistemul administrației penitenciare” de către comisia de disciplină declarată neconstituțională din anul 2015. În aceeași zi am predat legitimația de serviciu unui funcționar din cadrul biroului Resurse Umane la cererea acestuia, in fața unității, pe condică.
Cu aspectele pe care vi le-am prezentat, am înaintat mii de petiții/plângeri penale precum și denunțuri persoanelor oficiale, instituțiilor, naționale și internaționale care au competență în rezolvarea aspectelor sesizate .
Deși mi s-au încălcat zece drepturi constituționale iar faptele pe care vi le-am prezentat se constituie în amenințări la adresa securității României, stat membru NATO, precum și in alte infracțiuni, până în prezent nicio persoană ori instituție contactată, nu a cercetat faptele penale”, mai spune femeia.
SIPA – arhiva fierbinte
O altă problemă a justiției din România este celebra arhivă SIPA care constă în turnătorii și informații sensibile despre judecătorii și procurorii din sistem.
Printre cei care au avut acces la această arhivă se numără și judecătorul clujean Cristi Danileț, care a declarat în câteva rânduri că aceste informații nu reprezintă nici un pericol pentru magistrați. Cu toate acestea o mare parte dintre documentele respective au fost xerocopiate de persoane a căror identitate, până acum, nu a fost făcută publică.
„Sincer, nu ştiu ce importanţă mai are această arhivă, pentru că existau ordine al miniştrilor Justiţiei pentru a se arde arhiva din cinci în cinci ani, de aceea documentele care sunt acum la ANP (Administraţia Naţională a Penitenciarelor-n.r.) sunt din perioada 2001-2005. Anterioare, înainte de 2001, nu există, iar după 2005 s-a desfiinţat Serviciul Intern de Protecţie şi Anti-corupţie (SIPA)”, arăta în trecut judecătorul Cristi Danileţ, fost consilier al ministrului Justiţiei, în perioada 2005-2007.
Conform unei telegrame atribuită Wikileaks, magistratul Cristi Danileţ le-ar fi spus consilierilor politici ai ambasadelor că SIPA era în esenţă serviciul de informaţii al Ministerului Justiţiei şi că a văzut dosare cu detalii despre relaţiile sexuale ilicite ale magistraţilor şi avorturi făcute de judecătoare.
[…] SIPA din penitenciare dezvăluită din interior, a apărut ca știre pe vreo două site-uri. Singura problemă e că persoana care a […]