Arhiepiscopul Major Lucian Mureşan a fost numit cardinal
La 6 ianuarie 2012, ziua Bobotezei – Epifaniei, cum îi spun credincioşii de rit latin, Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că cel care conduce Biserica Română Unită a fost ridicat la rangul de cardinal. Sfântul Părinte arată, cu acest prilej: „Cardinalii au sarcina de a-l ajuta pe Succesorul Apostolului Petru în desfăşurarea ministerului de întărire în credinţă a fraţilor şi de a fi principiu şi fundament al unităţii şi comunicării Bisericii”. În continuare, l-a caracterizat ca (…)„un venerabil prelat, care-şi desfăşoară ministerul de Păstor şi părinte al unei Biserici”(…) În enumerarea celor 22 de cardinali, Eminenţa Sa Lucian ocupă primul loc. La 18 februarie, la primul Consistoriu al cardinalilor din acest an, noul prinţ al Bisericii va îmbrăca purpura de cardinal.
Este o ştire care ar trebui să-i bucure pe toţi locuitorii acestei ţări, indiferent de confesiune, deoarece nu este puţin lucru să faci parte din elita prelaţilor care sunt cei mai apropiaţi sfătuitori ai conducătorului unei biserici care are peste un miliard de credincioşi. Aceasta, în pofida laicizării societăţii, are, în continuare, o mare influenţă. Unii, chiar din cealaltă stradă a bisericilor creştine româneşti, au încercat un sentiment de satisfacţie. Acest lucru mi l-a confirmat un distins teolog şi preot ortodox, faţă de care familia mea este apropiată.
Îl cunosc pe Eminenţa Sa, de la începutul anilor 1990, când, fiind internat la Clinica Medicala I, l-am vizitat. Stătea într-o rezervă. Între altele, mi-a comunicat cât îi era de îndatorat profesorului Roman Vlaicu, care, în fiecare dimineaţă, îi permitea accesul în cabinetul său pentru a oficia liturghia zilnică. Profesorul Vlaicu era ortodox, dar omenia nu este legată de confesiune sau naţionalitate.
După ce cardinalul Todea s-a retras de la conducerea Mitropoliei Greco-Catolice din motive de sănătate, împreună cu tata, l-am vizitat la sediul Episcopiei Maramureşului. Se ştia că este succesorul lui Alexandru Todea. Pentru tata, aceasta a reprezentat o vizită de rămas-bun. La sfârşitul audienţei, tata i-a cerut să se roage pentru dânsul. A răspuns generos şi într-un mod neaşteptat: „Şi dacă-mi interziceţi, eu tot o să mă rog pentru dumneavoastră, părinte Simion”. Sentimentele Mitropolitului Lucian au fost exprimate, printr-un mesaj, la înmormântarea părintelui meu, pentru care îi adresez calde mulţumiri şi pe această cale.
Apoi, am intervenit la ierarh când Milena, soţia fiului meu, a trebuit să participe la un congres de medicină. L-am rugat să mă ajute ca aceasta să poată să fie cazată la Misiunea Greco-Catolică de la Paris. Mi-a rezolvat problema extrem de prompt, confirmându-mi acceptarea cererii printr-un telefon.
În 27 august 1994, când a fost instalat ca mitropolit, la Blaj, i-am însoţit pe ziariştii Liviu Man şi Virgil Lazăr, care s-au deplasat acolo ca să redacteze reportaje. După terminarea ceremoniilor religioase, cei doi i-au solicitat declaraţii. Cuvintele mitropolitului, la început de drum, au fost difuzate de primul ziarist la BBC, iar de cel de-al doilea la „Europa Liberă”. Cu acest prilej, am avut ocazia să văd întregul episcopat catolic din ţara noastră. Din partea autorităţilor a participat prof. Liviu Maior, care atunci era ministrul Învăţământului, şi în timpul mandatului său ne-a permis să oficiem slujbe în şcolile care ne-au oferit găzduire.
În perioada când am activat la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, am fost de mai multe ori la Blaj pentru a reglementa cadrul juridic al funcţionării Bibliotecii Documentare „Timotei Cipariu”. Aceasta îşi avea sediul într-o clădire a Mitropoliei, în vecinătatea reşedinţei mitropolitului. La ultima întâlnire cu Eminenţa Sa, când l-am secondat pe acad. Camil Mureşanu, care atunci era preşedintele filialei, s-a ajuns la un acord deplin. Abstrăgând de problemele de serviciu, care trebuiau rezolvate, Mitropolitul s-a interesat de situaţia familiei mele, care trecea prin grave dificultăţi.
Cel mai recent, l-am revăzut la Baia Mare, la întronarea Episcopului Vasile, ca ierarh de Maramureş. A avut calde cuvinte de grijă şi apreciere pentru surorile mele şi pentru mine, deci mă consider un privilegiat că drumurile noastre s-au intersectat atât de des.
Ceea ce am relatat are o importanţă deosebită pentru familia mea, dar arată şi generozitatea, darul de a comunica şi blândeţea acestui prelat, care nu a exclus fermitatea în problemele de principiu. Meritele Eminenţei Sale, care au determinat atribuirea calităţii de cardinal, sunt uriaşe, dacă ar fi să amintesc chiar şi numai predicarea Cuvântului Domnului şi oficierea Sfintelor Taine în clandestinitate, când a condus Eparhia de Maramureş, ce face parte din Biserica Greco-Catolică. Aceasta nu este prea mare ca număr de credincioşi, dar este una etalon pentru întreaga lume catolică. Papa Pius al XII-lea spunea că din cei 12 apostoli ai lui Cristos, unul, Iuda, a defectat, dar din episcopii Bisericii Greco-Catolice, nici unul nu a abdicat de la convingerile lor, chiar cu preţul vieţii. Aşa fiind, mă simt onorat că fac parte din această biserică luptătoare, în cadrul căreia ultimilor trei mitropoliţi (Iuliu Hossu, Alexandru Todea şi de acum, Lucian Mureşan) li s-a conferit calitatea de cardinal. Închei relatarea despre ultimul referindu-mă la cuvintele Psalmistului: „Jertfă lui Dumnezeu, spirit umilit, inimă zdrobită şi smerită, Dumnezeu nu va urgisi”. Cel de sus nu l-a urgisit, ci l-a îmbrăcat cu purpura de prinţ al bisericii, care reprezintă nu numai un omagiu adus eminenţei sale, ci şi bisericii locale din care face parte şi pe care o conduce.
Tot o veste bună este şi împlinirea a 15 ani de când PS Florentin Crihălmeanu a fost sfinţit la Roma ca episcop de către Preafericitul Ioan Paul al II-lea, în ziua de Bobotează a anului 1997. La acest moment aniversar, Excelenţa Sa se poate prezenta cu un bilanţ bun, poate foarte bun, pentru ceea ce a realizat împreună cu credincioşii şi curia episcopală în fruntea căreia se află.
Un alt motiv de satisfacţie este consacrarea întru episcopat a Preasfinţiei Sale, dr. Claudiu Lucian Pop, la 8 decembrie 2011, în Biserica „Santi Biagi e Carlo al Catinari” din Roma, ca episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Greco-Catolice din România. Înainte de aceasta, Preasfinţia sa a funcţionat ca rector al Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma. După câte ştiu, acesta este cel mai tânăr episcop al Bisericii Catolice, indiferent de rit.
Multe necazuri mai are această biserică încercată, dar Dumnezeu îi conferă şi deosebite împliniri. Am încercat ca această stare de lucruri să fie consemnată şi în paginile Gazetei. Publicaţia mi se pare că este un seismograf sensibil nu numai al Clujului şi Transilvaniei, dar – fără falsă modestie – abordează cu acurateţe problemele majore ale ţării, cu bunele şi relele ei.
Cu prilejul întreitei sărbători despre care am scris, le adresez acestor ierarhi frumoasele cuvinte ale Bisericii Răsăritene, cuprinse în sintagma: „Întru mulţi ani, stăpâne!”
Adrian Man
12 ianuarie 2012
