Ministrul Sănătăţii, Patriciu Cadariu Achimaş, a declarat că oficialii ministerului sunt pe cale să ajungă la o soluţie cu actorii implicaţi, astfel încât cele 1.200 de medicamente ieftine să nu dispară de pe piaţa românească, potrivit Mediafax.ro.
„Este efectul unui ordin. Am demarat de săptămâni de zile întâlniri cu toţi actorii implicaţi – cu pacienţii în primul rând, cu firmele de medicamente – şi suntem pe cale de a soluţiona această problemă în cel mai scurt timp”, a declarat ministrul Sănătăţii după ce a discutat cu senatorii PSD.
El a vorbit şi despre un nou mod de calcul al preţurilor la medicamente, afirmând că este nevoie „probabil de un nou ordin 75”.
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a solicitat Guvernului, săptămâna trecută, elaborarea unui nou mod de calcul al preţurilor la medicamente, care să stopeze dispariţia medicamentelor esenţiale de pe piaţă şi să asigure accesul la tratament al românilor.
Preşedintele APMGR, Dragoş Damian, a declarat după o întâlnire cu conducerea Ministerului Sănătăţii, că introducerea calcului diferenţiat al taxei clawback şi schimbarea radicală a modalităţii de stabilire a preţului sunt singurele soluţii pentru a opri dispariţia medicamentelor de pe piaţă şi pentru a scoate din criză industria farmaceutică locală.
[…] Ardeleanul ministru al sanatatii sparge gheata: 1200 de medicamente ieftine… apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]