Furnizorul de apă și canalizare Aquabis bagă nu mai puțin de 12 milioane de lei în Colibița. La suma asta ați spune că se va rezolva total problema apei și canalizării de la Marea de la Munte. Ei bine, nu se va întâmpla asta și motivul n-are nicio treabă cu bunăvoința furnizorului Aquabis, ci cu proprietarii de terenuri din zonă. Unii nu vor să vândă teren Aquabisului de teamă să nu se devalorizeze, iar alții pur și simplu nu vor să permită lucrări pe terenurile lor.

Aquabis face eforturi susținute să asigure apa și canalizarea la Colibița. La finalul anului trecut, furnizorul de apă și canal a scos la licitație extinderea alimentării cu apă la Colibița, un contract în valoare de 4,7 milioane de lei. Câștigătorul acestuia a fost Aqua Flow Construct, în asociere cu SC Global Ports`s Services SRL.

Lucrările presupun o captare nouă de suprafață, conductă nouă de aducțiune în lungime de 559 de metri, o gospodărie nouă de apă formată din două rezervoare de înmagazinare, o stație de tratare dimensionată pentru un debit de 4,83 l /secundă și o stație de pompare echipată cu două pompe active și una de rezervă. De asemenea, lucrările presupun și extinderea rețelei de distribuție în lungime de 3.639 de metri, 55 de cămine de brașamente, 3 stații de pompare apă potabilă noi pe rețeaua de distribuție și 10 cămine vane.

Aquabis baga și 8 milioane de lei în rețeaua de canalizare din zonă. Operatorul a organizat în luna mai o licitație publică pentru contractul respectiv. Proiectul presupune extinderea rețelei de canalizare din Colibița, pe malul drept, cu 2.333 metri.  În total, pentru prelungirea rețelelor de apă și canal, Aquabis cheltuiește peste 12 milioane de lei.

Stația de epurare inclusă în acest proiect va deversa apa tratată în râu. Este vorba despre o stație de epurare modernă, de ultimă generație, care va funcționa automat și va fi urmărită 24 din 24 de ore.

Malul stâng rămâne fără utilități din cauza proprietarilor

Toate investițiile vizează partea dreaptă a lacului și localitatea Mița. Asta în timp ce cea mai văduvită zonă când vine vorba despre utilități este malul stâng. Culmea, Aquabis a avut disponibilitatea să investească și acolo dar s-a bătut de refuzul proprietarilor din zonă, care refuză să lase furnizorul să lucreze pe terenul lor. De asemenea, cei care mai vând teren în zonă nu vor să îl dea celor de la Aquabis, pe motiv că se va devaloriza dacă acolo apare o stație de tratare.

„Rămâne partea mal stâng și asta nu din cauza noastră și nici a Consiliului Județean care inițial alocase fonduri și pentru malul stâng. Ne-am plimbat cu Primăria de la Bistrița-Bârgăului și Tiha Bârgăului prin pădure pe acolo, pe malul stâng ca să găsim locații pentru stația de epurare. Ca și sursă de apă am găsit, dar n-a vrut nimeni să vândă teren în apropiere de lac sau coada lacului să amplasăm stația de apurare, pe motiv că pe urmă scade valoare terenului în zonă.  A fost multe promisiuni, multe negocieri, multe întârzieri, d-asta s-a întârziat atât de mult cu licitațiile pentru că a trebuit să mergem cu amândouă odată”, a explicat directorul Aquabis, Ion Șandru, într-o conferință de presă.

Printre cei care au pus bețe în roate operatorului s-ar număra inclusiv Uniunea Comunelor Grănicerești. Se pare că Uniunea revendică un drum pe malul stâng, iar reprezentanții acesteia n-au vrut nici în ruptul capului să permită lucrările acolo.

„Pe drumul pe care ei îl revendică aveam de amplasat doar niște cămine, din 50 în 50 de metri pentru canalizare și conducta care trebuia îngropată, în rest nu îi deranjam cu nimic. N-au vrut. S-a renunțat deocamdată la malul stâng și pe partea de aducțiune și de canalizare”, a mai spus Șandru.

Acesta a precizat în conferința de presă aferentă că Aquabis va ajunge în cele din urmă cu conductele și pe malul stâng, dar nu în faza aceasta, ci cel mai probabil în următorii doi ani.

Proprietarii din zonă împiedică Aquabis să asigure utilitățile acolo încă de acum 4-5 ani. Unii nu permit operatorului nici măcar să intre pe terenul său să lucreze:

„Trebuia intrat pe terenul privat al unei familii din Bârgău, care deține mai mult teren. Vrea să construiască ceva hotel. Nu a dorit nicicum să ne lase să trecem cu conducta pe drumul și prin incinta lui. I s-a explicat că dacă își construiește hotelul va trebui să aibă și el utilități, chiar dacă e pe fonduri europene. Nici n-a vrut să audă, chiar dacă mergeam atunci și cu rețeaua electrică și mulți ar fi beneficiat. Din punct de vedere tehnic era singura rezolvare la data respectivă, când s-a făcut proiectul. Asta a fost discuția acum 4-5 ani”, a completat directorul Aquabis.

Lucrările în municipiu se lasă și ele așteptate

Proiectul gigant la care lucrează furnizorul de apă Aquabis are o valoare de 265 de milioane de euro și este finanțat din fonduri europene. Acesta include nu mai puțin de 134 de localități, care aparțin de 54 de unități administrativ teritoriale. Este inclus și municipiul Bistrița, dar și celelalte trei orașe. Prin proiect vor fi prelungite rețelele de apă și canalizare și vor fi reabilitate cele vechi.

Aquabis îi are pe cap, în acest proiect, pe cei de la JASPERS (Joint Assistance to Support Projects în European Regions), un organism care oferă suport la proiectele mari finanțate din fonduri europene. Organismul nu doar că oferă suport, ci propune și modificări.

Pentru a putea face licitațiile și a putea derula proiectele, Aquabis a ales să se apuce de proiectele la care  JASPERS nu a cerut clarificări. Printre proiectele întârziate se numără și cel care vizează extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Bistrița.

Dar în acest caz nu a stopat investiția din Bistrița JASPERS, ci, potrivit directorului Aquabis, tocmai reprezentanții Primăriei Bistrița. Ba n-ar fi trimis la timp lista de străzi incluse în proiect, ba pe multe dintre ele nu s-au putut face lucrările pentru că nu sunt în domeniul public. Lucrările ar fi întârziate de cel puțin un an de zile, afirmă Șandru:

„La Bistrița puteam să îi dăm drumul cel puțin de un an de zile, dar am avut probleme cu străzile, care sunt pe domeniul public, s-a întârziat foarte mult. A trebuit să scoatem peste 100 de străzi de la extindere care nu țineau de domeniul public și după o lună să obținem din nou toate avizele, pentru că expiraseră. Anul acesta se vor analiza ofertele, lucrările vor începe anul viitor, cel mai devreme spre finalul acestui an, dacă nu vor fi contestații. Sperăm la o iarnă blândă să putem lucra”.

Contractul a fost deja scos la licitație, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc în data de 19 septembrie. Dacă ținem cont și de posibilele contestații și a procedurilor ce preced licitația publică constatăm că lucrările pot începe cel mai devreme anul viitor.

Până una alta, Primăria Bistrița a fost nevoită să scoată bani din buget pentru a asigura lucrările de schimbare a rețelelor pe străzile în șantier, pentru a evita ca acestea să fie sparte odată ce Aquabis se apucă de treabă. Este cazul străzii Gheorghe Șincai. Și pe General Grigore Bălan s-au efectuat astfel de lucrări, înainte de asfaltare.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.