Aproximativ 800 de israelieni, inclusiv personalităţi importante ale vieţii publice, au semnat o scrisoare prin care cer parlamentarilor din mai multe state şi Parlamentului European (PE) să recunoască Palestina, relatează ziarul Haaretz în pagina electronică, conform Mediafax.
Potrivit organizaţiei Gush Shalom, scriitori celebri ca Amos Oz, David Grossman şi A.B. Yehoshua au semnat scrisoarea, printre cei 800 de israelieni, alături de laureatul Nobelului pentru Economie Daniel Kahneman, fostul preşedinte al Knessetului (Parlament) Avraham Burg şi fostul ministru Yossi Sarid.
Scrisoarea a fost transmisă duminică Parlamentului Belgiei care, potrivit presei, urmează să voteze în acest sens săptămâna aceasta. Partidele din Guvernul federal au ajuns la un acord cu privire la recunoaşterea unilaterală a Palestinei ca stat. Însă parlamentari belgieni au dezminţit ulterior această informaţie, potrivit Jewish Telegraphic Agency (JTA).
Petiţia a fost transmisă de asemenea Parlamentului Danemarcei, care urmează să dezbată o eventuală recunoaştere a Palestinei ca stat săptămâna aceasta.
O copie a fost trimisă şi Camerei inferioare a Parlamentului Irlandei, înaintea unui vot în acest sens. Camera superioară a adoptat deja, în octombrie, o moţiune prin care îndeamnă Guvernul să recunpască Palestina ca stat.
Parlamentarii francezi au adoptat pe 2 decembrie un text prin care recunosc Palestina, un gest simbolic, care nu afectează imediat poziţia diplomatică a Parisului, dar care relevă nemulţumirea tot mai puternică a europenilor faţă de blocarea procesului de pace israeliano-palestinian, comentează publicaţia israeliană.
Voturi similare celui din Franţa au avut loc în Marea Britanie şi Spania.