Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim au acționat, în perioada 17-18 ianuarie, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.

Astfel, pe Valea Bârgăului, au fost verificate două depozite de material lemnos și 16 transporturi de material lemnos, iar în trafic au fost oprite pentru control 25 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în cuantum de 16.310 lei, dintre care 6 pentru abateri la regimul silvic, conform Legii 171/2010 în valoare de 14.000 lei și 8 pentru abateri rutiere, conform O.U.G. 195/2002. Din totalul sancțiunilor la regimul silvic aplicate, 3 au fost pentru nereguli la depozite și 3 pentru nereguli constatate la transportatori.

De asemenea, ca măsuri complementare, în cadrul acțiunilor desfășurate, a fost confiscată cantitatea de 42,924 metri cubi de material lemnos, în valoare de 14.341 de lei și a fost reținut un permis de conducere. Din totalul materialului lemnos confiscat, aproximativ 10 metri cubi a fost transportat fără documente legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.