În perioada 31 decembrie – 4 ianuarie, echipajele medicale SAJ – SMURD au fost solicitate de aproape 400 de ori de locuitorii din Bistriţa-Năsăud. Două treimi dintre solicitări au fost asigurate de personalul de la Ambulanţă, în timp ce 25% de SMURD. Cele mai mult solicitări s-au înregistrat pe data de 3 ianuarie, numărul acestora ajungând la 108.

Printre motivele care au stat la baza apelării serviciilor medicale de urgenţă bistriţene au fost, ca în fiecare an în perioada sărbătorilor de iarnă, excesele alimentare şi de alcool.

 

 

Dispeceratul Medical Integrat Județean ISU-SAJ a înregistrat, în perioada 31. Dec.2015 ora 7:00 — 4. Ian.2016, ora 7,00, un număr de 370 solicitări, din care 346 solicitări de urgență și 24 solicitări de consultații la domiciliu.

„Din cele 370 de solicitari, cazurile de consultatii la domiciliu si 253 de solicitări de urgență (74.86%) au fost deservite de echipajele SAJ-BN, iar 25,14% au fost deservite de Echipajele SMURD.

Media solicitărilor a fost de 46,25 solicitări/ 12 ore, ceea ce reprezintă un volum de activitate aproximativ egal cu Revelionul anului 2014 iar față de Crăciunul 2015 existând o scădere de 18,37 %”, se arată într-un comunicat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud (SAJ BN).

Potrivit sursei citate, vârful activității a fost înregistrat în ziua de 3.01.2016, când în tura de zi au fost deservite 72 solicitări, iar în tura de noapte 36 de solicitări, rezultând o medie de 54 solicitări /12 h.

Tot în 3 ianuarie 2016 au fost înregistrate si cele mai multe evenimente speciale în 24 ore, respectiv:

— un accident rutier cu 1 victima, în Piatra Fântânele;

— un accident rutier cu 3 victime în Herina;

— un accident rutier la Șieu Magheruș, în care au fost implicate 7 persoane, dintre care una decedată;

— o intoxicație ușoară cu monoxid de carbon, survenit la o casa din localitatea Nușeni, implicând trei persoane, dintre care un copil de șapte ani.

„Motivele solicitărilor au fost cele obișnuite acestei perioade, implicând atât decompensarea bolilor cronice pe fondul oboselii, exceselor alimentare și excesului de alcool, cât și cazuri îmbolnăviri acute. Nu au existat diferențe semnificative față de alți ani în patologia înregistrată”, se mai arată în comunicatul SAJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.