
Din 2010 și până în prezent, municipalitatea bistrițeană a contractat credite în valoare de 294.889.210 lei, pentru care va achita băncilor suma de 431.876.330 lei, deci o dobândă totală de 136.812.620 lei, peste 27 de milioane euro, a anunțat vineri primarul Gabriel Lazany, într-o conferință de presă.
„Acești bani nu vor fi regăsiți în investițiile din oraș, ci în profiturile băncilor care au creditat”, a spus edilul bistrițean.
Potrivit acestuia, în 2010, a fost contractat un credit pe o perioadă de 20 de ani, până în 2029, în valoare de 35 milioane lei, pentru care se vor plăti 61,279 milioane lei.
În 2014, a fost luat un împrumut pe 10 ani, până în 2024, care a fost achitat integral. S-au plătit 43,7 milioane lei pentru 26,8 milioane lei împrumutați.
În 2019, s-a făcut un credit pe 10 ani, până în 2018, pentru 7,370 milioane lei, pentru care se vor plăti 9,4 milioane lei.
Împrumuturile au continuat și în 2020, când s-au luat, de la bancă, pe termen de 10 ani, 34,6 milioane lei și se vor plăti 46,5 milioane lei.
În 2022, s-a contractat un credit de 100 milioane lei, pe 15 ani, pentru care se vor achita în rate 142 milioane lei.
În 2023, a fost contractat un nou credit pe 15 ani, în valoare de 81.025.800 lei, valoarea de rambursat fiind de 128.410.120 lei.