Bătrâne cu icoane, preoţi şi maici au cerut cu fervoare de rugăciune judecătorului Curţii de Apel Bucureşti să le fie respectat dreptul constituţional la religie, să nu le fie transformat numele primit la botez, într-o cifră.
Curtea de Apel Bucureşti va lua o decizie, peste o săptămână, cu privire la contestaţia prin care mai multe ONG-uri cer suspendarea efectelor actului normativ privind implementarea sistemului de paşapoarte biometrice.
Unii preoţi vorbesc despre lipsa de solidaritate între creştini, considerat unul dintre "semnele" prevestitoare ale Apocalipsei descrise în Evanghelie.
În unele accepţiuni teologice, aceste cipuri şi coduri de bare sunt transformări ale persoanei, care are un nume dat de Dumnezeu prin botez, într-un număr.
Oameni simpli, jurişti şi chiar psihologi şi-au susţinut pe rând frica faţă de această măsură.
Instanţa va decide peste o săptămână dacă va suspenda implementarea acestui sistem nou. Indiferent de soluţie, cazul rămâne unul dintre procesele izolate, în care oamenii se adună doar în numele drepturilor pe care le au şi a dreptăţii în care cred.
Mihaela Mocanu