BBC a realizat săptămâna trecută un istoric al evenimentelor care au precedat şi au declanşat criza financiară în care se zbate întreaga Europă

Situaţia în care se află instituţiile financiare nu pare a se ameliora în perioada următoare
 
Criza se reflectă deja în relaţiile diplomatice dintre state.

Analiza BBC se structurează pe o serie de evenimente şi declaraţii care confirmă faptul că declanşarea crizei nu este deloc întâmplătoare şi că aceasta putea fi estimată cu mai bine de un an în urmă. Definită ca o „criză severă monetară şi a creditelor” a început în 9 august 2007 când au apărut primele ştiri proaste de la banca franceză BNP Paribas a recurs la majorarea costurilor de creditare şi a făcut primele precizări menite să avertizeze întreaga Lume cât este de gravă situaţia.

Problemele au început, oricum, mult mai devreme. Între 2004 şi 2006, când ratele aferente creditelor imobiliare au crescut de la 1% la 5,35% piaţa împrumuturilor către persoane fizice a avut de suferit. Căderea preţurilor în domeniul imobiliar şi majorarea costurilor pentru cetăţeni au creat o criză a creditelor ipotecare.

Aprilie 2007

New Century Financial au realizat un Program pentru a se proteja de eventualele falimente şi a renunţat la jumătate dintre angajaţii săi. Cu această ocazie a vândut o bună parte dintre debite altor bănci, deşi impactul se anunţa deja pentru întreaga Lume.

Iulie

Banca de Investiţii Bear Stearns a anunţat investitorii că vor primi o mică parte sau nimic din fondurile sale dacă băncile concurente refuză să o ajute să se redreseze.

9 august 2007

Banca BNP Paribas anunţă că nu vor putea scoate bani  din două dintre cele mai importante fonduri ale sale deoarece nu poate valorifica rezervele din acestea şi a anunţat „evaporarea lichidităţilor”. A fost cel mai clar semn că băncile, la acea dată, refuzau să colaboreze între ele, deşi semnele crizei erau tot mai evidente.

Banca Central Europeană a investit 95 miliarde de euro pentru a-şi majora lichidităţile. Aceasta a adăugat o altă sumă importantă, de 108,7 miliarde după numai câteva zile.
Rezerva Federală a Statelor Unite ale Americii, Banca Canadiană şi Banca Japoniei au intervenit şi ele în sistem.

28 August

Banca regională Sachen Landesbank s-a prăbuşit în urma unor investiţii majore pe piaţă şi a fost vândută competitoarei sale Landesbank Baden-Wuerttemberg.

3 septembrie 2007

Grupul de Creditare IKB a anunţat pierderi de un miliard de euro pe piaţa financiară din Statele Unite.

4 septembrie

Rata dobânzilor fixat pentru împrumuturile bancare a ajuns la cel mai mare nivel din decembrie 1998.  Băncile şi-au exprimat îngrijorarea vizavi de pericolul ca unele dintre ele să nu supravieţuiască impactului crizei.
BBC a dezvăluit că Northern Rock a cerut garanţii Băncii Angliei pentru a acoperi ultimele împrumuturi. Banca a fost afectată în special de speculaţiile de pe piaţa ipotecară. Zvonurile au condus la declanşarea unei isterii în masă. Astfel, în ziua următoare deponenţii au retras mai mult de un miliard de euro din conturile băncii. Procesul ar fi avut un final dezastruos dacă Guvernul nu ar fi decis să garanteze depozitele de Northen Rock.

19 septembrie

După mai multe refuzuri de a se implica, Banca Naţională a Angliei a eliberat pe piaţă peste 10 miliarde de euro.

1 Octombrie

Pierderi importante ies la lumină. Banca elveţiană UBS a anunţat pierderi de 3,4 miliarde de euro,  în urma investiţiilor. Conducerea băncii a demisionat cu această ocazie. În aceiaşi zi, Citigroup este nevoită să anunţe pierderi de 3,1 miliarde, ulterior reprezentanţii acestuia au revenit asupra sumei şi au făcut publice pierderi suplimentare de 5,9 miliarde.

29 noiembrie

Banca Angliei a dezvăluit faptul că numărul creditelor ipotecare a scăzut de trei ori în ultimul an.

6 decembrie

Preşedintele George W. Bush a promis că va ajuta mai mult de un milion de cetăţeni pentru prescrierea creditelor.

13 decembrie

Rezerva Federală a Statelor Unite a coordonat o acţiune împreună cu cinci bănci importante prin care a încercat susţinerea financiară prin împrumuturi pentru acoperirea pierderilor din creditare.

17 decembrie

Din rezerva naţională USA au fost eliberaţi alţi 20 de miliarde de dolari, ia în ziua următoare Banca Centrală Europeană a trimis 500 miliarde de euro pe piaţă pentru a ajuta băncile comerciale în perioada sărbătorilor de iarnă.

9 ianuarie 2008

Banca Mondială a estimat că creşterea economică globală va încetini în 2008, deoarece criza creditelor a lovit cele mai bogate state.

18 ianuarie

Scottish Equitable este forţată de afluenţa mare a clienţilor dornici de a-şi retrage banii din conturi a determinat decizia băncii de a introduce o clauză prin care amâna cu 12 luni orice retragere. Reprezentanţii instituţiei scoţiene au acuzat criza din USA pentru panica apărută în rândul deponenţilor.

21 Ianuarie

Bursele de valori au suferit cea mai mare cădere din 11 septembrie încoace.

31 Ianuarie

Unul dintre cei mai importanţi agenţi de credite, MBIA a anunţat pierderi record de 2,3 miliarde de dolari. Cauza invocată a fost criza de pe piaţa de capital din USA.

7 februarie

Şeful Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke s-a alăturat celor care încercau să îi liniştească pe agenţii de pe piaţă.

10 februarie

Liderii grupului G7, al naţiunilor industrializate, au apreciat că pierderile din toate ţările de Glob au fost generate de colapsul din SUA şi pot ajunge la 400 miliarde de dolari.

17 septembrie

După ce a analizat mai multe propuneri de redresare din sectorul privat, inclusiv pe cel al lui Richard Branson de la Virginia Group, guvernul a anunţat că a luat decizia de a naţionaliza temporar Northern Rock.

7 martie

Din Rezerva Federală a fost eliberată cea mai mare sumă, de 200 miliarde de dolari, destinată băncilor şi altor instituţii în încercarea de a stabiliza lipsa de lichidităţi de pe piaţă.

17 martie

A cincea bancă ca importanţă de pe Wall-Street, Bear Stearns este preluată de banca rivală, JP Morgan Chase pentru suma de 240 de milioane de dolari, în urma unei înţelegeri care lua în considerare şi pierderile de 30 de miliarde de dolari ale băncii centrale.

Cu un an înainte, Bear Stearns fusese evaluată la un preţ de 18 miliarde de lire.

28 martie

Naţiunile prevăd că preţurile caselor se vor prăbuşi la sfârşitul anului, revenind asupra declaraţiilor anterioare potrivit cărora nu vor interveni modificări în ceea ce priveşte preţurile din domeniu.

15 aprilie

Încrederea în piaţa imobiliară din Anglia a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, potrivit Asociaţiei Topografilor Diplomaţi, iar vestea i-a îngrijorat şi mai mult pe potenţialii cumpărători de pe piaţă.

22 aprilie

Banca Regală a Scoţiei a anunţat un plan de a obţine sume importante de bani de la acţionari prin emiterea unui număr record de obligaţiuni.

22 mai

Banca elveţiană UBS, una dintre cele mai afectate de căderea creditelor a aruncat pe piaţă 15,5 miliarde de obligaţiuni pentru a-şi acoperi pierderile estimate la 37 de miliarde.

19 iunie

FBI a arestat 406 persoane, brokeri şi investitori imobiliari bănuiţi că ar fi favorizat declanşarea şi agravare crizei prin fraude evaluate la peste un miliard de dolari.

Doi foşti angajaţi de la Bear Stearns au dezvăluit că au existat practici neloiale care au condus la căderea a două fonduri importante, fapt ce a contribuit la agravarea crizei. Ei au afirmat că, deşi erau conştienţi de problemele cu care se confruntau cele două fonduri nu i-au alertat pe clienţii acestora care au pierdut peste 1,4 miliarde de dolari.

4 august

Colosul bancar HSBC a avertizat că, din păcate, condiţiile de pe piaţa financiară sunt restrictive şi că se trece printr-o „periaodă dificilă” după scăderea cu 28% a profitului. Dintre băncile europene, HSBC a fost una dintre cele mai afectate de criza pornită din Statele Unite.

22 august

Veştile negre continuă, iar ONS dezvăluie faptul că economia Marii Britanii este în impas.

28 august

Un raport arată că preţurile locuinţelor din întreaga Lume au scăzut cu 10.5% într-un an.
O zi mai târziu „Bradford &Bingley” au anunţat pierderi de 26,7 milioane de lire de la începutul anului şi au estimat că perioada de criză va continua, cu aceiaşi intensitate pe durata întregului an.

30 august

Ministrul de Finanţe britanic, Alistair Darling a declarat că economia ţării se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimii 60 de ani, într-un interviu acordat cotidianului The Guardian. El a mai precizat că situaţia durează deja de prea mult timp şi că ar mai putea continua.

2 septembrie

Într-un efort de a reface piaţa imobiliară dinRegatul Unit al Marii Britanii, s-a anunţat că vor fi acceptate mai multe scutiri de taxe. Dispensele au fost majorate de la 125.000, la 175.000 de lire. Veştile proaste nu au încetat să apară pe piaţă, iar Organizaţia pentru Cooperare şi dezvoltare Economică a anunţat că Marea Britanie se va confunta cu aceeaşi perioadă dificilă şi în următoarele două trimiestre.

6 septembrie

Halifax a avertizat că impactul asupra prăbuşirii creditelor se va menţine până în 2010. Directorul executiv Andy Hornby a explicat căbăncile britanice vor continua să sufere de pe urma declinului şi vor înregistra pierderi dacă nu vor reuşi să obţină fonduri de pe pieţele mari, de gros, ceea ce nu va fi posibil dacă preţurile de pe piaţa imobiliară americană nu se vor redresa.

7 septembrie

Ofertanţii de credite ipotecare de la Fannie Mae şi Freddie Mac sunt salvaţi prin intervenţia Guvernului american printr-unul dintre cele mai importante campanii de creditare din istoria Statelor Unite. Secretarul Trezoreriei, Henry Paulson a declarat că nivelul datoriilor celor două firme ar putea expune unui risc real stabilitatea economiei, iar lucrurile ar putea chiar să se înrăutăţească. În acelaşi timp, în Marea Britanie a fost anunţat sprijinul pentru două bănci concurente mai mici, Derbyshire şi Cheshire Building Societes.

9 septembrie

Veştile rele asaltează economia Regatului Unit, după ce ONS dezvăliue faptul că producţia a scăzut simţitor în lunile iunie şi iulie, ceea ce anunţă pentru economia ţării o criză reală, generalizată. Domeniul imobiliar continuă să se resimtă. Institutul Topgrafilor Autorizaţi raportează că vânzările de imobile a ajuns la cel mai jos nivel din ultimii 30 de ani.

10 septembrie

Lehman Brothers anunţă pierderi 3,9 miliarde de dolari în ultimele trei luni. Anunţul vine pe fondul atenţionărilor Comisiei Europene care a avertizat că Marea Britanie, Germania şi Spania vor intra în recesiune la sfârşitul anului.

15 septembrie

După mai multe zile de căutare a unui cumpărător, Lehman Brothers şi-a anunţat falimentul, fiind prima mare bancă care s-a prăbuşit de la începerea crizei. Fostul Director al Rezervei Federale, Alan Greenspan a declarat că falimentul este, probabil, „ ceva ce se poate întâmpla cel mult o dată la o sută de ani”. În acelaşi timp, a treia bancă americană de investiţii, lovită şi ea de criză a fost sprijinită de Banca Americii prin acordarea a 50 de miliarde de dolari.

16 septembrie

Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat un ajutor de 85 de miliarde pentru AIG, cea mai mare companie de asigurări din ţară, pentru a o salva de faliment.

25 septembrie

JP Morgan Chase a achiziţionat operaţiunile bancare ale Washington Mutual, incluzând active evaluate la 307 miliarde de dolari şi depozite de 188 miliarde, vândute pentru 1,9 miliarde de dolari. JP Morgan a devenit, astfel, a doua mare bancă a SUA. Aceasta a fost acuzată că a grăbit falimentul Lehman Brothers.

28 septembrie

Situaţia de pe piaţa financiară afectează şi unele dintre cele mai importante bănci din Europa iar Belgia, Olanda şi Luxemburg anunţă că au decis să naţionalizeze parţial una dintre cele mai mari bănci europene, Fortis. Cele trei ţări au preluat o parte dintre activele filialelor naţionale în schimbul sumei de 11,2 miliarde de euro pentru salvarea băncii de faliment şi  în încercarea de a evita propagarea crizei financiare americane în Europa. A mai fost anunţată intenţia de a scoate pe piaţă ABN Amro, achiziţionată anul trecut. Deşi, din cauza crizei nu există, deocamdată cumpărători, ING şi Rabo Bank par interesate de cumpărarea acesteia.

Politicienii americani au ajuns la o înţelegere în privinţa planului de salvare a sistemului financiar american, în valoare de 700 miliarde de dolari. Miliardarul Warren Buffet a avertizat că dacă se va cădea de acord asupra planului de salvare a ieţei financiare, naţiunea se va confrunta cu „cel mai mare crah financiar din istoria americană

29 septembrie

Bradford&Bingley , care va fi preluată de către Santander, este a patra bancă naţionalizată de  către Guvernul britanic.

30 septembrie

Grupul financiar Dexia, aflat în impas, este ajutat de guvernele europene printr-o infuzie de capital de 6,4 mld. Euro pentru a utea face faţă rezultatelor foarte slabe obţinute la bursă.

6 octombrie

Germania anunţă un plan de 50 miliarde de euro menit să salveze una dintre cele mai importante bănci ale ţării, HypoReal Estate. Germania anunţă că nu va recurge la o nouă legislaţie care să prevadă garanţii suplimentare pentru deponenţii de la bănci, în ciuda afirmaţiilor premierului Angela Merkel.

Danemarca decide să garanteze în proporţie de 100% depunerile, în timp ce Suedia creşte nivelul de protecţie a acestora.
Islanda anunţă un plan de protecţie. Guvernul islandez preia controlul celor mai mari două bănci din ţară, Kaupthing şi Landsbanki pentru a evita prăbuşirea întregii economii.
 
7 octombrie

Producătorii de automobile anunţă că o serie de fabrici din Germania vor fi închise din cauza crizei financiare.

Ligia Popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.