În lunile aprilie-mai 2024 se va desfăşura monitorizarea și estimarea efectivelor speciilor urs brun, lup, râs și pisică sălbatică pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, a transmis Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bistrița-Năsăud.
„Având în vedere atribuţiile ce revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în realizarea studiilor speciale de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatică, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud organizează împreună cu gestionarii fondurilor cinegetice acţiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică, conform metodologiei de evaluare stabilită de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor”, precizează reprezentanții APM Bistrița-Năsăud, într-un comunicat.
Gestionarii fondurilor cinegetice au realizat şi transmis Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud programarea acţiunilor de evaluare a efectivelor de urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică pentru primăvara anului 2024.
„Pe baza acestei programări, gestionarii fondurilor cinegetice împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa – Năsăud, vor participa la acţiunea de evaluare în teren şi vor verifica corectitudinea datelor înregistrate. La aceste echipe mixte pot participa și reprezentați ai Gărzii Forestiere, ai autorității publice centrale care răspunde de agricultură, a unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice, a proprietarilor de terenuri, precum și reprezentanţi ai institutelor de cercetare și învățământ în domeniul cinegetic sau al biodiversității, ONG-uri (cu implicare directă în domeniul biodiversității) cu anunțarea prealabilă a organizatorilor acțiunilor de monitorizare și estimare. Acolo unde fondurile cinegetice se suprapun peste arii naturale protejate, evaluarea se va face separat pentru aceste suprafeţe, iar la evaluare vor participa şi administratorii acestor arii naturale protejate”, mai arată sursa citată.
Evaluarea se va întocmi pe fonduri cinegetice şi se va analiza și centraliza la nivel de judeţ, pe fonduri cinegetice și gestionari. Situaţiile centralizate la nivel de judeţ de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud vor fi transmise Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului pentru a fi înaintate Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.