Sezonul rece s-a instalat deja, iar acest lucru este evident prin prisma temperaturilor tot mai scăzute, precum și prezența unor inconveniente precum ceața sau poleiul. Iarna este un anotimp al provocărilor, mai ales atunci când vorbim despre conducătorii auto care trebuie să facă față zilnic condițiilor de mediu neprielnice care le pot pune siguranța în pericol în orice moment. Pentru a ne pregăti însă autovehiculele în mod corespunzator și pentru a putea face provocărilor impuse de acest sezon, este necesar să ținem cont cu strictețe de câteva aspecte deosebit de importante.
Anvelopele de iarnă, accesorii de baza în sezonul rece
Anvelopele de iarnă sunt accesoriile de bază în acest sezon, nu din pricina legislației în vigoare ci datorită faptului că acestea sunt elementele principale care ne pot oferi un înalt grad de siguranță atunci când circulăm cu autovehiculele pe un carosabil umed sau pe a cărui suprafață se regăsește zăpadă sau gheață. Deși acestea sunt obligatorii prin lege iarna, trebuie să conștientizăm mai înainte de toate pericolul la care ne supunem în momentul în care alegem să circulăm cu un autovehicul neechipat corespunzător pe timpul sezonului rece.
„De foarte multe ori avem tendința de a neglija capitolul anvelopelor de iarnă, fără a lua în considerare aspectul siguranței pe care acestea îl garantează. Anvelopele de iarnă sunt create din materiale speciale și au o structură diferită față de celelalte tipuri de anvelope, aspect care ne oferă un plus de stabilitate și implicit de siguranță chiar și în timpul condițiilor de mediu neprielnice” a explicat administratorul magazinului online Anvelostar.
Când trebuie să echipăm mașina pentru iarnă?
Un autovehicul trebuie echipat pentru iarnă din momentul în care temperatura exterioară atinge sau se situează sub 7 grade Celsius. După această temperatură, șansele ca pe carosabil să se formeze poleiul cresc exponențial. Legea nu specifică o dată clară, ci doar menționează faptul că pneurile de iarnă devin obligatorii doar în momentul în care pe carosabil se regăește zăpadă sau gheață. Pentru un plus de siguranță însă, este indicat să optăm pentru pneuri de iarnă imediat ce observăm că temperaturile scad sub 7 grade.
Anvelope All Season sau Anvelope de iarnă?
Anvelopele All Season devin din ce în ce mai atractive în rândul conducătorilor auto prin prisma faptului că pot fi utilizate pe întreg parcursul anului, acestea fiind o alegere potrivită atât pentru sezonul cald, precum și pentru cel rece. Trebuie reținut însă faptul că acestea nu sunt la fel de performante precum cele de iarnă în condiții meteo exteme precum un strat gros de zăpadă sau gheață pe suprafața carosabilă.