Antonescu: In chip special ii multumesc domnului Marga

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către noii miniştri, că toţi cei care au părăsit Cabinetul "şi-au purtat mandatul cu demnitate şi onestitate", mulţumindu-i în mod special lui Andrei Marga, pentru devotamentul său.

 La ceremonia de învestitură, Antonescu a ţinut să îi mulţumească în mod special fostului ministru de Externe Andrei Marga.

"Sunt toţi oameni care şi-au purtat mandatul cu demnitatea de ministru, cu pricepere şi onestitate. În chip special îi mulţumesc domnului profesor Marga, care într-o situaţie extrem de dificilă a făcut cu devotament faţă de ţară şi faţă de Guvernul din care a făcut parte tot ceea ce se putea face. Îmi exprim convingerea mea, care este şi a premierului, că, deşi dezbaterea publică este centrată pe verdictul jurudic legat de referendum, nu referendumul şi verdictul sunt principala temă de acţiune a acestui guvern", a afirmat Antonescu. El a spus că Guvernul are "responsabilităţi foarte clare şi foarte vaste".

Ministrul de Externe Titus Corlăţean, ministrul Administraţiei şi Internelor Mircea Duşa, ministrul delegat pentru Administraţie Radu Stroe, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul Dan Şova şi ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri Mihai Voicu au depus, luni seară, jurământul de învestitură.

Ceremonia, care a avut loc la Palatul Cotroceni, a început cu o întârziere de aproximativ o jumătate de oră faţă de ora anunţată iniţial.

La eveniment au participat premierul Victor Ponta, alţi membri ai Cabinetului, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat, luni, decretele privind desemnarea noilor miniştri în Cabinetul Ponta, pe lista transmisă de Administraţia Prezidenţială nefigurând însă şi numirea Monei Pivniceru la Justiţie, ci doar revocarea lui Titus Corlăţean de la şefia acestui minister.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.