Agenția Națională pentru Protecția Mediului l-a dat în judecată pe Roman Sever Ioan, șeful Agenției de la Bistrița, deoarece și-a mărit salariul. Acesta punea în aplicare o sentință judecătorească, cerând venituri mai mari în instanță. Tribunalul Bistrița-Năsăud i-a dat dreptate și în acest caz.
Situație neobișnuită la Agenția Județeană pentru Protecția Mediului. Agenția, împreună cu șeful său, Roman Sever Ioan, a fost chemată în judecată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Instituția a cerut în instanță anularea unui act emis de Agenția Județeană pentru Protecția Mediului, prin care salariile mai multor angajați, inclusiv a șefului Roman Sever Ioan au fost mărite. Practic, măririle au fost făcute în baza unei sentințe judecătorești.
„Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, reclamanta Agenția Națională pentru Protecția Mediului a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud și Sever Roman să se constate nelegalitatea actului administrativ reprezentat de decizia din 03.02.2021 emisă de APM Bistrița-Năsăud și să se dispună anularea acesteia”, se arată în cererea de chemare în judecată.
Toate acestea s-au întâmplat în urma unui control al ANPM din iunie anul trecut. Cu acea ocazie au fost ridicate de la sediul Agenției Județene pentru Protecția Mediului mai multe documente, precum și decizia a cărei anulare a solicitat-o în instanță.
„În fapt, prin decizia a cărei anulare o solicită, APM Bistrița-Năsăud a stabilit salariul directorului executiv al acestei instituții, retroactiv cu începere de la data de 21.12.2016, încălcând o serie de acte normative”, a susținut ANPM la procesul desfășurat la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
ANPM susține că cu decizia respectivă s-au încălcat prevederile legale întrucât stabilirea salariilor directorilor executivi ai agențiilor județene pentru protecția mediului intră în atribuțiile sale.
Sever Roman a câștigat în instanță un salariu mai mare
Șeful Agenției Județene pentru Protecția Mediului, Sever Roman, a cerut în instanță salariu mai mare și l-a obținut, printr-o sentință definitivă din 2020 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și menținută ulterior de Curtea de Apel Cluj.
„În urma rămânerii definitive a acestei sentințe, APM Bistrița-Năsăud prin decizia din 03.02.2021 i-a stabilit directorului executiv al APM Bistrița-Năsăud drepturile salariale la un nivel superior celui stabilit de către instituția reclamantă”, se mai arată în sentința hotărârii Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Practic, directorul executiv al APM Bistrița-Năsăud și-a emis singur un act administrativ prin care își stabilește alte drepturi salariale decât cele stabilite de ANPM. Acesta a reușit să obțină în instanță un salariu de peste 10.000 de lei, începând cu începutul anului 2018.
„Astfel, prin Sentința Civilă 21.07.2020 s-a admis cererea angajaților și s-a dispus: ” Obligă pârâta A.P.M. Bistrița-Năsăud să emită decizii de salarizare pentru fiecare reclamant în vederea recalculării salariului de bază corespunzător nivelului maxim al salariului de bază în plată pentru funcţia similară, începând cu data solicitării – 21.12.2016, avându-se în vedere nivelul salariului în plată stabilit prin deciziile nr.100/07.05.2020 emisă de Directorul Executiv al A.P.P.M. Roman Sever Ioan și expertiza contabilă întocmită de expert B.T., Decizia ##/28.06.2019 a Directorul Executiv al A.P.P.M.. Obligă pârâta A.P.P.M. Bistrița-Năsăud să plătească reclamanţilor diferenţele salariale astfel recalculate, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, după cum urmează: (…) Pentru reclamantul Roman Sever Ioan. ( Director executiv gradaţia II), astfel: – pentru perioada 21.12.2016-31.05.2017 prin raportare la salariul de bază în cuantum de 6712 lei; – pentru perioada 01.06.2017-31.12.2017 prin raportare la salariul de bază în cuantum de 8054 lei; – începând cu data de 01.01.2018 prin raportare la salariul de bază în cuantum de 10067 Iei.”, se arată în sentința din 2020.
ANPM s-a văzut mai presus de lege
Sever Roman a susținut la proces că salariile au fost stabilite de Tribunalul Bistrița-Năsăud și menținute de Curtea de Apel Cluj, astfel că decizia trebuia pusă în practică, fără cererea acordul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecția Mediului spun că trebuie să primeze dispozițiile din actele normative în vigoare, în fața hotărârilor judecătorești:
„Reclamanta consideră, fără a minimiza rolul şi importanţa hotărârilor judecătoreşti într-un stat de drept, că întotdeauna trebuie să primeze dispoziţiile din actele normative în vigoare. Pârâtul consideră că atitudinea pârâtei A.PM. Bistrița-Năsăud de a încălca prevederi legale în vigoare este o atitudine firească, ceea ce nu poate fi primit. A ignora actele normative emise de puterea legislativă şi de cea executivă şi a considera că hotărârile judecătoreşti primează înseamnă a considera că puterea judecătorească poate să ia locul celorlalte două puteri şi să conducă, prin actele sale. Or, judecătorul aplică legea, nu o creează. El asigură supremaţia legii, înfăptuind justiţia în numele ei (art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 2, alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară). O astfel de atitudine a pârâtului este contrară Constituţiei şi noţiunii de stat de drept. Alineatul 4 al art. 1 din Constituţie consacră expres principiul separaţiei puterilor în stat, iar alineatul 5 al aceluiaşi articol consacră faptul că, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Prin urmare, consideră că pârâta APM Bistrița-Năsăud era obligată să acorde prioritate dispoziţiilor legale în vigoare, dispoziţii potrivit cărora stabilirea salariilor directorilor executivi ai agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului este atributul exclusiv al instituţiei reclamante”, a susținut Agenția Națională pentru Protecția Mediului, la proces.
În cele din urmă, Tribunalul Bistrița-Năsăud i-a dat dreptate lui Roman Sever Ioan, și a respins cererea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din București. Dosarul a fost înregistrat în 19 septembrie 2022 la Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar sentința a venit o lună mai târziu:
„Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului Bucureşti, invocată în cauză. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul Roman Sever Ioan în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud. Respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea judecătorilor Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Sentința nu este definitivă și a fost atacată cu recurs de ANPM, la Curtea de Apel Cluj.