Marina Vasile, directorul Direcţiei Administrative de Fond Imobiliar, a acordat Gazetei de Bistriţa un interviu în care a punctat idei cu privire construirea de locuinţe sociale şi locuinţe ANL pentru tineri.
Printre cele mai importante puncte de discuţie se numără problema locuinţelor sociale şi a numărului de persoane care vor fi mutate în acestea, precum şi chestiuni legate de construcţia unor noi blocuri ANL şi a unui centru social care va fi construit în acelaşi campus de clădiri pentru tineri.
Marina Vasile: Noi avem aprobate printr-o hotărâre de guvern mai veche, construirea a încă 138 de locuinţe în etapa a III- a plus încă 82 în etapa a IV- a. Deci prin hotărârea guvernului trecut, normal urmează pentru începerea lucrărilor să se aprobe şi cererea, tot prin Hotărâre de Guvern. Pentru etapa a III-a o avem deja, chiar ieri am trimis autorizaţia de construire; fiindcă era depăşită – a trebuit refăcută – şi la ANL, urmează doar procedura de atribuire a contractului de execuţie. Dacă până în luna aprilie o să fie procedura finalizată şi să nu aibă contestaţii, undeva în luna mai ar putea deja constructorul să înceapă – asta ar fi în cele mai bune condiţii. Desigur, există şi licitaţii care să poată avea contestaţii, dar asta nu depinde de nimeni – până la urmă, aceasta este procedura.
Gazeta de Bistriţa: Când s-ar putea începe lucrările?
Marina Vasile: Astfel stând lucrurile, s-ar putea ca în luna mai să se înceapă lucrările la cele trei blocuri, iar în rest depinde de caietul de sarcini pe care nu îl cunosc, pe care nu îl face Primăria. Toată procedura este sarcina ANL-ului şi ei ţin şi finanţatorii. Deocamdată nu pot spune perioada – la noi până acum perioada de execuţie a unui bloc era de 12 luni, asta în condiţiile în care la alte primării (Oradea, Braşov), această perioadă se extinde pe 18 luni. În aceste condiţii, s-ar putea ca şi la noi să fie tot 18 luni, iar dacă s-ar începe lucrările în mai, ar putea fi finalizate la sfârşitul lui 2010 (etapa a III- a cu cele 138 de locuinţe). Noi nu vom aştepta până la finalizarea acestor lucrări ca să începem şi alte lucruri. ANL va demara anul acesta şi procedura pentru etapa a IV- a.
Gazeta de Bistriţa: Primăria are în proiect cumpărarea de noi terenuri pentru construcţii de locuinţe?
Marina Vasile: Acolo mai avem însă lucruri de discutat despre teren, fiindcă o parte din terenul care a fost atribuit pentru etapa a IV- a va fi folosit pentru un alt lucru decât pentru construcţia de locuinţe. Astfel, aici se va construi un centru social care este foarte important şi va conţine atât cabinete medicale, cât şi grădiniţe, creşe, deci va fi un complex social care este absolut necesar în zonă, doar că din păcate, va fi construit pe locul unde trebuia amplasat un bloc ANL. O să încercăm să mai cumpărăm teren în zona Subcetate şi să prelungim şi să facem demersuri pentru alte etape care încă nu sunt aprobate. Cel mai important este să ai terenul şi să ceri. De cerut am cerut, iar acum cu terenurile încercăm să vedem dacă mai putem să cumpărăm în continuare.
Gazeta de Bistriţa: Pentru locuinţele sociale există blocuri în construcţie?
Marina Vasile: În zona Subcetate mai avem teren, doar că acolo s-a aprobat prin Hotărârea de consiliu şi construirea de locuinţe sociale – trei blocuri, din care unul este început şi se află deasupra solului, deci este finalizată toată partea de beci şi placa, iar dacă timpul le va permite, imediat vor începe execuţia sau ridicarea pe verticală. Deci pentru locuinţele sociale, în zona Subcetate avem trei blocuri – aprobate 120 de unităţi locative – unul este început şi două urmează.
Gazeta de Bistriţa: Din ce fonduri se vor construi locuinţele sociale?
Marina Vasile: Acestea se vor construi din fonduri de la bugetul local şi bugetul statului. O să primim ajutor având în vedere faptul că primăriile sunt obligate să asigure persoanelor evacuate de foştii proprietari, o locuinţă după expirarea contractului – la cinci ani de zile. În acest sens, vom primi sprijin financiar şi din partea Guvernului fiindcă nu cred că ne-am putea încadra singuri în termenul de cinci ani. Noi avem în jur de 20 de familii, iar dacă primul bloc va fi finalizat până în toamnă, toate cele 20 de familii cărora le va expira contractul vor fi rezolvate.
Gazeta de Bistriţa: Ne-aţi putea spune câte locuinţe s-au dat spre închiriere anul trecut?
Marina Vasile: Noi avem două liste cu locuinţele sociale, cu persoanele care sunt evacuate şi cu persoanele care urmează să fie evacuate de foştii proprietari. Sunt criterii separate şi liste separate, iar în Consiliul Local listele se vor aproba separat, pentru fiecare. În 2007 am avut 11 familii care urmau să fie evacuate în cursul acelui an, iar neavând locuinţe sociale deja construite, am cumpărat de pe piaţă opt locuinţe cu toate condiţiile, astfel încât să se poată duce un trai decent acolo, iar trei le-am obţinut prin evacuarea a trei chiriaşi care nu şi-au plătit chiria. Apartamentele nu sunt foarte mari din punct de vedere al suprafeţei, dar au fost predate într-o stare foarte bună. Primul criteriu pe care l-am avut în vedere la acel moment, a fost acela ca fiecare apartament să fie contorizat separat. Familiile mutate în aceste locuinţe nu sunt numeroase, astfel încât am rezolvat cu apartamente cu două camere şi două garsoniere.
Gazeta de Bistriţa: Există persoane care locuiesc în clădirile din Centrul Vechi al oraşului şi care au solicitat transferarea lor în locuinţe sociale?
Marina Vasile: În Centrul Istoric avem 161 de chiriaşi care au contract cu noi, din care 148 de persoane vor rămâne chiriaşii noştri, fiindcă celelalte 13 locuinţe, până la 161, sunt locuinţe revendicate şi urmează ca ele să încheie un contract cu viitorii proprietari care o să-şi dobândească locuinţele în baza Legii Proprietăţii. Din cei 148, avem cam 4 sau 5 cazuri care au solicitat mutarea în blocurile de la Viişoara. Acestea sunt cazuri de pe străzile Dornei 4, 7, Liviu Rebreanu 16, Vlahuţă.
Gazeta de Bistriţa: Ce se întâmplă cu clădirile din Centru, ai căror locatari se vor muta în locuinţe sociale şi care nu au fost încă revendicate?
Marina Vasile: În Viişoara vor fi 18 blocuri, iar acestea vor putea asigura pentru toate persoanele care solicită la data respectivă. Noi acum avem 208 de cereri de locuinţă plus 51 pentru persoanele evacuate. Dacă facem un calcul simplu ar veni undeva în jur de 500 de cereri în total. Iar în ceea ce priveşte locuinţele, o parte se vor amenaja de către primărie, iar o parte se vor vinde ca şi un bun proprietate privată a municipiului, la licitaţie. Altfel nu putem vorbi despre reabilitarea Centrului istoric, fiindcă primăria nu va putea investi în reabilitarea a 148 de locuinţe în trei sau patru ani. O parte din ele care ar putea să ne fie utile, o să le reabilităm noi împreună cu proprietarii – acolo unde sunt -, iar altele vor fi vândute şi reabilitate de proprietari. În zona istorică trebuie foarte multe avize şi foarte mulţi bani, ori asta nu şi-o permite oricine. Noi sperăm că se vor muta în aceste locuinţe oameni cu bani, astfel încât Centrul istoric să fie reabilitat cât mai repede.
Gazeta de Bistriţa: În altă ordine de idei, cât durează de la depunerea cererii pentru o locuinţă ANL şi până la soluţionarea sa?
Marina Vasile: Aici nu vă pot da un răspuns clar fiindcă nu depinde de noi. Dacă finanţarea ar fi făcută de către primărie, v-aş putea spune exact în ce lună. Noi după ce o să avem contractul încheiat de către ANL cu constructorul, în funcţie şi de perioada de execuţie, vom aproba criteriile prin hotărârea Consiliului Local, fiindcă ele sunt aprobate de Guvern, dar nu sunt aprobate şi de Consiliul Local, fiindcă nu are nici un rost să fie aprobate aici, atât timp cât nu ştim când vor începe lucrările. Odată cu aprobarea criteriilor, noi vom aproba şi perioada de depunere a documentelor care însoţesc cererea.
Gazeta de Bistriţa: Ce pondere are cererea la analizarea dosarului?
Marina Vasile: La această dată se depun doar cererile care în criterii au o anumită pondere. Există un criteriu care se referă la vechimea cererii, iar aceasta se ia exact de la data depunerii acesteia, nu din data depunerii documentelor. Cererea este actul prin care se solicit o locuinţă către Consiliul Local, de aceea este important ca cei care doresc o astfel de locuinţă, să depună cererea din timp. Documentele urmează a fi depuse în perioada hotărâtă de Consiliul Local.
Gazeta de Bistriţa: De ce nu există o listă publică de aşteptare afişată pe internet sau chiar la sediul dumneavoastră?
Marina Vasile: Lista este pe calculator în biroul nostru. Listele sunt făcute publice doar în momentul în care Consiliul Local le aprobă în funcţie de punctaj, aşa cum spune legea şi cu aviz de la Minister. Pentru informaţii, solicitanţii sau potenţialii solicitanţi trebuie să vină la noi, iar informaţiile cerute, li se vor da de pe calculatorul nostru. Cererile neaprobate, neanalizate, nu pot fi făcute publice.
Mihaela Mocanu
Buna ziua! Am implinit in anul 2008 luna septembrie 35 ani si am dosarul pentru acordarea unei locuinte ANL depus din octombrie 2005. As vrea sa stiu ce trebuie facut , trebuie trecut dosarul pe sotie?
Totodata pentru completarea dosarelor depuse, respectiv trecerea unui nou membru(copil) si acte care dovedesc absolvirea unei institutii de invatamint superior, cind se poate face acest lucru?
Din locuintele ANL din care au fost evacuati locatarii sau care au renuntat de buna voie la acestea , la cine se repartizeaza aceste locuinte si pe ce criterii, deoarece eu as fi multumit si daca as primi astfel de locuinta intrucit atit eu cit si sotia lucram in mun.Bistrita iar copilul cel mare este la scoala tot in Bistrita. Familia mea care se compune din 4 membrii locuim in Saratel la parintii sotiei , facind astfel naveta cu trenul la serviciu si la scoala.
Va multumesc!!!!!