Locţiitorul comandantului Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”, și reprezentanţi ai batalionului au fost prezenţi la domiciliul domnului plt.adj.pr.(rtr) Vereş Vasile, din localitatea Orosfaia, comuna Milaş, pentru a-i ura un sincer „LA MULTI ANI !” şi pentru a-şi exprima recunoştiinţa faţă de veteranii de război care au luptat şi au servit patria pe câmpurile de luptă.
Veteranul a împlinit frumoasa vârstă de 97 de ani, la data de 20 august.
Activitatea, organizată în parteneriat cu Banca Bancpost, continuă seria manifestarilor dedicate „Anului Veteranilor de Razboi”, în contextul aniversării a 70 de ani de la încheierea celui de – al Doilea Război Mondial.
„La acest moment de sărbătoare au fost prezenţi alături de plt.adj.pr.(rtr) Vereş Vasile şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, domnul Archiudean Ioan, viceprimarul comunei Milaş, domnul Abrudan Ioan, secretar în cadrul aceleaşi primării, precum şi membrii ai familiei acestuia.
Domnului plt.adj.pr.(rtr) Vereş Vasile i-a fost acordată o diplomă aniversară, din partea comenzii Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BALAN”, iar cei prezenţi au asistat la o lecţie de istorie, prin rememorarea momentelor petrecute de veteranul de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale pe frontul est”, informează Locotenent Andreea Bîrzu.