Afacerile pe care le au asociațiile de crescători de animale, cu primăriile din mediul rural sunt arhicunoscute și-au ajuns inclusiv la urechile celor de la Agenția Națională de Integritate. Inspectorii ANI au constatat că aleșii locali care controlează asociațiile de crescători de animale nu se feresc să voteze hotărâri în consiliul local, care îi favorizează. ANI a reușit să facă curat la Silivașu de Câmpie, unde a găsit doi consilieri locali în conflict de interese și a reușit să anuleze hotărârile de Consiliu Local votate de aceștia, deși n-aveau drept.

În 26 septembrie 2019, Agenția Națională de Integritate  cerea Tribunalului Bistrița-Năsăud să anuleze hotărârile date de Primăria Silivașul de Câmpie în 2013 și respectiv 2015. Asta după ce inspectorii Agenției Naționale de Integritate au găsit în conflict de interese un conslier local, pe Sâmbotecan Ioan. Se întâmpla în 2016.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate, Sâmbotecan Ioan s-a aflat în conflict de interese pentru că, în timpul exercitării mandatului de consilier local a participat la deliberări privind aprobarea hotărârii Consiliului Local nr 05/28.03.2013 prin care a fost încheiat un contract de concesiune între Primăria comunei Silivașu de Câmpie și Asociația Crescătorilor de Ovine Poienița Silivaș, a cărei președinte era.

Mai mult, consilierul local care conducea și asociația crescătorilor de animale a propus și redevența pentru concesiune și a făcut parte din Comisia constituită privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor și a semnat mai multe rapoarte în acest sens.

Doi ani mai târziu, consilierul local Sâmbotecan Ioan a participat și la deliberări privind aprobarea hotărârii nr 13/24.04.2015 prin care a fost înceiat un contract de concesiune între Primăria Silivașu de Câmpie și PFA-ul consilierului.

Consilierul a contestat raportul celor de la ANI la Curtea de Apel Cluj, însă, în cele din urmă acesta a rămas în picioare.

„Împotriva raportului de evaluare, pârâtul Sâmbotecan Ioan a formulat contestație, aceasta fiind admisă de Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 380/2016. Urmare a recursului formulat de Agenția Națională de Intgritate, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând a respins acțiunea formulată de pârâtul Sâmbotecan Ioan, ca neîntemeiată. Astfel, raportul de evaluare prin care s-a constatat situația de conflict de interese în care s-a aflat pârâtul Sâmbotecan Ioan a rămas definitiv”, precizează inspectorii Agenției Naționale de Integritate.

ANI anulează în instanță hotărârile date de Primăria Silivașu de Câmpie

Agenția Națională de Integritate nu s-a oprit aici și a cerut instanței să anuleze cele două hotărâri prin care s-au încheiat contracte de concesiune cu PFA-ul consilierului local și cu asociația de crescători de animale pe care o conducea. Tribunalul Bistrița-Năsăud dă dreptate Agenției Naționale de Integritate la mijlocul anului trecut.

„Cum, incontestabil, pârâtul Sâmbotecan Ioan în exercitarea mandatului de consilier local a participat la deliberări privind aprobarea Hotărârii Consiliului Local Silivașu de Câmpie nr. 05/28.03.2013 prin care a fost încheiat între Primăria Comunai Silivașu de Câmpie și Asociația Crescătorilor de Ovine Poienița Silivaș, reprezentată în calitate de președinte de către Sâmbotecan Ioan, contractul de concesiune nr. 03/06.06.2013; a propus redevența și a făcut parte din comisia constituită privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor și a semnat în acest sens Rapoartele nr. 643/25.02.2013 nr. 648/25.02.2013,  nr. 650/25.02.2013; a participat la deliberări privind aprobarea Hotărârii Consiliului Local Silivașu de Câmpie nr. 13/24.04.2015 prin care a fost încheiat între Primăria comunei Silivașu de Câmpie și Sâmbotecan Ioan PFA, contractul de concesiune nr. 84/11.06.2015 tribunalul constată că actele administrative indicate au fost emise cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese, fiind lovite de nulitate absolută”, precizează judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Primăria Silivașu de Câmpie nu s-a oprit aici și a făcut recurs. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, care în toamna anului trecut au menținut decizia dată la Bistrița.

ANI a făcut curat și la Asociația de Taurine

Acesta nu este singurul consilier local care nu a ținut cont de lege atunci când a votat proiectele din Consiliul Local Silivașu de Câmpie. La fel s-a întâmplat și cu Dumitru Horea Furnea și el consilier local.

În calitate de consilier local, în mandatul 2012-2016, acesta a votat în ședința de CL din 2013 prin care s-a aprobat scoaterea la licitație a pajiștilor comunei Silivașu de Câmpie, în vederea pășunatului de animale asociațiilor legal constituite. În urma acestei ședințe au fost semnate două contracte de concesiune între Primăria Silivașu de Câmpie și Asociația Crescătorilor de Taurine, care era condusă tocmai de consilierul local.

Consilierul local a fost găsit în conflict de interese și și-a recunoscut vina, necontestând raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate. Astfel, ANI a mers mai departe și a reușit să anuleze în instanță hotărârile de Consiliu Local în baza cărora s-au încheiat contractele de concesiune.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud în luna martie a anului 2017, după ce i-a expirat mandatul consilierului local Dumitru Horea Furnea. 

„Tribunalul reține că, în conformitate cu art. 23 alin (1) din Legea 176/2010 „În cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situația de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută”, constată Tribunalul Bistrița-Năsăud, care și admite cererea Agenției Naționale de Integritate și anulează contractele de concesiune.

Primăria Silivașu de Câmpie a contestat decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj, care, jumătate de an mai târziu a menținut decizia dată la Bistrița.

De ce s-au mânjit consilierii locali și-au fost sancționați ulterior de ANI pentru niște contracte de concesiune? Ei bine, aceste contracte de concesiune aduc, de regulă bani și nu puțini.

Asociațiile crescătorilor de animale pot accesa subvenții serioase de la APIA, nu doar pentru animalele deținute, ci și pentru pășunile unde acestea se hrănesc, chiar dacă nu sunt proprietatea lor, ci suprafețele sunt concesionate de la primării.

Astfel, asociațiile crescătorilor de animale pun mâna pe niște bani în plus, pe pământurile și pajiștile deținute de primării. Aceste subvenții vin și cu o serie de obligații, printre care se numără inclusiv întreținerea și curățarea pajiștilor folosite de animale.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.