O femeie din Bistrița, bănuită de comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, a fost reținută vineri de polițiști, în urma unor percheziții, iar ulterior instanța a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile. Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, ar fi vorba de o angajată a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 10 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Criminalistic, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție, ambele în municipiul Bistrița.
Acțiunile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, având ca obiect documentarea şi investigarea ilegalităţilor săvârşite de persoane implicate în comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2012 și până în prezent, o femeie de 56 de ani, din Bistrița, în calitate de consilier juridic unic în cadrul unei instituții publice județene, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu ar fi promovat o acțiune civilă în vederea recuperării prejudiciului de 113.594,74 de lei, cauzat instituției pe care o reprezenta.
Totodată, pentru a da aparență de legalitate privind îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru a menține în eroare instituția și organele de control cu privire la activitățile întreprinse, ar fi falsificat hotărâri ale instanțelor de judecată, prin inserarea unor aspecte nereale. Ulterior falsificării, le-ar fi folosit și prezentat auditorilor în urma unor controale efectuate în anul 2019.
De asemenea, persoana în cauză ar mai fi falsificat angajamente de plată către instituție și ar fi efectuat personal plăți la casieria instituției, în numele și contul celor două persoane care au adus prejudicii instituției.
La percheziții au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie pentru cauză, medii de stocare portabile, un telefon mobil, un laptop și o unitate centrală.
Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere pe numele femeii de 56 de ani, iar după audieri, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Tot ieri, femeia a fost dusă în fața instanței de la Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă. Juecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea procurorilor și a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.
Activitățile investigative vor continua și în zilele următoare de către o echipă de cercetare din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud.