Descoperirea a trei cadavre ale unor bebeluşi în podul unui bloc a îngrozit, în urmă cu mai bine de o săptămână, comunitatea din Bistriţa Bîrgăului, dar şi din judeţ şi din România. Poliţiştii criminalişti şi procurorii au deschis o anchetă în acest caz, însă deocamdată sunt în faza de a aduna probe, declaraţii, după ce au efectuat numeroase percheziţii, s-au efectuat o serie de expertize la care sunt aşteptate rezultatele care într-un fel sau altul vor pune punctul pe „i”. Până la un rezultat clar al specialiştilor, oamenii din comună fac multe speculaţii şi chiar au în mintea lor o vinovată – o femeie de 41 de ani, mamă a 3 copii, de 19 şi 14 ani, iar cel de-al treilea de doar câteva luni, şi care acum locuieşte în Germania de circa 3 ani.
Macabra descoperire a fost făcută joi, 9 martie, după-amiaza, deo femeie, care locuieşte la parterul blocului din apropierea gării din comuna Bistriţa-Bârgăului,după ce s-a urcat în podul imobilului împreună cu fiul său de 12 ani, pentru a face curat.
Băiatului i-a atras atenţia un maldăr de haine, care se afla în pod. Şi un sac în care exista ceva care semăna cu o păpuşă. Când însă mama sa s-a apropiat, femeia a descoperit că de fapt „păpuşa” era cadavrul unui copil foarte mic, mort. Alături a descoperit un al doilea sac, în care era un al doilea trup de copilaş. Speriată, femeia a alertat poliţia. Agenţii ajunşi la faţa locului au mai descoperit, în timpul cercetărilor, trupul descompus al unui al treilea copil.Poliţiştii au găsit mai multe elemente de lenjerie intimă, printre care şi un maieu plin de sânge.
Din primele cercetări la faţa locului a reieşit faptul că cei trei copilaşi au decedat cu câţiva ani în urmă. Şi atunci, dar şi acum anchetatorii iau în calcul şi posibilitatea ca doi dintre copii să fie gemeni.
Trupurile celor trei copii au fost duse la morgă, unde medicii legişti au efectuat necropsia, în urma căreia au reieşit primele detalii sinistre. Potrivit legiştilor, copiii ar fi fost născuţi în ani diferiţi, perioada variind între 9 şi 3 ani. Deocamdată, legiştii nu au putut stabili dacă doi dintre ei sunt sau nu gemeni, după cum erau primele informaţii, dar nici dacă au fost născuţi de aceeaşi mamă.
Vinovatul din ochii sătenilor. Coincidenţe stranii
Iniţial localnicii spuneau că femeia care a dat naştere copiilor nu este din zonă, însă cunoştea locurile, ştiind unde să ascundă trupurile copiilor.După doar câteva zile, satul descoperise însă un posibil vinovat. O femeie care acum are 41 de ani şi locuieşte în Germania. Din motive obiective, chiar dacă ea a fost numită cu nume şi prenume, nu îi vom dezvălui identitatea însă în acest moment. De unde pornesc însă bănuielile sătenilor? În primul rând, oamenii spun că femeia trăise, pe parcursul anilor, cu mai mulţi bărbaţi, însă până acum nu a fost niciodată căsătorită. Primul ei copil, este un băiat acum în vârstă de 19 ani.
„Cred că nici ea nu ştie cu cine l-a făcut”, spun unii dintre cei care o cunosc bine pe femeie. Mai mult, un sătean susţine că atunci când l-a născut pe băiat, femeia a cerut unor cunoştinţe să o ducă la doctor cât mai repede, fiindcă o dor rinichii. Cum nu l-au găsit pe doctor fiind o oră destul de târzie, spre seară, femeia a fost dusă direct la Bistriţa, la Spitalul Judeţean. Cunoştinţele care au adus-o în Bistriţa aveau însă să afle, după vreo câteva zile că femeia născuse şi avusese nici clipă probleme renale. Era vorba de o sarcină pe care nimeni nu o bănuise, în condiţiile în care constituţia femeii este una care nu lasă să se întrevadă aşa ceva, având o greutate corporală apreciabilă.
Aceiaşi săteni susţin că nimeni nu a ştiut când a fost însărcinată şi a doua oară.
„Doar am văzut-o cu copilul în braţe, o fetiţă care acum are 14-15 ani. Fata este făcută cu un alt bărbat”, spun oamenii.
„Când a fost s-o nască pe fată s-a dus la nişte vecini şi le-a spus doar că îi este rău şi că o doare în spate. N-a spus că ea trebuie să nască”, dezvăluie alţi săteni.
Sătenii o descriu pe femeie ca o persoană destul de introvertită, căruia nu îi plăcea să comunice, cel puţin aparent, cu cei din jur. „Era cam în treaba ei”, spun ei.
Femeia a plecat în Germania în urmă cu circa 3 ani şi nu demult s-a şi căsătorit. Cu puţin timp în urmă a născut cel de-al treilea copil, tot o fetiţă. Până să plece în Germania, femeia a locuit într-un apartament dintr-un bloc aflat în imediata vecinătate a celui în care s-au descoperit cadavrele bebeluşilor şi în care locuieşte, acum, tatăl acesteia, într-un apartament de la etajul al doilea (blocul având doar două etaje). În acelaşi apartament de la etajul al doilea în care acum locuieşte tatăl femeii, a locuit şi ea până în urmă cu circa 10 ani, când a cumpărat apartamentul din blocul aflat în vecinătate. Cum perioadele coincid, acum sătenii presupun că în acest interval în care ea a locuit în noul apartament până să plece în Germania, ar fi rămas însărcinată cu cei trei copii găsiţi acum morţi.
Surse: femeia ar fi proferat ameninţări
Procurorii au deschis în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem, pentru omor.
La jumătatea săptămânii trecute, criminaliştii au efectuat o serie de percheziţii în comună, inclusiv în apartamentul tatălui femeii, dar şi în apartamentul în care ea locuise până să plece în Germania. Surse neoficiale susţin că în apartamentul femeii, anchetatorii ar fi găsit alte elemente de lenjerie intimă pline cu sânge, dar şi urme cu sânge mai vechi.
Pentru a verifica anumite piste şi ipoteze, anchetatorii i-au dus în aceeaşi seară la audieri pe tatăl femeii, dar şi pe fiul acesteia. Potrivit surselor Gazeta de Bistriţa, anchetatorii ar fi încercat să ia legătura telefonic cu femeia, însă se pare că aceasta, de când a izbucnit scandalul, nu a mai răspuns la nici un apel. Anchetatorii nu s-ar fi dat bătuţi, susţin sursele noastre, şi l-ar fi rugat pe fiul de 19 ani al femeii să ia legătura cu ea. Băiatului se pare că i-ar fi răspuns la telefon însă când a auzit care este subiectul discuţiei, femeia ar fi aruncat vorbe grele şi ar fi ameninţat că dacă nu este lăsată în pace îşi omoară şi fetiţa de doar câteva luni şi vine acasă şi îi omoară şi pe ceilalţi. Sunt doar vorbe spuse de săteni, însă care în acest context dau foarte mult de gândit.
Partea oficială
Ancheta este una dificilă şi deosebit de sensibilă, în condiţiile în care a trecut mult timp de la decesul celor trei copii. Până una alta, au fost recoltate probe ADN şi se aşteaptă rezultatul acestora, care însă nu va ajunge în foarte scurt timp. În plus anchetatorii mai trebuie să stabilească dacă acei copii s-au născut vii şi dacă este aşa care sunt cauzele deceselor. Totodată mai trebuie stabilit cu certitudine vechimea cadavrelor pentru a se cunoaşte când au decedat.
Până una alta, anchetatorii nu sunt foarte darnici în declaraţii, şi e de altfel de înţeles în acest moment al anchetei. De la cercetarea in rem pentru infracţiunea de omor, procurorii au trecut la un alt nivel şi spun că au în acest moment un cerc de persoane suspectate, iar ancheta se desfăşoară pe două paliere. Astfel, s-a început urmărirea penală pentru două fapte, una de omor calificat, raportat la găsirea primelor două cadavre, şi una de omor raportată la cel de-al treilea cadavru.
„În 9 martie 2017, o persoană de sex feminin dintr-un bloc din comuna Bistrița-Bârgăului, în timp ce făcea curățenie în podul blocului respectiv, împreună cu fiul său în vârstă de 12 ani, la un moment dat au găsit lângă o grindă de lemn două cadavre ale unor nou născuți aflate în stare avansată de descompunere, unul fiind învelit în mai multe articole de îmbrăcăminte, iar celălalt într-un sac de rafie, învelit de asemenea și în articole de îmbrăcăminte.
Astfel, au fost sesizaţi lucrătorii de poliție care la rândul lor au sesizat procurorul criminalist. Prin urmare, în ziua următoare, pe 10 martie 2017, s-a efectuat o cercetare la fața locului în prezența procurorului criminalist, ocazie cu care s-a descoperit încă un cadavru al unui nou născut, aflat de asemenea, într-un sac de iută, învelit în articole de îmbrăcăminte.
Până în prezent au fost emise constatări preliminare de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud din care rezultă următoarele: respectivele cadavre corespund unor posibili nou născuţi, cadavrele prezintă modificări cadaverice tardive (n. r. adică sunt de ceva ani buni), respectiv mumifiere şi scheletizare, care pot corespunde unor vechimi între 3 şi 9 ani, raportat la data şi anul examinării. (…)
Până în prezent s-au efectuat acte de cercetare penală, constând în cercetare la locul faptei, s-a alcătuit un cerc de persoane suspectate de a fi comis infracțiunile care formează obiectul dosarului și, de asemenea s-au dispus efectuarea a trei expertize medico-legale – o expertiză traumatologică pentru stabilirea cauzei decesului, dispusă la Serviciul de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, o expertiză bio-criminalistică pentru stabilirea de ADN, dispusă la Institutul Național de Criminalistică și o expertiză antropologică pentru stabilirea vechimii cadavrelor și a vârstei celor decedați, expertiză dispusă la Institutul de Medicină Legală «Mina Minovici» din București. S-au efectuat audieri de persoane şi percheziţii domiciliare.
Procurorul criminalist va continua cercetările penale în funcție de concluziile celor trei expertize dispuse în cauză.
În acest caz se efectuează cercetări penale pentru două infracțiuni. O infracțiune de omor calificat raportată la primele două cadavre găsite în data de 9 martie 2017, faptă pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detențiune pe viață, și altă faptă de omor, raportat la cel de-al treilea cadavru găsit în data de 10 martie 2017, faptă pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Angela Sângeorzan.