Ancheta DIICOT demarată în urma reportajului Sky News în care niște vânători din Bistrița-Năsăud au fost plătiți de realizatorii britanici să se dea drept „traficanți de arme români” bate pasul pe loc.

 

Șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat recent că nu s-a realizat nici până acum o comisie rogatorie cu Marea Britanie în dosarul privind jurnaliștii de la Sky News, colaborarea cu autoritățile de la Londra desfășurându-se „destul de greu”.

Nu avem până în acest moment niciun fel de rezultat, fapt care ne îngrijorează pe toți, deoarece au trecut deja două luni iar inculpații din România sunt puși sub măsuri preventive, ceea ce pare cumva injust, pentru că nu au acționat de unii singuri. Se colaborează destul de greu cu autoritățile din Marea Britanie, din nefericire. Cu colegii britanici se colaborează mai greu decât cu alții din Europa și probabil că, după Brexit, va fi și mai greu”, a spus Horodniceanu, citat de Agerpres.

El a mai precizat că, din datele pe care le deține, dosarul a ajuns la Home Office, în Marea Britanie și este așteptat un răspuns. În cazul în care acesta nu va veni, vor continua „demersurile internaționale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.