Home Societate Ancheta referitoare la abuzul sexual comis de Visarion Alexa continuă. Victima l-a...

Ancheta referitoare la abuzul sexual comis de Visarion Alexa continuă. Victima l-a înregistrat pe preot

Femeia, în vârstă de 37 de ani, care a depus plângere împotriva preotului Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari (București), pentru agresiune sexuală a purtat tehnică specială pentru înregistrarea conversației cu părintele, au precizat surse judiciare.

Astfel, polițiștii au putut confirma acuzațiile inițiale făcute de enoriașă, însă neînsoțite de probe elocvente. Aparatura era doar pentru înregistrare audio, nu și video, conform surselor.

În cadrul discuției respective, preotul a făcut gesturi indecente, iar astfel oamenii legii au luat decizia de a-l reține pentru 24 de ore. Nu a fost vorba de un flagrant, măsura fiind luată după ce a fost analizată înregistrarea.

Între cei doi a existat o prietenie de câteva luni, au confirmat aceleași surse, așa cum a susținut, public, și avocata lui Visarion Alexa. În cadrul anchetei, se vor face și percheziții asupra telefonului preotului pentru a fi analizate discuțiile anterioare dintre el și presupusa victimă.

Reamintim că Judecătoria Sectorului 6 a decis sâmbătă seară să îl pună pe Visarion Alexa sub control preventiv pentru 60 de zile. Decizia nu e definitivă, astfel că preotul a contestat-o. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română a precizat, prin purtătorul de cuvânt că a declanșat o anchetă independentă împotriva parohului, iar până la finalizarea ei acesta va fi suspendat.

Citește și: Doi șoferi, implicați în accidente rutiere, depistați sub influența alcoolului la volan

Sursa: g4media.ro

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version