În vara anului trecut, un năsăudean a fost răpit și torturat pe teritoriul Spaniei, de către traficanți de droguri. În urma unui denunț făcut de tatăl acestuia, procurorii DIICOT au demarat o anchetă. În paralel, procurorii din Spania au demarat cercetări în aceeași cauză. Întrucât faptele s-au petrecut pe teritoriul spaniol, și pentru a evita cercetări paralele în aceeași cauză, procurorii bistrițeni au solicitat instanței să le aprobe transferul dosarului penal în vederea conexării cu dosarul deschis de procurorii spanioli.

Anul trecut, la finele lunii septembrie, o știre a șocat județul și țara, după ce a ieșit la iveală faptul că un năsăudean a fost răpit și torturat în Spania de traficanți de droguri. Totul s-a întâmplat din cauza unui angajat al firmei de transport deținută de tatăl tânărului, care pentru bani a acceptat să transporte câteva sute de kilograme de marijuana din Spania, în Italia și Germania. O parte din marfă s-a pierdut pe drum, astfel că traficanții au cerut patronului firmei să plătească. În încercarea de a lămuri situația, cei doi năsăudeni au plecat în Spania, iar cel care s-a întâlnit cu păgubiții a fost fiul patronului firmei de transport. Însă, traficanții l-au răpit și i-au cerut tatălui lui să plătească câteva sute de mii de euro, pentru a-l mai vedea în viață.

Numai că năsăudeanul i-a anunțat rapid procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud, care au emis un ordin european de anchetă.

La o lună după evenimente, DIICOT a transmis un comunicat de presă, din care reieșea faptul că în urma colaborării procurorilor bistrițeni cu cei din Spania s-a reușit eliberarea năsăudeanului răpit și torturat de traficanții de droguri.

“La data de 30.08.2021, în baza unui ordin european de anchetă emis de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud și a schimbului de informații efectuat între ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Bistrița-Năsăud și al polițiștilor din cadrul Poliției Naționale din Spania – Unitatea de Răpiri Madrid, autoritățile judiciare din Spania au efectuat mai multe acțiuni de amploare, în urma cărora un bărbat, cetățean român, de 28 de ani, victimă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, a fost depistat, eliberat și luat în custodie de autoritățile spaniole, fiind repatriat la data de 01.09.2021”, se preciza în debutul comunicatului.

Lacomi de bani, au acceptat să transporte droguri

Potrivit procurorilor DIICOT Bistrița-Năsăud, patronul năsăudean avea angajați 4 șoferi, unul fiind chiar fiul său. În luna iulie anul trecut, unul dintre ceilalți 3 șoferi care se afla pe teritoriul Spaniei, a acceptat să transporte cu TIR-ul 700 de kilograme de marijuana (cannabis). O parte, circa 400 kg, trebuia să ajungă în Germania, iar restul de 300 kg în Italia, la Medina. Șoferul a mers până în Italia, la Medina, unde a predat unui alt șofer, se pare angajat la aceeași firmă din Năsăud, 300 kg din marijuana pentru a o transporta la destinație. Celelalte 400 kg au fost duse mai departe, până la destinația din Germania.

“În perioada imediat anterioară datei de 4.08.2021 (posibil iulie-august 2021), numitul A.A. (…) a primit de la persoane necunoscute, cetățeni albanezi, cantitatea de 700 kg de droguri (marijuana) pe care trebuia să o transporte în Italia și Germania. Încărcarea drogurilor în tirul condus de A.A. s-a făcut în zona Valencia-Alicante. Numitul A.A. a transportat cantitatea de 700 de kg de droguri până în localitatea Medina, unde a predat 300 de kg de droguri numitului B.B.B. (…), care le-a încărcat în tirul cu numărul de înmatriculare XX, urmând să le transporte în Italia. Diferența de 400 de kg de droguri a fost transportată de numitul A.A. în Germania. Transportul numitului B.B.B. nu a mai ajuns la destinație, în Italia, tirul acestuia fiind abandonat în localitatea Medina. Cantitatea de 300 de kg de droguri nu a mai fost găsită, nu se cunoaște unde au fost transportate. De asemenea, numitul B.B.B. a dispărut, neputând fi contactat până la această data”, au arătat procurorii DIICOT.

Au pus mâna pe junior și l-au torturat

Pe 4 august 2021, patronul năsăudean a fost contactat de persoana care a expediat drogurile prin intermediul lui A.A., și i-a cerut explicații pentru cantitatea de marijuana dispărută. Drept urmare, năsăudeanul a plecat în Spania împreună cu fiul său, unde pe 9 august s-au întâlnit cu trei albanezi. Aceștia i-au cerut tânărului să îi însoțească, pentru a lămuri situația. Și dus a fost. Când a încercat să ia legătura cu fiul său, patronul năsăudean a aflat, culmea, chiar de la A.A. că tânărul a fost luat ostatic de cei 3 albanezi și că nu-l vor elibera până când nu va fi găsit șoferul și cele 300 kg de marijuana pe care acesta le-a pierdut în Italia.

În perioada următoare, patronul năsăudean a fost contactat de albanezi prin intermediul angajatului său AA, traficanții cerându-i să le plătească 750.000 de euro, contravaloarea drogurilor dispărute. Pentru a-l convinge, albanezii i-au trimis năsăudeanului și o fotografie cu fiul său, care prezenta urme de tortură.

Seniorul a anunțat procurorii

Numai că, năsăudeanul nu s-a lăsat cu una cu două și, întors în țară, i-a anunțat pe procurorii DIICOT, care au deschis o anchetă, începând totodată supravegherea persoanelor suspecte în cauză. În același timp, au fost anunțați și procurorii din Spania, care pe 30 august l-au localizat pe fiul patronului năsăudean și au identificat și pe doi dintre cei care au luat parte la răpirea tânărului, iar unul era chiar A.A.

“După întoarcerea în România, persoană vătămate a fost examinată medico-legal. Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1721/II/0/49 din 2.09.2021 s-a stabilit că:

1. Numitul (…) prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, corp dur de formă alungită ( posibil par, bâtă, etc.), agent termic solid și lichid, contenție, în condițiile stabilite de organele de anchetă judiciară.

2. Leziunile traumatice necesită 14-16 (paisprezece-șaisprezece) zile de îngrijiri medicale.

3. Leziunile traumatice nu întrunesc caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere în primejdie a vieții. 4. Leziunile traumatice sunt de vechimi diferite și pot data din intervalul 11.08.2021-29.08.2021”, au mai precizat procurorii DIICOT BN, în documentul depus la instanță.

Unde au ajuns de fapt cele 300 kg de marijuana

Între timp, anchetatorii bistrițeni au aflat și ce s-a întâmplat cu cele 300 kg de droguri dispărute.

“Prin ordonanța din 24.08.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de B.B.B., (…) cu domiciliul în Bistrița, (…) pentru săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri (…), constând în aceea că în 7.08.2021, îl localitatea Medina din Spania, a primit în autotrenul pe care își desfășura activitatea o cantitate de aproximativ 300 de kg de droguri de risc pe care ulterior a transportat-o fără drept, introducând-o în România în vederea comercializării și introducerea în țară de droguri de risc (…), constând în aceea că în perioada 7-24.08.2021 ( fără a se putea determina la acest moment data exactă), a introdus în țară, fără drept, în vederea comercializării, cantitatea de aproximativ 300 de kg de droguri de risc; complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal (…), constând în aceea că, în perioada 7.08.2021 – prezent, cu intenție, a ajutat persoane neidentificate la acest moment (posibil cetățeni albanezi), prin inducere în eroare să îl lipsească de libertate în mod ilegal pe persoana vătămată (…) în localitatea Castelldefels din Spania, pe care l-au reținut captiv până la această dată într-o locație necunoscută, solicitând pentru eliberarea acestuia suma de 750.000 de euro – contravaloarea celor aproximativ 300 de kg de droguri, ajutorul constând în aceea că, având cunoștință despre motivul lipsirii de libertate ( restituirea cantității de droguri), a ascuns destinația acestora, făcând astfel posibilă continuarea acțiunii de lipsire de libertate a persoanei vătămate”, au arătat procurorii, care, pe 25 august l-au pus sub control judiciar pe B.B.B.

Declarații cu lux de amănunte

În aprilie anul acesta, cei doi năsăudeni, tată și fiu, au fost audiați de procurorii DIICOT și au descris cu lux de amănunte ce sa întâmplat în august 2021. Din documentul procurorilor bistrițeni reiese că năsăudeanul răpit de traficanți a fost oarecum eliberat chiar de aceștia, după ce le-a promis că va lucra cu ei pentru a recupera prejudiciul creat prin pierderea celor 300 kg de marijuana de către angajatul tatălui său, droguri care, așa cum am arătat mai sus, au fost de fapt furate de celălalt angajat și aduse în România. Este momentul în care spaniolii l-au localizat și eliberat.

“S-a stabilit în baza acestor declarații și a celorlalte probe administrate în prezenta cauză faptul că numiții A.A. și C.C. au acționat ca intermediari între autorii direcți ai faptelor – posibili cetățeni marocani și albanezi, și tatăl persoanei vătămate. Persoana vătămată a fost ținută captivă de autorii faptelor, fiind păzită de un bărbat – de altă naționalitate decât cea română, timp de 3 săptămâni, bătut și supus violențelor psihice și fizice pentru a spune unde este cantitatea de droguri dispărută și numitul C.C. Nu a putut fi stabilit locul în care persoana vătămată a fost lipsită de libertate, întrucât în timpul deplasării a fost legată la ochi.

În cele din urmă, răpitorii au acceptat să îl elibereze, cu condiția ca să lucreze pentru aceștia, respectiv să transporte droguri până în momentul în care le va aduce profit o sumă egală cu contravaloarea drogurilor dispărute, timp în care nu avea voie să părăsească Spania și urma să locuiască la numitul A.A.

În acest sens, a fost transportat de autori – 3 cetățeni străini ( posibil albanezi) pe un câmp în apropiere de Valencia, unde a fost predat numitului A.A.

Pe drum spre locuința acestuia, fiind însoțiți și de numitul C.C., au fost interceptați de organele de poliție (informate despre derularea faptelor de autoritățile judiciare din România) și persoana vătămată a fost recuperată și trimisă în România.

Tot pentru eliberarea persoanei vătămate, numitului (…) i s-a solicitat ca să îi remită numitului (…) un autoturism marca BMW ( proprietatea martorului), iar numitului A.A. un cap tractor Volvo, proprietatea firmei administrată de martor”, au mai precizat procurorii bistrițeni.

Dosar transferat în Spania

În urma ordinului european de anchetă emis de DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, autoritățile judiciare din Spania au ținut legătura cu autoritățile din România, respectiv DIICOT BN.

Drept urmare, aceștia au comunicat următoarele date:

“ -în Spania se efectuează cercetări în cauza penală nr. (…) pentru infracțiunea echivalentă în Codul Penal Spaniol cu infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal – prev. de art. 205 alin. 1 din C.pen.;

 -numiții C.C. și A.A. au fost puși sub acuzare pentru infracțiunea echivalentă în Codul Penal Spaniol cu infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal – prev. de art. 205 alin. 1 din C.pen.;

 -numitul A.A. a fost arestat la data de 30.08.2021 iar în prezent este cercetat în libertate, având însă interdicția de a părăsi țara;

 -numitul C.C. este cercetat în libertate, având însă interdicția de a părăsi țara.

La data de 6.04.2022 a avut loc o întâlnire de coordonare intermediată de Eurojust între procurorul din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud și magistratul din Spania responsabil cu ancheta desfășurată de autoritățile spaniole. Cu ocazia acestei întâlniri s-a mai comunicat de către autoritățile spaniole că există un dosar și pentru infracțiunea de trafic de droguri, deschis de parchetul din Girona.

S-a convenit între cele două părți ca procedura privind infracțiunile cercetate în prezenta cauză să fie preluată de autoritățile judiciare din Spania, pentru următoarele motive: evitarea unor cercetări paralelele, cu posibila încălcare a principiului non bis in idem; faptele sunt comise în totalitate în Spania; în unanimitate, probele materiale privind comiterea faptelor se află pe teritoriul Spaniei; autorii identificați la acest moment ai faptelor comise sunt rezidenți în Spania, se află la acest moment pe teritoriul Spaniei, având interdicția de a părăsi Spania; numitul B.B. nu a fost identificat la domiciliul din România și nu se cunoaște unde se află; efectuarea anchetei penale în România ar fi extrem de dificilă din cauza faptului că probele și autorii faptelor se află în Spania”, au mai subliniat procurorii DIICOT în documentul depus la dosarul în care au cerut judecătorilor de la Tribunalul Bistrița-Năsăud transferul dosarului penal în Spania, solicitare aprobată de instanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.