Procurorii efectuează cercetări după ce 62 de jandarmi au spus că au fost agresaţi la mitingul din 10 august, deşi nu fiecare a depus plângere, fiind înregistrate mai multe sesizări colective, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii parchetului, care au reunit cauzele într-un singur dosar.

„S-a întocmit o primă statistică. La acest moment, se efectuează cercetări cu privire la agresarea a 62 de persoane care au avut calitatea de organ de Jandarmerie. Vă precizez faptul că nu fiecare dintre aceste persoane au depus plângere, unele sesizări privesc 10-12 persoane. O mare parte dintre aceste persoane au depus şi plâgere. Iniţial s-a întocmit un dosar pentru fiecare persoană vătămată, toate aceste dosare au fost reunite, iar acum există un singur dosar în care se efectuează cercetări cu privire la agresarea celor 62 jandarmi”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei.

Sursă: Mediafax

1 COMENTARIU

  1. Asta-i „ancheta” procurorilor de stanga… Dar al celor de dreapta … cu ” sesizarea din oficiu ” desi nu i-a trimis nimeni acolo… cum e ? Am senzatia ca avem doua feluri de procurori… lasati de capul lor … fara sa fie subordonati nimanui, ca un adevarat ” stat in stat ” !
    Adevarul este ca :
    1/. Opozitia noastra, fara sa-si asume o anume responsabilitate, i-au montat pe cativa ” na.ta.rai ” creduli, din diaspora, sa vina in tzara sa dea o „lovitura de stat „… dupa care sa se reintoarca inapoi unde sunt „imbuibati ” , crezand ca macar asa s-or mobiliza romanii intr-o noua ” palitura de stat ” ;
    2/. Fara autorizatie de protest, sub directa coordonare al unor ofiteri de fosta securitate, militie , SPP, sau armata, care au imbracat ideile de dreapta nazisto-capitalista , s-au organizat punand printre ei femei vizibil gravide , oameni cu copii mici in brate, batrani, handicapati in carucuioare… previzionand ca vor fi acte de violenta in conflict cu fortele de ordine publica si ca acestea au interdictie de a folosi mijloacele de fortza publica si de interventie impotriva lor ;
    3/. Pentru reusita, au pactizat cu gruprui bine organizate de huligani, pe care i-au pus sa-i hartzuie pe jandarmi , crezand ca vor putea ” sparge ” blocajul astfel facut , sa poata ei patrunde fortzat in institutiile legale ale statului ; ( Ceva de genul a ceea ce s-a intamplat la Costesti, cand sub coordonarea ” ingerilor din Cer ” , Jandarmii au fost invaluiti si batuti mar … )
    4/. Nu numai ca nu s-au delimitat de huligani, dar le-au si permis sa se disperseze in multime, ascunzandu-i in momentul in care fortele de jandarmi voiau sa-i prinda … ;
    5/. Vazand ca nicicum nu da rezultat planul lor marsav de actiune, au inceput cu tot felul de „procurori cu sesizarea din oficiu ” … si reporteri radio-tv si ziaristi de dreapta ” nazisto-capitalista ” … sa hartuie fortele de ordine publica , in frunte cu Oreste Teodorescu si Rares Bogdan de la Realitatea TV, care efectiv ii dirijau pe protestatari prin TV publica… dar „gura lor usturi n-a mancat „… ci eventual le ” pute ” din cauza „nespalarii ” pe ea de multa vreme … sau au facut „gargara ” cu ” ideile nazisto-capitaliste” de dreapta extrema , pe care inafara de minoritatea nesemnificativa de dreapta, nimeni n-o mai inghite si n-o mai agreaza ;
    5/. Din cauza unei slabe pregatiri tactice de interventie, unii dintre jandarmi au fost scapati de sub control si au depasit limita legala de interventie, „pocnind cu bastonul ” in stanga si-n dreapta… pe cei care fizic nu faceau nimic, dar nici nu plecau de acolo la ordinul de dispersare din piatza… momente foarte bine puse la cale si video-filmate de „nazisto-calitalisti „… si exploatate fel si chip in acest moment, incercand sa-si legalizeze actiunea lor de protest .
    Adevarurile si de stanga si de dreapta dor … , dar intreb eu , asa cu scoala asta modesta pe care o am… ce cauta cineva in cotetz cu „porcu „… daca nu vrea sa „puta ” ca el… ?
    Acuma, s-or comasa ele dosarele facute si al procurorilor de stanga , cat si al celor de dreapta … si vor fi luate niste masuri… bine-nteles… fiind pedepsiti doar ” executantii ” nicidecum ” organizatorii ” din ambele ” tabere ” . Oare dreptu-i sau BA ?!
    ( Cu scuzele … fata de cei care s-au simtit jigniti prin acest comentariu, ptr ca nu este decat „UN PAMFLET” ! )

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.