Un pilot al unui avion de pasageri „pare să fi suferit o cădere nervoasă” înainte de accidentul produs Nepal, în urma prăbuşirii şi incendiului care a urmat decedând 51 din cei 71 de oameni aflaţi la bordul aeronavei, se arată în raportul final al echipei de anchetă.
Căpitanul era stresat şi „tulburat emoţional”, deoarece credea că o colegă de sex feminin, care nu se afla la bordul zborului, îi pusese la îndoială reputaţia sa de instructor, se arată într-un raport al Comisiei de Investigaţii a Accidentelor din Nepal, informează The New York Times.
„Acest lucru, împreuna cu eşecul echipajului de a urma procedurile standard de operare într-o fază critică a zborului, a contribuit la pierderea conştientizării situaţiei„, mai afirmă investigatorii nepalezi.
Lipsa unei conştientizări a situaţiei a însemnat că echipajul nu a realizat că avionul a deviat uşor de la cursul normal, astfel că au observat târziu că au ratat parţial pista, iar în loc să anuleze aterizarea, cei doi piloţi au mers mai departe, deşi avionul avea viteză prea mare şi nu era adecvat aliniat pe pistă.